Perioada lui Virgiliu
este în primul secol î.e.n. Datele lui sunt 70 până la 19 în primul
secol înaintea erei noastre. Trăiește în vremuri foarte interesante,
tumultuos nu este nici măcar un cuvânt suficient de precis pentru a le descrie.
Imperiul Roman pe care îl vedem aici apare acum în timpul istoric.
Este o conglomerație masivă de multe națiuni diferite, multe grupuri
diferite pe care Roma le-a supus, iar romanii sunt pe drept
uimiți de propriile lor puteri.
Acum, sunt cei mai importanți din Mediterană. Alții au fost, dar nimeni nu a făcut-o
așa de bine ca romanii, iar acum, vor ocupa această poziție
centrală a acestui imperiu gigant.
Și ce înseamnă acum să fii aici, să fii în această poziție?
Înseamnă două lucruri diferite. Numărul unu, ai o latură militaristă
în trecutul tău cultural. Romanii sunt pe drept mândri de
capacitățile lor militare. Înseamnă de asemenea, însă,
dacă ai trăit în secolul anterior, împreună cu
Virgiliu, ești un grup fratricid, ai văzut multe războaie civile îngrozitoare,
când aceia care erau în poziții de putere și-au îndreptat privirea unii spre alții,
aducând războaie îngrozitoare de romani împotriva romani,
încercând să afle cine va fi liderul suprem al acestei
noi structuri imperiale, ai văzut destrămarea
unui mod trecut de a fi. Republica romană nu mai este
și aceea este o lume nouă înfricoșătoare. Unde existăm și unde ne încadrăm
în toate acestea, noi, romanii? Pare că părți importante din ceea ce
înseamnă să fii roman sunt acum la voia întâmplării
și este foarte dificil pentru oameni să înțeleagă ce urmează.
Sosește o persoană numită Augustus. Augustus conduce Roma ca
primul împărat declarând că duce mai departe vechile tradiții, dar ce
face de fapt este să refacă lucrurile, realizează acum în acest mare tumult
că Roma are nevoie de o nouă viziune a sinelui. De asemenea are mare respect
pentru importanța artelor. Încurajează și sprijină poeții,
Virgiliu printre ei. Venind după această perioadă de mare
tumult, Augustus realizează și identifică nevoia de a avea o nouă viziune
a ceea ce înseamnă să fii roman. Virgiliu împărtășește acea viziune și spune,
da, într-adevăr, avem nevoie de o viziune a ceea ce înseamnă să fii roman
și își asumă proiectul de a construi asta prin această formă mitică de poezie
epică pe baza lui Homer și a altor precedenți și încearcă să prezinte în această formă
o viziune puternică a ceea ce va fi această identitate. Și este adevărat, proiectul
pe care îl are Virgiliu în forma sa poetică lucrează în tandem cu proiectul politic pe care
îl are Augustus de a construi o nouă viziune despre ce reprezintă Roma.
Acum, sunt multe istorii ale Romei, multe moduri diferite de a privi înapoi
în trecut pentru a determina de unde a venit Roma și despre ce e vorba.
Enea este cineva pe care l-am întâlnit înainte. Îl vedem în epopeile lui Homer,
apare în Iliada ca un important erou troian.
Nu este cel mai important sub nicio formă, dar este un important erou troian,
iar în imnul homeric către Afrodita avem o legătură cu Enea. De fapt, apare acolo.
Se naște când Zeus se satură de răutățile Afroditei, făcându-i pe
zei să se îndrăgostească de muritori și face să i se întâmple Afroditei.
Acum, fundalul pe care îl avem în acest trecut timpuriu în povestea
homerică a Iliadei și apoi în imnurile homerice este al unui personaj
care nu este îmbrățișat tocmai călduros. Afrodita este puțin stânjenită acum.
Se îndrăgostește de o persoană muritoare, Anchise, iar cei doi îl produc pe Enea
care are sânge de nemuritor, dar este un fel de răzbunare contra Afroditei
pentru că i-a slăbit pe acești nemuritori făcându-i să se îndrăgostească de muritori.
Ei bine, același lucru se petrece acum cu ea. Așadar, Enea se naște
dintr-o zeiță. Are sânge divin în el.
Asta nu îl face unic printre eroii muritori antici, dar
cu siguranță îl face foarte mare. De acea legătură, romanii timpurii
încep să se agațe cel puțin din secolul al III-lea î.e.n.
Încep să vorbească despre Enea ca fiind un fondator al Romei,
o figură fondatoare a acestui oraș. Sunt de asemenea și alte povești
bine cunoscute ale trecutului Romei după cum veți recunoaște cu toții
faimoasa statuie a lui Romulus și Remus de pe Capitoliul din Roma antică.
Romulus și Remus erau priviți drept fondatorii orașului Roma
în secolul al VIII-lea î.e.n. Acea legendă are o colecție
bogată de legende care o înconjoară. Romanii cred că așa stă situația.
Își percep orașul ca provenind din acești gemeni.
Este însă o mică problemă cu acest vector în istoria lor, deoarece,
după cum știți cu toții, Roma este fondată când Romulus îl ucide pe Remus,
avem frați ucigându-se unul pe altul la propriu, așadar, Roma a fost
fondată printr-un act de fratricid. Ar fi ca și cum oamenii s-ar uita înapoi
la propria ta conștiință națională și identitate națională și ar vorbi
despre figurile fondatoare ale națiunii ucigându-se unele pe altele, apoi începe națiunea.
Este o istorie puțin complicată mai ales dat fiind trecutul recent
al Romei la data la care scrie Virgiliu. Așadar, nu aceea este cea
de care se leagă, în schimb, această figură,
Enea, revine pentru el. Apoi, sunt nume în trecutul Romei
care apar în spatele Romei. O primă așezare, Lavinium apare
în legendele care înconjoară Roma. De asemenea, orașul Alba Longa, o importantă
așezare antică ce trimite o colonie să fondeze Roma.
Auzim de Latium, o civilizație antică. Aceștia sunt toți termeni care reverberează cumva, iar înainte
de Virgiliu nu aveau o narațiune solidificată autoritară
care să le lege împreună. Ei bine, Virgiliu face asta.
Amintiți-vă ce am discutat cu Hesiod înșirând toate posibilitățile diferite
de relații divine unele cu altele prin graficul genealogic,
organizează această istorie trecută. Ei bine, Virgiliu face același lucru,
ia foarte multe povești diferite și le țese împreună cu Enea
acum drept cea mai importantă. Acum, de oriunde ar fi venit însă,
era clar printre aceia care trăiau în perioada în care Roma era puterea
necontestată din Mediterana antică. Augustus era fondatorul unui imperiu
masiv și foarte de succes. Virgiliu va încerca acum
să își asume acest proiect, să construiască un trecut bun
pentru ceea ce reprezintă imperiul iar asta, pentru el, va însemna o întoarcere
în antichitate, o întoarcere spre a se adânci în această legendă din jurul lui Enea și
să privească spre un trecut troian, spre ceea ce înseamnă să fii roman.
Acum, ce obțin romanii având „troianismul” în trecutul lor?
Ei bine, cu siguranță obțin un simț al antichității care este inclus în ei,
nu se pune problema în legătură cu asta. Troienii sunt foarte vechi,
au existat de foarte multă vreme. Acest mare trecut ajunge să fie
descendența orașului Roma. Acum, istoric vorbind, este corect
să spunem că există o asemenea legătură? Probabil nu este adevărat,
probabil nu este cazul. Romanii credeau că este chiar înainte
de Virgiliu, dar probabil nu este adevărat că vom găsi vreo legătură
biologică între troienii antici și partea romană.
În schimb, ce avem este o afiliere, un fel de afiliere aleasă pe care Virgiliu
o dezvoltă și o prelucrează într-un fel de fundament a ceea ce
înseamnă a fi roman. Așadar, sunt o ancoră în trecutul măreț.
Legându-i de romani obțin și altceva,
obțin o poziție care nu este acceptată de greci, romanii nu vor
să susțină că se trag din greci, nu este un gen de legătură
acceptabilă să o facă. Așadar, nu există nicio legendă care vorbește
despre trecutul biologic, o figură fondatoare în materialul grec
care ar duce la ei și, în schimb, interesant, își aleg
trecutul să ducă la inamicii declarați ai grecilor, acești troieni.
Iar troienii sunt, la urma urmelor, ceva admirabil, desigur. Sunt un popor
mare pe care să îl admiri. Aflăm despre aceste mari figuri,
Hector și Mias și toți ceilalți. Pe de altă parte, sunt învinși,
nu-i așa? Scuze, este un mod dur de a o spune.
Dar troienii nu câștigă războiul troian, așa că
romanii se afiliază acum cu o cultură care s-a dovedit
în istorie a fi cineva care nu este capabil să câștige
o mare victorie contra grecilor? Ei bine, nu chiar. Virgiliu va prezenta o poveste care,
sigur, vorbește despre o înfrângere inițială, dar poziția romanilor, poziția
Romei acum în vremea în care scrie Virgiliu este nedisputată.
Nu se pune problema să aibă greci nesuferiți care să îi mai deranjeze.
Romanii i-au strivit în secolul dinainte de Virgiliu.
Așadar, este o încredere care se manifestă militar față de Grecia.
Dar este un aspect continuu printre romani al unei anxietăți culturale
față de măreția greacă. O replică faimoasă
din acest mare poet roman, Horațiu, într-una din epistolele sale,
vorbește despre „Graecia capta ferum victorem cepit”, ceea ce înseamnă,
Grecia după ce a fost capturată, i-a capturat pe ferocele învingător.
Așadar, după ce romanii îi ciomăgesc pe greci militar, romanii cad pradă culturii
grecești, sunt încântați de ea și este mult interes pentru lumea greacă
de partea romană a lucrurilor. Ei bine, acea anxietate culturală, cred,
este rezolvată făcând o legătură cu un mare trecut despre care vorbește Homer,
dar afiliindu-se cu cealaltă parte, partea ne-greacă, și, de fapt, dușmani
de moarte ai grecilor, asta este perfect pentru romani și îi face
să se simtă, cred, perfect confortabili. Aspectul legăturii dintre
greci și romani ar putea fi poate mapat
pe o situație contemporană. Ca american, știu, cel puțin observ
printre unii dintre concetățenii mei că există o mare admirație pentru lucruri care se petrec
în culturi mai vechi, unde admirăm ce se întâmplă în națiunile europene.
Admirăm istoria și trecutul care se manifestă în prietenii
noștri de dincolo de baltă, aceia din Anglia în particular,
și admirăm, dar în același timp ne simțim puțin neliniștiți cultural.
Acești oameni de acolo sunt din acele culturi mai vechi, par să fie
mai sofisticați decât suntem noi, americanii. Iar uneori, va exista un resentiment
care bolborosește din unii care nu sunt tocmai gata să spună,
da, ne sunt superiori cultural. Dar este un aer sfidător
care se manifestă uneori. În același fel cred că manifestau
romanii ceva din asta. Acum, niciuna din acestea, cred,
nu are prea multă legătură cu realitatea, sunt doar fanteziile oamenilor și nu ceva
ce o persoană ar putea susține, dar aș vrea să menționez că un asemenea
lucru se întâmplă nu doar în America contemporană, ci se va întâmpla și în
Roma antică ocazional. Acum, fundamentul pe care
îl vom vedea, fundamentul istoric, sunt legături cu aceste familii, familiile troiene,
pe care familiile romane încearcă să le realizeze. V-am spus, din secolul al III-lea î.e.n. și
după aceea, romanii realizau legături cu Enea și vorbeau despre el
ca fondator al Romei. Asta a început ca un fel de activitate
de bază pentru aristocrații romani, să își găsească legături troiene, în același fel
în care, ei bine, oamenii mei, uneori, americani contemporani,
vor încerca să găsească blazoane în trecutul familiilor lor sau legături cu, de obicei,
mari aristocrați europeni din secolul trecut. Același tip de impuls se manifesta
în Roma, să găsească și să calibreze aceste conexiuni cu această pătură troiană
antică, trecut troian antic de care se găseau legați.
Acum, această tocăniță, tocănița culturală în care pătrunde
Virgiliu când spune o poveste, o poveste definitivă conform căreia, da,
într-adevăr, voi romanii vă trageți din troieni, iar de fapt această figură a lui Enea
va trece de la a fi unul dintre mulți troieni la a fi un troian de frunte.
Și nu doar asta, va fi fondatorul unei întregi identități naționale.
Tu și eu ca romani clasici îl vom privi acum pe Virgiliu folosindu-l pe Enea
să producă o noțiune a ceea ce suntem.