Când îl întâlnim pe Anchise în lumea subterană,
ajungem să vedem motivul de ansamblu pentru care Enea coboară acolo.
Da, am auzit de la Sibila că trebuie să coborâm,
lucrurile pe care trebuia să le învețe. Dar când coborâm acolo și îl întâlnim
pe Anchise, ni se explică totul. De fapt, ni se prezintă
o declarație imensă. Anchise face practic afirmații despre cum funcționează întregul univers.
Auzim din gura lui o întreagă declarație despre structura
mai mare a cosmosului. O auzim dintr-un punct de vedere științific.
Auzim istoria intrând în scenă. Ne vom uita la niște citate detaliate din partea a doua a cărții șase,
venind din gura lui Anchise. Dar două cuvinte înainte să ajungem acolo,
pe marginea genului acesta de literatură.
Virgil lucrează din precedențe, multiple, interesant nu neapărat homerice.
Cu siguranță sunt antecedente homerice despre care
am vorbit, dar sunt unele mai apropiate pentru această parte a cărții șase
care provin din alte surse literare. Republica lui Plato, în cartea zece, vorbise
despre o lume subterană, faimosul mit al lui Er, scris E, R,
dacă vreți să îl căutați, o parte minunată din Republica lui Plato,
avea o lungă poveste narativă despre acest soldat care moare și în timpul morții sale,
i se dezvăluie, în călătoria sa spre viața de apoi,
i se dezvăluie întreaga structură a cosmosului și cum funcționează totul.
Apoi în Cicero, partea faimoasă despre propria sa republică,
cartea sa finală numită Visul lui Scipio, un episod bine cunoscut ca Visul lui Scipio
vorbește din nou în același fel despre cineva ducându-se în viața de apoi
și în acel punct este dus acolo ca vizitator, în acel punct
i se dezvăluie întreaga structură a cosmosului și cum funcționează totul.
Este de asemenea probabil ca Virgiliu era familiarizat până acum cu un gen de literatură
care apărea în Orientul apropiat antic care se numea apocalipsă.
Și este adevărat că unele din apocalipsele antice vorbesc despre sfârșitul lumii.
Una foarte faimoasă, Apocalipsa, care încheie Biblia creștină, face asta,
dar nu toate apocalipsele vorbesc despre sfârșitul lumii.
Sunt literatură care este bazată pe revelație sau dezvăluire.
Termenul grec apocalipsă vine din rădăcina „apo”, însemnând departe sau ne
și calypso înseamnă a ascunde. Așadar apocalipsa este
dezvăluirea unui adevăr ascuns. În acest gen de literatură se întâmplă
mereu să îi fie dezvăluit cuiva un adevăr ascuns despre cum funcționează
universul. De obicei, ce se întâmplă este că există
un vis, o vizită din partea unei persoane în vârstă, fie din familie sau din oraș
coboară și înșfacă persoana în vis și o poartă fie spre
un vârf de munte sau un loc, un punct de unde pot vedea, știți,
structura întregului cosmos. Întreaga istorie este citită în acel punct
și funcționarea cosmosului este dezvăluită.
Așadar, aceste precedente sunt probabil de asemenea în spatele cărții șase a lui Virgiliu, pe lângă
materialele din Republica lui Platon și Visul lui Scipio al lui Cicero, încheierea
sa a propriei lucrări Republica. Așadar, multe din aceste genuri sunt
reprelucrate în abordarea lui Virgiliu. Acum, privind la esența a ceea ce
se întâmplă aici, auzim de la Anchise, ne ține de mână, ne conduce
și începe o serie de observații despre cum funcționează
întregul univers. Pornind de la bunul început,
ceva interesant, acest tânăr, tatăl lui Enea, spune-mi, cum funcționează toate? Iar Anchise intervine.
„Mai întâi, cerul și pământurile și păturile de apă, globul strălucitor al lunii, titanul soare și stelele sunt hrănite lăuntric
de spirit și o minte răspândită prin toți membrii lumii creează
un mare corp viu al masei. Din spirit vin rasele omenești
și bestiile, viața păsărilor, creaturi ciudate
pe care adânca mare le conține sub suprafețele ei lucitoare.
Și energie înflăcărată dintr-o sursă divină aparține semințelor generative ale acestora
atâta timp cât nu sunt otrăvite sau blocate de trupuri muritoare, esența lor liberă
temperată de pământ și moartea cărnii.
Asta le face să se teamă, să dorească, să se bucure și să sufere.”
Așadar, Anchise oferă, din punctul de vedere al unui fel de observații științifice incipiente,
vorbind despre elemente și planete și cosmos și o minte divină și un spirit
care curge prin tot, inspirându-se din diferite școli filosofice
ale timpului său, inclusiv stoicismul și altele, construiește
o imagine a universului, Virgiliu, și o pune în gura lui Anchise,
o persoană cu autoritate și îi permite lui Enea să devină educat nu doar
cu privire la lucrurile mici, ci și la cele mari, cum funcționează întregul cosmos.
Acesta este genul de mesaj pe care Enea îl primește în lumea subterană.
Acum pe măsură ce povestea continuă, iar Anchise prezintă încontinuu structura de bază
a lucrurilor, destul de curând ajunge la această persoană, nu-i așa?
Și avem o mișcare destul de lină de la o discuție care ar fi considerată
un fel de observație științifică despre cum este structurat universul
la una istorică. Așadar, trecem oarecum lin de la
cosmologie și știință la istorie. Aflăm despre Augustus. „Își va extinde puterea dincolo de garamanți
și indieni peste teritorii îndepărtate la nord și sud de stelele zodiacale,
pe calea solară, unde Atlas, purtând cerul, pe umeri
întoarce sfera nopții, plină de stele arzânde.
De sosirea acelui bărbat chiar și acum ținuturile Caspia și Maeotia tremură,
avertizate de oracole și cele șapte guri ale Nilului devin negre de teamă.
Adevărul este că nici măcar Alcides nu a traversat vreodată atât de mult pământ”.
Venind din gura lui Anchise, vorbind despre acest bărbat Augustus
și acea afirmație de încheiere, adevărul este că nici măcar Alcides
nu a traversat vreodată atât de mult pământ. La sfârșitul textului aveți
un glosar la fel cum ați avut în traducerea Odiseei.
Aruncați o privire să vedeți cine este Alcides. Cineva pe care îl știm.
Vi-l amintiți pe acest tip? Ei bine, Virgiliu ne spune ceva care este
fără îndoială adevărat și este un lucru șocant să fie adevărat.
Tipul de aici îl depășește pe tipul de aici.
Dacă luăm cele mai glorioase, fantastice legende mitice despre Heracle,
romanul Hercule, și dominația sa asupra întregului pământ
și cât de departe a călătorit și lucrurile uimitoare pe care le-a făcut
și toate muncile pe care le-a completat, mult dincolo de ce
este capabilă orice ființă umană, ei bine, ia ghiciți, romani,
Virgiliu spune, trăim într-un timp în care figuri
istorice reale fac lucruri care sunt chiar mai mărețe decât
ce ne pot prezenta miturile și trebuie cumva să îi apreciezi
pe acești romani. Este adevărat,
de acum, istoria depășește de fapt mitul. Faptele și adevărul istoric depășesc fantezia mitologică.
Așadar, Augustus, adevărat vorbind face ceva ce nici măcar Hercule
nu și-ar fi putut imagina vreodată să facă. Trecem printr-o altă discuție
a ceea ce reprezintă romanitatea. Vorbim despre răzbunarea
strămoșilor troieni, de a fi răzbunați în cele din urmă de romani
cucerind Grecia. Așadar, deși grecii e posibil
să fi crezut că i-au învins pe precursorii romanilor în Troia, ei bine, în cele din urmă, Roma
își obține dominanța, auzim despre răzbunare, răzbunare pentru furtul palladium
și violul Cassandrei. Aceste lucruri încep să ajungă
înapoi până la vechile crime ale Greciei. Apoi, ajungem într-un punct la sfârșitul
discursului lui Anchise, în care spune clar ce este acest nou lucru pe care
Enea este pe cale de a-l începe, care este treaba cu acest lucru nou.
Trebuie să știm puțin mai mult despre ce este această Roma spre care ne îndreptăm
să o pornim, iar Anchise ne va expune exact ce este această nouă idee. „Alții își vor turna mai iscusit în bronz
figurile însuflețite, cred cu tărie, și să producă portrete
din marmură mai umane, să dezbată mai elocvent,
să folosească indicatorul să urmeze căile cerului precis și
precis să prezică răsăritul stelelor. Romane, amintește-ți, prin puterea
ta să conduci popoarele pământului - căci artele tale vor fi acestea:
să pacifici, să impui dominația legii, să îi cruți pe cei cuceriți și
să îi învingi pe cei mândri.” Oau, deci voi toți
romani de acolo, dacă vă întrebați, o,
ce înseamnă să fii roman? Amintiți-vă, la începutul discuției
noastre despre Eneida am vorbit despre acest tumult, un tumult istoric
care se petrecea în timpul lui Virgiliu, dificultățile prin care trecuseră,
deceniile și deceniile de război civil, neliniștea, militarismul și ca romani,
tu și eu e posibil să fi fost puțin îngrijorați cu privire
la ce reprezintă romanitatea. E posibil să ne fi spus, ei bine, a fi roman
înseamnă doar a fi un militarist însetat de război, fratricid.
EI bine, aici auzim direct din gura lui Anchise, în acest moment de adevăr
revelator despre modul în care întregul cosmos este structurat, trecând
la istorie, trecând la o identitate a Romei, asta este ceea ce înseamnă să fii roman.
Scopul a toate acestea, voi romani, este să faceți pământul să meargă bine,
asta este ceea ce ar trebui să faceți. Acum, importanța istorică a acestui mesaj
este fără îndoială extrem de puternică. Virgiliu, prin această figură a lui Enea
și prin istoria sa, pe măsură ce o spune, practic reușește să le ofere romanilor
o nouă identitate, o identitate a simțului de sine de care se pot agăța.
Prinde, cu alte cuvinte, proiectul lui Virgiliu și proiectul care este
asumat și sprijinit de aceia din jurul lui
în poziție cu putere politică, sensul a ceea ce înseamnă
să fii roman se schimbă și cred că ar trebui să fii
puțin nedrept să spui că nu se schimbă în bine
și probabil în schema de durată a lucrurilor este puțin mai bine să vorbim
despre romani ca având asta drept cea mai bună parte a lor.
Virgiliu este capabil să ia acel aspect al lor și să îl facă puternic și să îl facă dominant.
Acum, mesajul însă, desigur, pe care îl transmite Virgiliu,
niciodată nu ne oferă nimic direct fără să ia puțin înapoi.
Amintiți-vă cum se încheie cartea noastră. Aici avem o minunată imagine
a esenței romanității și ceea ce reprezintă, iar după ce am trecut
printr-o discuție clară a puterii Romei și abilitatea sa de a aduce pace
popoarelor, Virgiliu face această măreață afirmație despre lucruri să iasă
din lumea subterană într-un mod care ne face să ne întrebăm ce intenționa.
Ieșim, după cum vă amintiți, din această întreagă scenă, după această lungă declarație
despre romanitate și cât de măreață este, cum știința a făcut loc istoriei și cum
istoria a depășit mitul. Toate acestea ies, cele mai mari afirmații
pe care le face Virgiliu, toate acestea ies prin poarta visurilor false.
Acum, ce ar trebui să înțelegem din asta? EI bine, clasic pentru Virgiliu,
ne oferă un sentiment de siguranță, apoi îl ia.
Nu este tocmai clar și experții nu s-au pus vreodată de acord
cu privire la ce spune Virgiliu făcându-l pe Enea să iasă prin poarta
visurilor false. Dar cu siguranță știm că este un gest
destabilizator și tuturor acelor lucruri de dinainte despre care
credeam că sunt complet stabile trebuie să le adăugăm un semn de întrebare
după în tipic stil virgilian. Lumea nu este chiar atât de simplă
pe cât credeam că ar putea fi.