Lăsând în urmă cartea patru a Eneidei
și toată afacerea neplăcută cu Dido facem o schimbare mare în evenimentele
din povestea noastră în cartea cinci. Îl avem pe eroul nostru, Enea, deplasându-se
de pe coasta nordică a Africii și Cartagina și acest trecut pe care îl vede
în Dido și civilizația sa și pericolele de a se implica poate
acolo și evadarea de acolo. Acum ne vom îndrepta spre viitor la propriu. Ne îndreptăm spre Roma și
ce se va întâmpla în continuare. Sicilia oferă un spațiu median
perfect între aceste două regiuni, nordul Africii și Italia.
Este la mijloc, în termeni geografici. Este exact acolo.
Este de asemenea o insulă, așadar este cumva separată de restul lumii.
Aduce aminte de asemenea, interesant, de o altă insulă pe care o știm
din fundamentul mitic, de Scheria, unde Odiseu s-a implicat într-un tip
de activitate similară care este caracteristică în cartea cinci, și anume,
jocurile în onoarea lui Anchise. Aceste jocuri atletice
pe care le prezintă Virgiliu în epopeea sa în acest punct
au legături foarte interesante cu jocurile atletice care apar în special
în cartea opt în Odiseea și ne permit să facem niște
conexiuni interesante. Diferențele sunt pe atât de profunde
și interesante pe cât sunt și similitudinile, dar sunt feluri în care
aceste lucruri sunt comparabile. Amintiți-vă, în cazul lui Odiseu,
găsește moduri de a se reintegra în societate.
A fost izolat și singur mult timp în poveste, a fost
departe pe insula Ogigia și încearcă să își croiască drum
înapoi spre casă, insula Scheria îi oferă o poziție intermediară în care se poate
odihni, rejuvena, recăpăta puterile și să meargă mai departe.
Îi oferă de asemenea un mijloc, într-un sens final, de a-și recupera deplinătatea
identității sale și amintiți-vă în cărțile cinci până la șapte începe să își recapete
acel sens a cine este, își recapătă o parte din putere și
începe să dea dovadă de inteligență și apoi recuperează asta și dă dovadă de
forță fizică prin aceste jocuri funerare. Aceasta este o altă parte din procesul de a se reface ca în cărțile nouă până la
douăsprezece, poate de asemenea să devină căpitanul poemului și
să ducă mai departe narațiunea și să ducă mai departe lucrurile.
Acum, pentru Enea, poziția de mijloc este foarte similară.
Trece dintr-o situație de peregrinare și a nu fi tocmai sigur
unde merge, într-o stare de puternică siguranță.
Pe măsură ce se deplasează pe coasta Italiei via Sicilia, va intra
într-o nouă parte a epopeei. Ne vom uita mai îndeaproape la cartea șase,
care este el ducându-se în lumea subterană, un ocol suplimentar,
dar acest punct din cartea șase este un timp de tranziție cât se îndreaptă spre Italia.
Iar în cartea șapte și după, partea pe care nu o citim în curs,
acțiunea lui Enea se desfășoară sub forma unei cuceriri militariste
de teritoriu, sarcină foarte clară ce necesită curaj și putere,
dar are perimetre mai definitive în jur. Până acum, au fost multă hoinăreală
și deplasare și neclaritate, incertitudine, cât Enea încearcă
să își găsească drumul. Așadar, jocurile sunt o tranziție spre
un timp când Enea va deveni o figură mai puternică la rându-i.
Acum, sunt legături structurale în această carte cu restul poveștii
care sunt interesant de observat. Sunt focuri de rău augur
la ambele capete ale jocurilor. Amintiți-vă rugul funerar al lui Dido,
imediat înainte de ajunge la jocuri putem vedea asta departe pe coastă.
Iar apoi, după jocuri, avem focurile navelor care sunt arse,
pe care femeile troiene le incinerează încurajate fiind de Iuno
și vedem acele focuri. Ele au încheiat jocurile.
Ambele au înțelesuri de rău augur, negative asociate.
Este o furtună pe care o vedem la început care trimite flota spre Sicilia,
iar o altă furtună la sfârșit stinge flăcările corăbiilor arzânde.
Avem această figură a lui Palinurus, apare la începutul cărții, când nava
trece prin furtună spre Sicilia. Este cârmaciul care
o duce cu grijă prin acea cale înșelătoare,
iar apoi, Palinurus apare la sfârșitul poveștii când cade de pe navă.
Îl vom întâlni. Cine știa că era un coleg mort
care a căzut de pe nava noastră, vom afla în lumea subterană,
încă un lucru interesant care duce la o temă interesantă din Odiseea.
Îl vom întâlni pe Palinurus din nou, cel puțin vom auzi de el
din nou. Acum, jocurile care sunt prezentate în
cartea cinci ne arată multe părți ale caracterului lui Enea căpătând formă.
În jocuri există o cursă de bărci, o cursă pedestră, box, tras cu arcul și
manevra ecvestră a lui Lusus Troiae. Acestea sunt diferite de ceea ce
vedem în jocurile grecești. Sunt niște similarități, dar sunt
și niște elemente distinctive romane care sunt incluse în acestea.
Vedem oameni în jocuri care se abat constant de la reguli,
fac greșeli, sunt lacomi, nu se ridică la nivelul potențialului, se vaită.
Aceia care iau parte la jocuri fac tot felul de lucruri care
au nevoie de corecții. Ei bine, după cum arată aceste evenimente,
cine este corectorul și liderul care apare? Este Enea, începe să își asume acest rol acum, de comandant puternic,
cu o mână puternică pe cârma navei sale îndrumându-și oamenii
prin conflicte dificile. Așa cum era cazul când ne-am uitat
la Odiseea, vedem părți importante ale caracterului lui Odiseu fiind expuse,
ei bine, aici îl vedem pe Enea dezvoltându-și părți importante ale caracterului său
care vor fi centrale pentru el pe măsură ce avansează.
Are șansa să afișeze un nou tip de măiestrie pe care o are.
În acel sens, este un paralelism cu Telemah la fel de mult
cât este cu Odiseu. Tatăl său nu mai este acum din păcate,
dar cu acea figură ieșită din scenă, Enea își asumă acum rolul de a fi
o persoană proeminentă și puternică la apogeul capacităților sale
în cartea cinci. Îl vedem rezolvând dispute, este foarte
priceput la asta; când oamenii participă la jocuri, apar conflicte, Enea
găsește moduri de a rezolva disputele. Se bazează pe judecată și corectitudine. Are abilități bune pe care le-a dobândit
supraviețuind prin aceste suferințe îngrozitoare și aducându-și oamenii prin toate
aceste lucruri neplăcute prin care au trecut. Iar acum, le folosește găsind
moduri pentru oameni de a merge înainte, chiar prin conflicte și rezolvând dispute.
Ia direct rolul central și preia frâiele pentru a ajuta
să facă lucrurile să meargă pentru societate. Unul dintre indicatorii, cred,
ai asumării responsabilității, este un alt fel de a spune, rezolvarea problemelor altora,
iar Enea își intră în rol și face acel gen de lucru pe parcursul cărții.
După ce intervine și rezolvă lucrurile, vedem multă bunăvoință afișându-se,
sunt premii pretutindeni, iar Enea este foarte generos, le pune peste tot,
îi face pe oameni să se simtă bine în legătură cu ei și în fiecare din aceste situații
epitetul care este expus din ce în ce mai frecvent în ce îl privește pe Enea,
în această carte și apoi din acest punct în epopee este tata Enea.
Începe să fie referit în aceste jocuri ca tata Enea, mai mult decât
în oricare altă carte din epopee. De fapt, cartea cinci este
locul în care își arată acest epitet și se prezintă
ca a-l fi dobândit. Enea face acum o tranziție din acest
timp de hoinăreală și dificultate, așa cum vedem în călătorii și
zbuciumul care este asociat cu acelea din Cartagina și mai apoi,
iar acum face o schimbare în Italia, pe care o face prin intermediul Siciliei.
Ca o ultimă notă istorică, este important, am vorbit deja despre cartaginezi
și rolul important pe care l-au jucat în istoria romană.
Sicilia a fost o parte critică a întregului conflict cartaginez,
conflictul contra rolului Cartaginei. Așadar, legătura de acolo ar fi fost
profund întipărită în mințile romane, Sicilia ca o cale între Cartagina și Roma,
iar acum, fiind parcursă de Enea însuși, când aduce din Cartagina
această determinare de a fonda un nou oraș care în cele din urmă va face rugul funerar
al lui Dido să rămână departe și în cele din urmă să se stingă pe măsură
ce Roma ajunge să domine Mediterana.