Acum vom sări 500 de ani de la
Atena clasică la Roma clasică. Ne uităm la o cultură foarte diferită acum și pentru unii oameni, veți fi învățat
mai devreme în studiul mitului că, da, romanii împrumută toate miturile
grecești și schimbă numele și adoptă poveștile pentru ei. Este ceva adevăr în asta, grecii
le-au preexistat romanilor în mare parte, tradițiile lor literare cel puțin, dar este probabil mai corect
să spunem că atât grecii cât și romanii lucrau dintr-o sursă comună
de materiale mediteraneene cărora fiecare le-a adăugat o nuanță și nu este tocmai corect să ne uităm
la romani ca fiind derivativi ai grecilor, nu este tocmai corect. Au propriile moduri de a face lucrurile și vom vedea când le urmărim
care sunt acelea. Sunt diferențe interesante și fascinante în materialele
la care ne-am uitat deja. Ne vom îndrepta spre o nouă
întrebare când intrăm în această primă etapă a studiului materialului
roman cu Virgiliu, care va fi o întrebare care este profund legată de problematica istoriei. Când am studiat textele la care ne-am uitat
până acum, în mare parte am putut face doar referințe slabe la contextul
istoric în care s-au format. Asta este adevărat pentru Homer, adevărat chiar și pentru cazurile unde avem
ceva mai multe informații în Atena clasică. Cantitatea de material istoric la care
putem face referire nu este atât de solidă. Când ajungem la Virgiliu, însă,
este o poveste foarte diferită. Virgiliu scrie mit în cadrul istoriei. Face ceva diferit de ceea ce
am văzut până acum. Aceasta este o perioadă istorică, însemnând
că avem multe dovezi disponibile pentru contextul istoric
în care scrie Virgiliu. Deci, într-o oarecare măsură, până acum,
materialele pe care le-am citit au primit mână liberă din partea istoriei. Putem, după cum spun, și am încercat să aducem context
istoric specific unde este relevant, de exemplu, când am citit
Orestia sau fragmente din Homer. Dar, până acum, am putut doar
să facem referințe slabe la contextul istoric. Asta va fi foarte diferit
când ajungem la Virgiliu. Știm foarte multe despre contextul
istoric în care acționează și, prin urmare, ne prezintă un alt tip de context. Mitul este creat acum
în timpul istoric. Este, cred, un grad
mai înalt de dificultate. Mâna liberă a lui Homer
nu mai există. Nu poate, Virgiliu nu se poate
extinde în incertitudine mitică și să spună o poveste într-un mod abstract care este
complet separat de contextul istoric. În schimb, vom putea să îl folosim
pentru a-l înțelege. Acum, ne-am uitat la mit ca o componentă
importantă a înțelegerii identității și până acum ne-am concentrat
pe identitatea individuală, mai ales, în cazul lui Odiseu,
cea reconstruită pe parcursul Odiseei. Și am vorbit, de asemenea, în materialele
de săptămâna trecută, despre identități care se dizolvă în fața ochilor noștri
în cazul lui Oedip și Pentheus. Așadar, identitatea până acum a fost
concentrată mai ales pe indivizi. Când ajungem la Virgiliu, identitatea
va fi acum privită printr-o prismă nouă. Ne vom uita la identitatea
unei națiuni ca întreg. Acum, unii dintre noi vor da din cap
și vor spune, ei bine, sigur, mitul face asta, exprimă identitatea
unei națiuni ca întreg. Dar dacă suntem obișnuiți cu acea idee
este pentru că Virgiliu a avut succes. Ceea ce am văzut până acum,
niciunul dintre poeți nu a încercat conștient să creeze o identitate
a caracterului grec pentru noi. Asta este ceva ce putem vedea
în poveștile lor, dar nu este deloc cazul ca vreunul
dintre poeții noștri să fi încercat în mod conștient să creeze o identitate
greacă mai mare pentru toată lumea. În schimb, vorbesc despre mari
povești despre indivizi. Când ajungem la Virgiliu,
o poveste foarte diferită. Ne uităm acum la identitate națională. Ce înseamnă să fii roman? Asta va fi analizat din perspectiva
identității specifice în cazul lui Enea, dar Virgiliu este mult
mai atent să privească mitul ca o cale de a articula
identitatea întregii națiuni. Acum, identitatea individuală
are propriile moduri de a acționa, este, în principal,
o continuitate biologică. Acesta este un punct bun de start. De unde vin? Unde sunt legăturile mele cu trecutul? Începem cu biologia ca mijloc
de a conecta toate acelea. În ceea ce privește o națiune, ei bine,
care va fi continuitatea? Nu este tocmai biologică, deși Virgiliu
ne-o va prezenta în acel fel. În schimb, există un simț comun
al romanismului care este transferat în mod crucial prin această
formă de narațiune prin mit. Mitul, cred, este probabil lucrul
din care sunt alcătuite identitățile naționale și ia locul biologiei indivizilor. Este modul prin care te poți uita în urmă spre locul unde genealogia va trece
printr-un fel de poveste mitică. Acum, când intrăm
în problematica istoriei, sunt două pericole, ca Scila
și Caribda, în a percepe istoria în linii foarte mari.
Istoricii dintre voi sunt deja mult mai sofisticați decât atât. Dar haideți să punem
această idee pe masă. Cele două pericole de a lua în considerare
istoria, ceea ce numesc Scila și Caribda, sunt, pe de-o parte,
școala „istoria doar e acolo”, istoria doar e acolo, tot ce facem
este să o descoperim, uneori oamenii încearcă,
poate, să o schimbe, dar există o realitate, un lucru real,
un eveniment din trecut care s-a petrecut. Aceasta este o viziune puțin prea îngustă, problema acolo este că trecutul
este de fapt un spațiu foarte mare. Ceea ce este considerat fapt
care s-a petrecut în istorie depinde de lucrul pe care vor oamenii
să se concentreze, la ce lucruri se vor uita. De exemplu, dacă v-aș spune, permiteți-mi să vă spun toată istoria a ceea ce
s-a petrecut ieri, aș putea începe și să vorbesc despre cum m-am trezit
dimineața și am început să mă spăl pe dinți, mi-am mângâiat câinele, mi-am pus o șosetă
neagră și, din greșeală, o șosetă albastră, așa că a trebuit să mă întorc
și să îmi schimb șosetele. Acum, în acest punct,
sunteți deja plictisiți. Stați un pic.
Asta nu este istorie. Haideți să vorbim în schimb despre marile
evenimente politice care s-au petrecut. Haideți să vorbim despre dinastii familiale.
Haideți sa vorbim despre mari evenimente istorice, așa că imediat îți poți spune, ok, o persoană care va încerca să îți spună
o istorie trebuie să vorbească despre o poveste care este relevantă pentru
mai mult decât o singură persoană care o narează. Trebuie să fie relevantă
pentru un anume grup de acolo. Acum, cine este acel grup
pentru care spui povestea? Aceea este o parte critică
a ceea ce reprezintă istoria, ghidează procesul de editare, așa că avem această abundență uriașă,
ar putea la fel de bine să fie funcțional infinită, de lucruri care s-au petrecut în trecut.
Pentru a spune o istorie trebuie să eliminăm funcțional aproape tot și să spunem
doar o parte foarte restrânsă a ceea ce vom considera cel mai relevant
pentru un grup, un anume „noi”. Așadar, istoria este pur și simplu
acolo și este doar un fapt care așteaptă să fie descoperit, nu înțelege că există, că această
idee a trecutului este uriaș și bogat și necesită să edităm, iar cum edităm depinde de multe
tipuri de întrebări normative. Cine sunt acești „noi” implicați? Ce este
considerat ca fiind relevant pentru acel grup? În al doilea rând, al doilea
pericol aici este ideea că istoria este totalmente inventată. Uneori oamenii vor spune că
istoria este inventată de învingători. Ok, în regulă.
Adică, este un pic cinic, dar sigur, se întâmplă ca aceia care au anume
tipuri de puteri politice au abilitatea de a crea propria versiune
a evenimentelor, cea cu mai multă autoritate. Dar nu putem pur și simplu spune că
vom arunca la întâmplare ideea că ceea ce s-a petrecut în trecut
este pentru cine apucă și relatarea oricui despre trecut
este la fel de bună ca a altcuiva. Cred că și acela este un drum foarte, foarte
pernicios de urmat, construit în jurul cinismului. Istoria nu este în totalitate fabricată,
nici nu este pur și simplu acolo. Este undeva între. Pentru a încerca să ajungi la modul
în care creăm o narațiune istorică din această abundență de evenimente din trecut
trebuie să vorbim despre editare și cum o facem. Cred că, da, trebuie înainte de toate
să punem o întrebare despre acuratețe, așadar, am prezentat relatările,
le-am reprezentat într-un mod corespunzător? Dar mai mult, va trebui
să intrăm în profunzimea acestei judecăți referitoare la faptul
dacă povestea care este spusă este o reprezentare suficient de bună
a trecutului pentru un grup, un colectiv despre care vorbim
pentru a fi reprezentativ pentru el. Funcționează pentru grup ca întreg drept o reprezentare
corectă a trecutului? Acuratețea, aceasta este prima
parte a întrebării. Trebuie să spunem, evenimentele
care sunt narate se petrec, de fapt, într-un trecut istoric? În regulă.
Apoi trebuie să spunem, este concentrarea pe aceste anume evenimente
o reprezentare corectă a trecutului? Este un exemplu aici
pe care l-aș putea prezenta, unii oameni ar putea
susține că uitându-ne la întregul mare conflict de la jumătatea
secolului trecut, al Doilea Război Mondial, o persoană s-ar putea uita la tot
și să își spună, da, este adevărat că în al Doilea Război
Mondial au fost atrocități de ambele părți. Ok, bine, bănuiesc că cineva
ar putea să intervină și ar putea spune că asta este corect,
au existat într-adevăr atrocități de ambele părți, dar se dovedește asta a fi o reprezentare
dreaptă și adecvată a ceea ce s-a întâmplat în marele conflict de la jumătatea
secolului trecut, al Doilea Război Mondial? Probabil nu. Și majoritatea istoricilor ar interveni și ar spune, de fapt, este o denaturare
grosolană a faptelor. Ar putea fi corect factual,
dar nu reprezintă drept și adecvat dimensiunea acestui trecut. Când ajungem la problema
istoriei lui Virgiliu, ies din experimentul mental
cu secolul trecut, când ajungem la problema interacțiunii
lui Virgiliu cu istoria, va trebui să ne punem încontinuu niște întrebări,
cu siguranță, despre acuratețe, dar cele mai interesante vor fi
întrebările despre corectitudine. Prezintă Virgiliu un fir care
reprezintă romanitatea într-un mod corect? După cum spuneam, acesta este
un lucru nou pentru noi. Nu am avut ocazia să îi evaluăm pe povestitorii noștri mitici
când vine vorba de acuratețe istorică. Virgiliu este un caz foarte diferit, deci va trebui să ne pregătim să îi auzim
poveștile despre cine sunt acești „noi”, cine sunt romanii, care este trecutul lor, și va trebui să judecăm dacă credem, la sfârșit, că Virgiliu a folosit
acest gen al mitului corect și cu acuratețe pentru a construi
o identitate a acestui grup național. Vom fi de acord pe anumite puncte,
nu vom fi de acord pe alte puncte. Cred că vor fi conversații însuflețite
pe forumurile de discuții despre asta. Haideți să aruncăm o privire îndeaproape
în continuare la implicarea lui Virgiliu în acest proces de construcție
a națiunii Romei.