Ne vom ocupa acum de unele dintre detaliile din cartea unu. Vreau să mă concentrez pe două scene de acolo, ca să ne obișnuim cu poezia lui Virgiliu. Vom vedea exemple evidente de paralele între poveștile pe care le spune Virgiliu și povestea pe care o vedem în Odiseea lui Homer. Ca să indic doar câteva din acestea, sunt călătorii, desigur, Enea se deplasează în jurul Mediteranei într-un mod care oglindește nostos-ul lui Odiseu, călătoria lui spre casă. Enea este în drum spre a fonda o casă, însă, încearcă să găsească un loc în care nu există o casă și să creeze una, în timp ce Odiseu încearcă să se întoarcă la o casă care deja pre-există. Odiseu încearcă să lupte să își redobândească regatul, Enea va trebui să lupte vitejește pentru a obține un regat, unul pe care nu îl deținea înainte. Odiseu este hărțuit de Poseidon, Enea va fi hărțuit de asemenea, dar în acest caz, de către Iuno. Odiseu va fi protejat și ocrotit de către Atena, în cazul lui Enea, va fi ocrotit și protejat de mama sa, Venus. Vor fi multe altele pe care să le găsiți. Țineți minte, însă, cu fiecare paralelă pe care o găsiți, va fi o surpriză virgiliană, paralelele nu sunt niciodată 100%. Unul din marii experți ai acestui întreg material, un bărbat numit Niko Knauer, care a fost aici la Universitatea Pennsylvania timp de mulți ani, a scris la propriu cartea de referință în ce privește aceste paralele și vorbește despre cum chiar și până la micile părți de propoziție și alegeri de vocabular, Virgiliu face referință la fundamentul homeric și de fiecare dată când o face îl modifică puțin. Nu există niciodată o repetiție fixă care să se petreacă, împrumuturi, dar mereu schimbări, iar acele schimbări sunt mereu interesante de urmărit. M-am gândit că un asemenea exemplu ar merita să petrecem puțin timp să îl analizăm. Haideți să mergem la o faimoasă scenă din cartea unu în care Odiseu a ajuns pe țărmul Cartaginei și încearcă să determine ce se petrece în ceea ce vede în fața sa și în vârful dealului. Ei bine, o imagine frumoasă îi apare în fața ochilor, lui și unui însoțitor, care se uită în jos spre ce se petrece în Cartagina. „Între timp, cei doi bărbați merseră mai departe încotro ducea calea, curând urcând o înaltă culme care oferea o priveliște deasupra orașului și înspre turnuri, Enea descoperi, unde de curând fuseseră colibe, clădiri minunate, porți, drumuri pietruite și mulțime de care. Acolo, Tyrienii muceau din greu: făcând fundații pentru ziduri, ridicând pietre să construiască citadela, în timp ce alții alegeau locuri de construcției și arau o brazdă de graniță. Legi erau decretate, magistrați și un senat sacru era ales. Aici, bărbați dragau porturi, acolo puneau fundații adânci ale unui teatru și dăltuiau stâlpi masivi pentru a îmbunătăți viitoarea scenă, ca albinele la început de vară, în lumina din câmpurile înflorite zumzăie muncind și îi conduc pe tineri către maturitate, în timp ce își îndeasă fagurii cu miere, umplând toate celulele cu nectar sau iau prada nou-veniților sau ca trupele în alertă alungă trântorii leneși și munca prosperă și lămâiță înmiresmează mierea. Enea a zis: <>” Deci ce avem în această scenă este ceva ce am văzut în Homer de multe ori, această idee a apropierii de un sat necunoscut, debarcarea pe un țărm necunoscut și apropierea de un sat. Enea tocmai a făcut asta, așa că pe de-o parte, putem spune, sigur, dar pare de asemenea să existe o paralelă aici cu Odiseu ajungând pe Scheria, nu-i așa? Este o mare citadelă la care se uită, este minunată și uimitoare pentru el. Așadar există paralele acolo care sunt foarte evidente, dar uitați-vă puțin mai atent și putem găsi câteva diferențe foarte importante. Amintiți-vă când Odiseu stă acolo în prag în Scheria cât de uimit este de bogăție, vede această frumoasă abundență de lucruri strălucitoare, aur și argint și lapis, lucruri albastre, pietrele superbe din jurul său, materialele, măiestria deosebită și execuția. Este uimit de manopera atentă, bogăția extremă pe care o vede în fața sa, acestea sunt lucrurile pe care le admiră. Ce îl face Virgiliu pe Enea să admire? Enea admiră ordinea acestui întreg loc, construcția zidurilor este pentru el uimitoare, lucrează ca albinele împreună la unison și în armonie, aduc lucruri bune spre a fi depozitate, organizează lucrurile, au creat un senat și legi. Fiecare din aceste tipare, Virgiliu se uită la aspecte diferite ale ordonării societății, arhitectural, într-un moc civic, conform structurilor legale, conform structurilor politice, Enea este copleșit de un val uriaș de admirație, nu doar pentru bogăție, de exemplu, un val de admirație pentru o societate construită cu grijă care va funcționa bine. Acesta este un mod clasic în care Virgiliu, da, se inspiră din precedente homerice, dar le transformă întotdeauna într-un mod interesant pentru a adăuga propriei sale povești și poveștii pe care o spune. Ne ajută să indicăm modurile în care Enea este diferit de Odiseu. Sunt anumite feluri în care sunt identici, dar asta ne indică, de la început, o temă pe care o vom vedea repetată iar și iar. În vreme ce Odiseu încearcă în mod constant să traverseze granițele și să sară peste ziduri, Enea încearcă să găsească granițe și să le întărească și să se asigure că există stabilitate și ordine în lume. Vom vedea această diferență între cei doi iar și iar și iar în poveștile pe care le vedem. De asemenea, în cartea unu, voiam să acord atenție unei scene care se petrece cu un poet numit Iopas. Vă veți aminti că în Odiseea am acordat o atenție deosebită scenelor care prezentau atitudinea lui Homer față de Demodoc. Amintiți-vă, Demodoc era un bard și atitudinea lui Homer față de Demodoc ne-a oferit o fereastră spre ceea ce considera Homer că reprezintă poezia. Ei bine, în același fel putem să ne îndreptăm spre cântecul lui Iopas care apare spre sfârșitul cărții unu și priviți-l ca pe un mijloc de a înțelege ce consideră Virgiliu că este poezia. Virgiliu este desigur conștient de fundamentul demodocian din care se inspiră și este conștient de tradiția care exista chiar și în antichitate, nu doar la cursul nostru, care îl privea pe Demodoc ca pe o cale spre ideile lui Homer despre poezie. Iar acum, Virgiliu își va prezenta propria poveste a unui poet ca o cale conștientă spre propriile idei cu privire la ce reprezintă poezia și priviți ce prezintă. „Și lordul Iopas, cu păr curgând, pe care uriașul Atlas l-a învățat, făcu camera să răsune cu lira sa aurită. A cântat luna în derivă și soarele împovărat, originea omenirii și a bestiilor, a ploii și a focului; Hiadele cu ploaie, Arcturus, Ursa mare și Ursa Mică; motivul pentru care sorii de iarnă sunt așa de grăbiți să coboare în ocean sau ce ține nopțile fără sfârșit iarna. Tyrienii, auzind asta, și-au însuflețit aplauzele; troienii i-au urmat.” Deci ce ne spune Virgiliu că reprezintă poezia? În viziunea lui Virgiliu, pare a fi cam povestea întregului univers. Avem o mare înțelegere cosmologică a importanței poeziei, poezia vorbește despre lucruri ca forma universului, vorbește despre elementele ploii și focului, vorbește despre constelațiile Arcturus și Ursa Mare, vorbește despre motivul pentru care sorii iernii pleacă mai devreme ziua. Toate aceste lucruri vor fi în fundalul a ceea ce reprezintă poezia. Virgiliu, cred, ne oferă aici o invitație să spunem, când vă uitați la poezia mea, ar trebui să mă imaginați ca pe un poet încercând să vă spună o poveste a întregului cosmos. Virgiliu are ambiții mai mari, dacă este posibil, cred că este, ambiții mai mari pentru poezie, cred, chiar și decât avea Homer. Pentru Virgiliu ar fi posibil să folosești poezia să transmiți structuri ale universului. Este ceva, sigur, pe care Homer l-a abordat, după cum am vorbit. Generații de interpreți după Homer, mai ales aceia ai școlii alegorice, înțeleg că poezia lui oferă o fereastră spre aceste întrebări cosmologice foarte mari. Virgiliu aici cred că ne spune în mod conștient, voi crea explicit un poem care poate fi citit prin orice prismă ți-ai putea imagina, va fi atât de bogat cât ți-ar fi posibil să îți imaginezi că este. Într-un fel, îmi amintește puțin de ceea ce se întâmplă în poezia modernă, de exemplu, cu figuri ca James Joyce. James Joyce ne îndeamnă constant, haide, interpretează dincolo de asta, deoarece vei găsi cantități enorme de înțelesuri profunde aici. Cred că Virgiliu face același lucru cu această introducere a cărții unu. Citește profund, citește atent și vei descoperi mari adevăruri în povestea mea. Homer ne conduce pe acea cale sau Virgiliu ne conduce pe acea cale. De aici, vom trece la cartea doi și vom arunca o privire la reprezentarea lui Virgiliu, pe drept, reprezentarea cu cea mai mare autoritate dn toată antichitatea cu privire la calul troian și evenimentele din jurul sfârșitului bătăliei pentru Troia.