Să începem acum cu epopeea lui Virgiliu.
Vom începe la fel cum am făcut-o cu Homer, când ne-am uitat la primele rânduri de la
începutul acestei epopei, ne vom uita cumva îndeaproape similar la rândurile
de la începutul epopeei lui Virgiliu. Aici sunt tipărite în latină,
iar ce voi face este să trec prin textul latin delimitat în fragmente
ale traducerii care sunt luate din traducerea lui Fitzgerald, care este
cea recomandată pentru acest curs. Cele unsprezece rânduri introductive ne oferă
o întreagă panoplie a ceea ce va petrece. Prima propoziție vorbește despre întreg
într-un mod condensat, iar cuvântul de deschidere, în cazul lui Virgiliu
cuvintele vorbesc de asemenea despre întreaga temă a epopeii
într-un mod condensat. Virgiliu va spune o epopee
care este vorba despre „arma uirumque”, vorbește despre arme și un bărbat.
„Arma” este un cuvânt războinic vorbind despre arme într-un context de război.
Nu este nicio îndoială în legătură cu asta. „Uirum” este ideea de mascul uman.
Așadar, Virgiliu ne oferă acum o epopee, prin aceste două cuvinte, care va parcurge
nu doar Odiseea, așa cum ne spune cu uirum, dar va parcurge
și Iliada. Am menționat în curs faptul că
Iliada începe cu acest cuvânt pentru mânia războinică și vorbind despre asta
impune tonul ca aceasta să fie o epopee despre război. Ei bine, Virgiliu, în acest mod, ne va sugera
că va face ambele lucruri. Va crea pentru noi,
exact acolo în fața ochilor noștri, o Iliadă și o Odisee.
Pentru această parte din cursul nostru, vom citi doar cărțile unu - șase
ale Eneidei. Este recomandat să citiți
restul după cum doriți. Trebuie să tăiem de undeva.
Este un trecut enorm. Trebuie să ne concentrăm pe ce
ne putem concentra, așa că ne vom uita la partea odiseică a poveștii,
primele șase cărți. Partea mai iliadică este
în următoarele șase cărți. Separația nu este chiar
atât de clară, însă. Sunt părți ale stilului odiseic sau
teme odiseice care continuă în restul epopeii și sunt de asemenea
lucruri iliadice care apar devreme. Vom marca acestea când va fi nevoie,
dar în mare parte ne vom concentra pe părțile odiseice ale trecutului.
Acum, priviți începutul lui Eneas sau al poveștii lui Virgiliu de aici.
Da, arme și bărbatul. Iar apoi, avem acest
cuvânt latin „cano”, este foarte distinctiv în latină, înseamnă
„eu”, persoana întâi singular, „mă ocup de cântat”. Virgiliu continuă apoi
o tradiție homerică de a vorbi despre un cântec
care va veni din gura sa, dar spre deosebire de cum o face Homer,
spunând, muzelor, folosiți-mă ca voce și cântați povestea pe care o vreau să fie cântată,
folosindu-mă ca portavoce, Virgiliu înlătură asta. Acum, ca o ființă umană
la persoana întâi singular ne va cânta nouă
o poveste, ca audiență. Nu mai suntem într-un tărâm misterios, mitic,
unde putem vorbi despre muze folosindu-ne ca pe portavoce.
În schimb, Virgiliu vine spre noi spunând, sunt o ființă umană și eu
voi cânta despre acest trecut. Vom vedea că muza apare puțin,
dar Virgiliu vrea să spună din primul rând, el este cel care cântă.
„De pe țărmul mării Troiei în vremurile de demult, a ajuns în Italia prin destin,
pe țărmul nostru lavinic vestic, un fugar”. Acel termen, „fato”, în latină,
„prin destin” este important pentru noi. Ideea sorții așa cum am văzut-o până
acum în materialele grecești, este tipic cu referire la trecut.
Este ceva ce s-a petrecut în trecut care te ancorează în trecut
și de care nu poți scăpa indiferent cât de tare încerci.
Gândiți-vă cum a funcționat în Oedip. Soarta ne prinde mereu într-un
lucru îngrozitor al trecutului. În schimb, în Virgiliu, vom vedea
o idee diferită a sorții care este prezentată, este mult mai îndeaproape
legată de ideea de destin, în termenul englez.
Este un concept care privește înainte, care vorbește cum că indiferent ce faci,
viitorul este stabilit, iar prin destin vei ajunge în acel punct viitor.
Povestea lui Virgiliu, prin Enea, este în mare parte o poveste condusă de
forțe tectonice, uriașe ale universului, care o împing înainte, înainte, înainte.
Destinul care îl va aduce pe Virgiliu la destinație și îl va aduce pe Enea
la destinație este ceea ce ne va mișca. Se va deplasa de pe coasta
mării Troiei la vremurile de început, așadar vorbim despre
o perioadă foarte timpurie, acest război troian. Se deplasează de pe coasta mării Troiei,
în Italia, pe țărmul lavinic vestic, iar noi, romanii,
știm că vorbește despre noi. Virgiliu își pune personajul
pe calea de a fonda un oraș. Asta o știm.
Este lovit cu cruzime pe uscat cât și pe mare de lovituri din partea forțelor
aerului, în spatele lor malefica Iuno, în mânia ei neîncetată.
Acum, Iuno va apărea în această epopee ca o forță foarte puternică care
se împotrivește sorții. Soarta ne va împinge înainte
în viitorul care este Roma și gloria care va urma.
Iuno va fi o forță care trage înapoi. Epopeea lui Virgiliu este
cu siguranță pusă în mișcare de acest destin care privește înainte,
dar este orice numai nu genul de destin simplu, roz,
ne îndreptăm spre un viitor luminos. Este un destin care va fi împlinit,
dar va fi împlinit cu mare durere și suferință.
Virgiliu nu ascunde asta deloc. Fondarea Romei este un lucru complex.
Implică invadarea a multor populații, indivizi vor fi sfâșiați în mașinăriile istoriei,
iar toate acestea vor conduce spre ceva, dar în drum spre asta,
ne vom uita la mulți vectori care îl împing înapoi.
Iuno este emblema acestor vectori care împing înapoi.
Întârzie constant avansul pe care ar vrea să îl facă Enea.
Enea va avea prieteni care îl împing înainte și o va avea de asemenea pe Iuno
care îl împinge constant înapoi. „Pierderi crude a îndurat în război
până ce a putut întemeia un oraș și să-și aducă acasă zeii în Latium, ținutului rasei latine,
al lorzilor albani și al zidurilor înalte ale Romei.” Acum, viitorul spre care
este atras Enea este unul care îl va îndrepta
spre a construi ceva. Va construi un oraș, îl va fonda,
îl va porni, va construi ziduri, va crea ordine din ceva haotic,
va fi multă confuzie pe parcurs. Vor fi lucruri care se încurcă,
dar starea finală aici este un oraș ordonat, bine conceput, care este
construit după un plan atent, care are legi ce organizează oamenii. Inamicul aici este dezordinea
și confuzia, iar prietenul victoriei noastre aici
va fi claritatea și concizia. Vom prezenta liniile drepte
clare a ceea ce înseamnă să fii roman. Zidurile Romei, îl vom vedea
pe Enea permanent încercând să le construiască.
A construi ziduri este ceva ce a ancorat de propria sa expresie eroică.
Acum apare muza noastră. „Spune-mi cauzele acum, muză”.
Aici Enea, Virgiliu introduce o referință la acest trecut
mitic, epic al lui Homer. Nu doar preia și spune,
eu sunt cel care cântă cântecul. Vorbește despre a fi inspirat de o muză,
cu siguranță, iar muza e parte din asta. Dar nu primul rând.
Interesant, nu? Este deplasat puțin în jos
în ordinea evenimentelor. „cât de zdrobită-i mândria și de frântă
inima și din vechea sa rană regina zeilor îl forță, un bărbat de seamă,
devotat misiunii sale, să se supună atâtor zile primejdioase și să treacă
prin atâtea încercări.” Acum Enea este un personaj pe care
vom ajunge să îl cunoaștem destul de bine. Este aruncat încoace și încolo de această
veche rană pe care o are regina zeilor, cât îl azvârle,
dar el este un om deosebit și devotat misiunii sale.
Cuvântul latin pe care Fitzgerald îl folosește în traducere, „insignum
pietate uirum”, un bărbat distins prin pietas. Vom petrece mult timp vorbind
despre ce era pietas. Există un echivalent în
termenul pietate, este important, dar această idee
de devotament, complet devotat misiunii sale este ceea ce este
exprimat pe drept în traducerea lui Fitzgerald.
Avem un erou care este motivat acum de ceva mai aproape de datorie
decât ceea ce avem cu tipuri foarte diferite de eroi în trecutul nostru grec.
Un erou roman va fi motivat special și ancorat de datorie.
În căutarea acestui bine mai mare al romanității va suferi.
Va trece prin lucruri teribile, același tip de cale pe care a luat-o Odiseu.
Ei bine, și Enea va suferi de asemenea. Apoi o întrebare la sfârșitul
acestor rânduri introductive, Virgiliu întrebându-se, o, Iuno, cât de îngrozitor
de mânioasă este și câtă mânie revarsă
asupra lui Enea. „Poate mânia neagră ca aceasta
să se înfrupte din mințile cerului?” Cum se face că divinitățile se lasă
prinse în asemenea hal de mânie și îi fac lucruri atât de neplăcute eroului nostru?
Da, într-adevăr, Iuno îi va trimite niște lucruri îngrozitoare lui Enea.
El le va înfrunta, mai are timp, doar îi va lua ceva timp, însă,
pentru a se regăsi și să își croiască drum prin provocările
care îi sunt trimise. Ne vom uita la ele în următoarele
șase cărți când citim foarte atent, începând cu o discuție despre
cartea unu și apoi trecând repede la relatarea războiului troian
pe care ne-o oferă Virgiliu în cartea doi.