Schimbăm macazul acum.
Trecem de la poezia lui Virgiliu, care este o formă demnă și măreață
și oarecum lungă la poezia lui Ovidiu, care este mai jucăușă și intimă
și mai înclinată spre digresiuni. Veți observa când citiți Ovidiu
că are o natură episodică, Ovidiu nu se poate concentra
pe un anume lucru. Îi place să treacă de la o parte
a poveștii la o poveste total diferită, înapoi la povestea pe care o spunea.
Este foarte divagant în abordarea sa, creează un tip mai jucăuș de poezie și după cum veți vedea,
o formă foarte diferită de distracție față de ce vedem la Virgiliu.
În cazul lui Ovidiu, datele sale sunt aici, 43 până în 17 era noastră,
43 î.e.n, până în 17 era noastră, în cazul lui Ovidiu,
ceea ce vedem sunt oameni prinși în conflicte interne,
mare parte din ceea ce vedem va fi genul acela de conflict.
Oamenii sunt sfâșiați între două căi de acțiune, de obicei
pasiunea pe de-o parte și datoria pe de cealaltă
și după cum am văzut la Virgiliu, datoria ar trebui să câștige.
Ei bine, în Ovidiu este invers. Pasiunea aproape întotdeauna învinge datoria.
Vom vedea multe mici detalii, oameni obișnuiți implicați în mari evenimente,
vor fi genul de oameni de pe margine pe care se concentrează în timp ce
se petrece un lucru istoric monumental în fața lor sau
vom privi îndeaproape oameni care sunt personajele principale ale acțiunii.
Dar o mare parte din timp îl petrece la periferia lucrurilor,
privind lucrurile de pe margini, apropiind sau depărtându-se după cum îi place,
vom vedea indicii la el ale unei viziuni filosofice a lumii bazată pe schimbare,
ideea unui fel de conglomerat de atomi tăvălitor, rostogolitor care
vine laolaltă sub o formă, iar apoi se destramă și vine laolaltă sub altă formă,
este un gen de viziune asupra lumii pe care o vom vedea la Ovidiu acționând din interior.
Ovidiu provenea dintr-o familie prosperă. A avut cea mai bună educație posibilă,
care la vremea aceea însemna pregătire în artele verbale.
Ovidiu era pregătit să fie un mare avocat și a dat un telefon acasă într-un anume
punct, mamă, tată, am vești grozave, vreau să fiu poet.
Ei bine, în acele vremuri se mai puteau face bani și să se obțină glorie
dacă o persoană se ocupa de poezie, dar în cursul normal al evenimentelor
ar fi fost să te duci și să folosești acea educație, pregătirea și artele
verbale în care fusese pregătit la un grad așa de elevat. Rezultatul ideal
al acestei perfecțiuni educaționale ar fi fost să se ducă și să devină un senator
bogat, un guvernator provincial sau ceva de genul acela, dar Ovidiu avea
alte planuri pentru sine. A fost indisputabil cel mai mare poet al zilelor lui
din generația de după Virgiliu. Interesant, anticii aveau
păreri împărțite despre el. Era clar un geniu și
nimeni nu credea altceva despre el și după cum spuneam, a fost cu siguranță
cel mai mare poet al zilelor lui. Dar avem acest minunat citat
păstrat din Quintilian, un critic literar care,
citindu-l pe Ovidiu, a zis: „ar fi fost mai bun dacă și-ar fi
controlat geniul în loc să îl lase să îl controleze pe el”.
De fapt, seamănă puțin, dacă ați văzut reprezentarea vieții
lui Mozart în filmul Amadeus, sună puțin cam ca asta acolo, este un bărbat în mâinile
unui imens talent care îi permite să facă practic orice și
îi permite talentului, genului său de talent virtuos, să îl acapareze și
să îl ducă în direcții care ar putea sau nu fi exact ceea ce
ar trebui să se facă în poezia epică. A dat de necazuri
cu autoritățile. Nu suntem tocmai siguri cum,
Augustus însuși a fost supărat pe Ovidiu și asta a dus la alungarea lui Ovidiu.
A plecat datorită unei erori necunoscute. Iată locul nașterii sale,
Sulmo, indicat aici, Roma în imediata apropiere și apoi,
Ovidiu fiind aruncat tocmai de partea cealaltă, pe coasta
Mării Negre și trebuie să locuiască în acest loc, Tomis.
Săracul, este o persoană foarte sofisticată, civilizată.
Trăiește aici, printre buruieni, într-o vreme în care, știți,
poate cel mai mare oraș din toate timpurile îi așteaptă talentele
și nerăbdarea sa de a interacționa cu el, trebuie să își petreacă timpul
la Marea Neagră. Așadar, datorită acestei erori,
trebuie să își trăiască viața acolo în exil. Aproape de începutul cursului
am definit mitul ca o poveste tradițională cu referințe secundare parțiale la ceva
de importanță colectivă spus de cineva pentru un anume motiv.
Iar aceea a fost definiția pe care am folosit-o în curs,
este definiția noastră de referință. Walter Burkhardt, marele expert
al mitului grec a creat-o, și după ce este pusă virgula,
cu adăugirea de cineva pentru un motiv. Cu Ovidiu, avem o definiție diferită a mitologiei și o voi prezenta. Ovidiu crede că mitul este un amalgam
de povești, probabil neadevărate despre personaje antice care este posibil sau nu
să fi existat cu niște adevăruri mai profunde în ele sau nu.
Dar cu siguranță sunt distractive de auzit. Cu alte cuvinte, definiția lui Ovidiu a mitului
seamănă puțin cu ceea ce vedem în definiția mitologiei care
este prezentată astăzi la Hollywood, în emisiuni TV spectaculoase,
în benzi desenate de toate felurile, cine știe exact care este relația
dintre aceste povești și o intuiție care să le ancoreze în
grandioasa structură a universului. Totuși, sunt distractiv de auzit.
Ovidiu sare imediat în mituri și spune și respune
aproape totul. Metamorfoze ocupă
o poziție unică între sursele la care ne-am uitat în cursul nostru.
Ovidiu încearcă să realizeze o vedere sinoptică a mitologiei de la început la sfârșit,
încearcă să se uite la întreg până în timpuri istorice,
până în vremea romană. Dacă aveți timp, 
nu vom citi decât fragmente din Metamorfoze, vă recomand cu drag
restul pentru aceia dintre voi care pot, iar ideea lui sau viziunea lui a oricărui mit pe care
îl vom studia este de obicei cea care câștigă în timp.
Așadar, dacă ați văzut un mit respus, fie că este pe Wikipedia sau din Edith Hamilton
sau oricare dintre resursele contemporane standard la care apelează oamenii
să afle despre mitul grec, dacă vedeți un mit respus, șansele
sunt să vedeți versiunea lui Ovidiu a mitului. El dobândește autoritate datorită naturii sale enciclopedice
și incredibilului său spirit jucăuș și, ei bine, minunata abilitate și virtuozitate
în tehnica sa poetică. Devine sursa principală pentru
a încerca să capeți înțelegerea obișnuită a ceea ce reprezintă mitul.
Asta este interesant, deoarece, după cum vom vedea, Ovidiu are propria viziune a lucrurilor,
face lucrurile în modul său propriu, ca oricare din autorii pe care
i-am văzut deja. Așadar, aportul său la tradiție,
cred, nu poate fi subestimat. Ocupă un loc incredibil de puternic. Ovidiu ne va prezenta întrețeserea
tuturor acestor tradiții cu un grup coerent de povești vechi,
iar pentru coerent trebuie adăugată o mică notă de subsol, este coerent
în măsură în care se menține, dar Ovidiu îl va face să sară
și să se miște și să oscileze. Firele care sunt folosite să lege
împreună diferitele tradiții se mișcă în tipare de zigzag.
Veți vedea că Ovidiu nu poate urma o linie dreaptă de-ar fi să moară.
Este plictisit de asta. Pare că nu ar găsi asta interesant. Așadar, în schimb, face mereu
zigzaguri în moduri fascinante și interesante. Acum, această unire a acestor
tradiții prezintă ceva ușor diferit față de a ne concentra pe
episoade specifice din cadrul tradiției mitice pe care am văzut-o,
fie că este fondarea Romei sau povestea lui Enea sau
că este povestea lui Oreste și toate lucrurile neplăcute
care i s-au întâmplat sau Odiseu. Ovidiu încearcă să facă
întregul lucru, totul laolaltă. Așadar, cu el, începem să vedem ceva
mai mult decât mituri, vedem mitologia ca un fel de studiu în sine,
această colecție uriașă de lucruri. Acum, în povestea
lui Ovidiu, vom vedea multe teme. Numărul unu, tema schimbării și transformării, amintiți-vă
acei spartoi care au ieșit din pământ?
I-am văzut în slide-ul anterior,
spartoii care ies din pământ sunt exact genul de lucru
despre care îi va plăcea lui Ovidiu să vorbească,
avem un dragon care este ucis, dinții îi sunt scoși, sunt aruncați
în pământ și din acei dinți de sămânță cresc plante
care se transformă în eroi umani. Îi place genul acela de lucru,
transformările vor fi tema noastră centrală aici și cu siguranță
una din cele mai importante dintre ele, vor fi o linie între om și animal,
vor fi elemente importante la care se uită și vă veți aminti, după cum
ilustrează acest slide, povestea despre Agave și cum își confundă fiul cu
un animal de sacrificiu, îi taie capul, linia dintre oameni și animale
va fi unul dintre momentele pivotale ale transformării și schimbării
de care va fi interesat Ovidiu. Și la fel cum am văzut în trecut,
când acea linie este încălcată, aceste lucruri ciudate sunt probabil să se întâmple,
violența este după colț întotdeauna în poveștile lui Ovidiu,
nu contează că este un povestitor elegant și jucăuș,
materialele pe care le abordează de obicei sunt foarte serioase și
de obicei cineva moare. Violență din belșug în aceste povești.
Tema a doua din care vom vedea multe exemple a dragostei și pasiunii ilicite.
Dragostea este uneori un eufemism. Vom vedea mult viol, ca aici,
ilustrarea violului femeilor sabine.
Ideea violului în povestea lui Ovidiu nu este ceva, o va prezenta
într-o manieră care arată un anume tip de instigare, excitare,
o transgresiune care se petrece. Deznodământul violent
ce rezultă din aceste transgresiuni va fi prezentat de asemenea, dar cred că vom fi de părere, în unele cazuri,
vom vedea un om transformat într-o floare și aceea ni se va părea o poveste încântătoare.
În alte cazuri, vom vedea un viol care rezultă într-o femeie umană
fiind transformată într-un animal. În ambele cazuri, cred că
violența este aproape de suprafață, iar Ovidiu vrea să o extragă
și să o pregătească pentru noi, așa că nu fiți ademeniți într-o stare de farmec
al acestor povești, deoarece are loc violență și va avea loc cu siguranță
când vedem aceste scene de pasiune erotică
transformându-se în violuri. O altă temă pe care o vom vedea este
un simț puternic al legăturilor dintre divin și lumea umană, dar sunt
de asemenea pericole când se petrec genul acesta de legături.
Vom vedea când lumile umană și divină se apropie ca aici
când este observată Diana, aveți grijă, nu vreți să fiți
ființă umană și să observați o zeiță, fugiți în sens opus, chiar dacă încercați
să fugiți tot veți fi prinși, lucruri rele vi se vor întâmpla.
Așadar, când linia dintre uman și divin este depășită sau este pe cale,
este ca și cum te-ai apropia de un fel de a treia șină,
așteaptă pericol și îl vedem exercitat asupra acelora care s-au apropiat
prea mult de lumea divină. Ovidiu este poate
puțin ca Prometeu. Fură foc de la zei și când o face,
există o pedeapsă în fiecare din aceste cazuri.
Vom vedea o temă finală pe care doar o voi indica,
este tema corpurilor. Ovidiu este foarte interesat
de natura fizică, corporală a ta și a mea ca ființe umane.
Corpurile sunt ceva pe care se concentrează într-un mod foarte detaliat și
le vedem fragilitatea, le vedem natura schimbătoare, vedem ființe
umane care se ancorează de ele, din nefericire, și le vedem într-un mod căruia
oamenii tind să se împotrivească. Le vedem ca toate lucrurile
pe care lumea naturală le vede. De exemplu, când animalele
de pradă se uită la tine și mine nu se gândesc probabil, uită-te
la acea ființă umană bună, s-ar putea să-mi placă să ajung să o cunosc.
În schimb, tu și eu arătăm puțin mai mult ca, știi, o bucată de carne
tăiată gata de mâncat. În lumea lui Ovidiu, natura noastră corporală
este trecută prin întregul tipar al dimensiunilor diferite pe care le are și nicăieri
nu are de gând să ascundă faptul că tu și eu suntem carne și carnea
este fragilă, ar putea fi pradă pentru un alt animal și se schimbă
și este foarte temporară. Poemul lui Ovidiu, nu voi înșira
întreaga introducere aici, nu am dat partea aceea spre a fi citită la curs,
dar m-am gândit că am putea-o pune în opoziție cu unele dintre lucrurile
pe care le-am văzut în alte povești la care ne-am uitat.
Epopeile eroice Iliada și Odiseea și Eneida se concentrează
pe acel prim cuvânt, pe o temă pivotală a ceea ce reprezintă acea epopee.
Pentru Iliada, era mânia războinică, asta este ceva ce am citit pentru curs,
ne-am referit la ea. Pentru Odiseea, cuvântul
de deschidere este „bărbat”. Ce înseamnă să fii o ființă
umană de gen masculin? Despre aceasta va fi epopeea. Pentru Eneida, sunt armele și un bărbat.
Virgiliu ne spune că va cânta despre ambele teme homerice principale.
Pentru că Ovidiu sare direct într-un mod care încalcă ușor
formularea tradițională. Primul său cuvânt este „lucruri noi”,
„in nova”, de fapt, este o prepoziție. O locuțiune prepozițională începe această
epopee, nu un substantiv concret de care să te legi, iar lucrul de care vei da este această legătură prepozițională
cu „nova”, lucruri noi. Acesta este începutul
a ceea ce reprezintă această epopee. Traducerile variază,
cea tipică este legată de, privitor la această primă idee demnă,
formele se schimbă în corpuri noi și diferite.
Pe asta se va concentra Ovidiu, nu pe un singur lucru care stă acolo,
așteptând să îl descoperim ca pe un specimen pe care îl vom pune
sub microscop pentru întreaga epopee. În schimb la ce se va uita sunt
lucrurile schimbătoare însele când se schimbă.
Asta este ceea ce vrea să facă și asta este ceea ce va face.
Acum, Metamorfoze se va concentra pe momente de distrugere.
Da, va avea loc schimbare, dar aceste momente de schimbare
nu vor fi tandre și dulci, vor fi violente,
iar când se petrec va fi mereu durere și suferință pentru indivizi.
Metamorfoza, oricare schimbare individuală despre care se vorbește
ar putea fi o pedeapsă, ar putea fi o formă de dreptate
care este împărțită. Mai adesea, este un fel de aplicare
aleatoare asupra cuiva care s-a întâmplat să intre într-o situație
care era precară, și înainte să îți dai seama, sunt schimbați în altceva
și judecata care este aplicată acelei persoane ar putea meritată,
s-ar putea să nu fie meritată. Nu este o lume care este condusă
de o temă mai mare a justiției. Nu vom vedea întâmplându-se asta. Mai adesea, în schimb, ce vedem
în Metamorfoze sunt corpuri care sunt victime.
Acestea sunt corpuri care sunt poroase, sunt rănite, sunt dezmembrate,
sunt dizolvate, sunt transformate într-un lucru
în loc de o ființă umană. În cazul poveștilor pe care le-am văzut
deja ca Acteon și Penteus, Ovidiu se va concentra pe acestea, îi place să vorbească despre aceste
povești tradiționale cu oameni sfâșiați, vor fi dezmembrați.
În cazul lui Narcis, o poveste pe care s-ar putea să o știți toți,
veți vedea, versiunea lui Ovidiu probabil vine cu o nouă viziune
decât cele pe care le-ați văzut înainte. Vom vedea un corp care
se risipește, pur și simplu dispare, uneori vom avea oameni care
se transformă în animale sau plante, dar întotdeauna acea
schimbare este acompaniată de un fel de
posibilitate distructivă. Acum, încercând să înțelegem această
atenție pe care o oferă Ovidiu corpurilor, unii au indicat spre climatul
istoric al timpurilor. Trăiește într-o epocă imperială, într-un fel
în care Virgiliu are un picior înapoi într-o epocă anterioară și apoi privește înainte
spre această epocă imperială. Ovidiu are de-a face cu o epocă
complet imperială, iar aceasta este o epocă cu mari spectacole.
Coloseumul este deschis, avem trupuri umane care sunt expuse
și care sunt sfâșiate în fața ochilor noștri de alte animale.
Vedem natura poroasă, fragilă a corpurilor umane prezentată nouă
sub forma distracției, ție și mie ca romani clasici.
Ovidiu ne pune în interiorul acelei lumi și s-ar putea ca abordarea sa
față de aceste lucruri să fie influențată de o anume neglijență față de forma umană
care este manifestată în lumea din jurul său, în marele imperiu al Romei.
De acum înainte vom începe să ne uităm la puncte specifice din povestea lui Ovidiu
și aceste teme le vom vedea extrase iar și iar.