Citind Bacantele, aș vrea să apelez
la două unelte din cutia cu unelte - mit și ritual.
Înainte de toate, am menționat deja că povestea se pretează destul de evident
la o analiză de tipul mit și ritual. Avem povestea unui zeu care
ne spune ce fel de rituri îi plac, ne spune cum vrea să fie venerat.
Vedem consecințele refuzului de a venera acel zeu,
iar mitul poate fi privit ca o mare poveste care este acolo pentru a spune
trecutul din spatele comportamentelor rituale pe care tu și eu le-am putea găsi ciudate.
De ce suntem pe deal? De ce alergăm și încercăm
să sfâșiem o pradă cu mâinile goale și să o mâncăm crudă?
De ce ne îmbătăm atât de tare? Ei bine, această poveste ne oferă un trecut
narativ care ajută să completăm motivele din spatele acestor piese.
Acea narațiune este ceea ce mitul și ritualul susține că reprezintă mitul.
Miturile sunt create pentru a oferi o explicație comportamentelor rituale
ale căror calități normale, raționale nu sunt evidente când le efectuăm,
așa că creăm un mit pentru a încerca să explicăm de ce facem
genul acela de lucruri. Acum, o altă interpretare pe care aș vrea
să o propun și să mă asigur că avem șansa să o analizăm este
o interpretare funcționalistă, scoțând acea unealtă funcționalistă și lucrând
cu mitul puțin, am putea încerca să înțelegem ce fel de norme
sociale sau culturale promovează mitul. Acum, când începem să încercăm
să înțelegem această întrebare, țineti minte ce am spus când am tratat prima dată
activitatea rituală a lui Dionisos. Pare destul de clar că pentru Dionisos
avem un set de ritualuri care sunt construite pe o răsturnare a normelor sociale și obiceiurilor.
Deci cum am putea vorbi despre o interpretare funcționalistă când tocmai celebrarea
a ceea ce se prezintă aici în Dionisos este explicit construită pentru
a răsturna structurile sociale normale. Recapitulând, cultul lui Dionisos este
construit pe travestire, avem aici o poveste despre Pentheus
preluând genul feminin și fiind introdus într-un ritual. Aceasta reflectă
un aspect al riturilor lui Dionisos în care de fapt femeile
sunt cele care dețin controlul ritualului. Sunt percepute drept
figurile cheie între menade. Bărbații pot oficia riturile, dar
femeile sunt cele care au cel mai puternic rol acolo.
Aceasta este percepută ca o inversiune în antichitate.
Se bea în exces, mai mult decât ceea ce este normal.
Crudul și gătitul sunt inversate aici. Așadar carnea crudă este ceea ce mâncăm acum.
Tânăr și bătrân sunt amestecați împreună. Amintiți-vă cum Tiresias și Cadmus
înșiși poartă piei de leopard și se pregătesc să se ducă și să se simtă
bine în această venerare a lui Dionisos. Diferențele sociale sunt
eliminate sau pur și simplu toată lumea este într-o frenezie
beată pe un deal. Interesant, este o pierdere
a controlului reproducerii. Se practică sexul în ritualul
dionisian pentru plăcerea orgiatică. A nu avea de-a face cu strictețea
cu privire la ce femei pot face sex cu care bărbați, am văzut
în Teogonia lui Hesiod că era ceva care producea mare anxietate și interes
principiilor masculine grecești, pe care încercau să le controleze.
Puterile feminine de reproducere, aici, aceste puteri legate
de dorința erotică dispar, sunt lăsate libere să își facă de cap.
Chiar palatul lui Pentheus se prăbușește. Așadar, vorbind despre distrugerea
unei ordini sociale, ei bine, vedem asta dramatizat în piesă.
Atunci, puterea revoluționară a ritualului dionisian ne este puternic ilustrată.
Dar haideți să spunem că asta este pe de-o parte, iar acum haideți să aruncăm o privire
la o posibilă altă parte, la acest spirit revoluționar inclus
în ritualul dionisian. Mai întâi, ar trebui să ne amintim că Tiresias și Cadmus sunt
bărbați bătrâni și puternici. Practic reprezintă un fel de
mod instituționalizat de a gândi. Așadar, când Cadmus și Tiresias
sprijină aceste ritualuri, ei bine, atunci este probabil ok pentru toată lumea să se implice
și probabil toată lumea ar trebui să o facă. Este departe de a fi, cu alte cuvinte,
un fel de lucru revoluționar dacă aceste bărbi grizonate spun că este bine pentru noi,
că este bine pentru oraș, ar trebui să o facem,
a urma zeii este un lucru bun. Acesta este mesajul pe care
îl tot transmit. Supuneți-vă, cu alte cuvinte,
autorității zeilor. Un alt mesaj care este integrat
în aceste rituri este acela că ar trebui să urmăm turma. A nu fi în rând cu ceea ce face
toată lumea nu este o idee bună. Tipic, lucrurile care sunt cu adevărat
revoluționare se așteaptă ca oamenii să nu fie în rând cu un curent al unui grup mare.
Ideea care este integrată în acest impuls de a urma turma și a te lăsa dus de val
este ideea respectului și supunerii față de zei.
Ar trebui să îți respecți bătrânii și să te supui zeilor și
amintiți-vă ce i se întâmplă lui Pentheus, pentru că se împotrivește acestei norme sociale,
ideea că ar trebui să faci ca toată lumea și să te lași dus de val,
lucruri îngrozitoare i se întâmplă. Piesa este o pedeapsă pentru cineva
care se opune curentelor sociale largi autorizate de Tiresias și Dionisos.
Așadar, aceste trăsături ne fac să ne gândim, ei bine, stai un minut,
de ce este asta venerare dionisiană. De ce ar trebui să considerăm revoluționar
când întreaga idee a piesei este că ar trebui să venerezi zeii,
să faci ce îți spun bătrânii și să urmezi ce fac toți ceilalți.
Este un lucru interesant. Ce fel de normă socială
sprijină atunci cultul dionisian? Amintiți-vă, dacă vom face o interpretare
funcționalistă, trebuie să indicăm o normă socială pe care
o sprijină mitul, pe care o subliniază și o promovează.
Sugestie. Doar voi face o sugestie aici,
vor fi altele. Sper să interveniți pe forumurile
de discuții și să veniți cu ale voastre, dar ideea mea este că ceea ce
este promovat aici este norma socială de a produce un spațiu
unde este în regulă să încalci practica socială normală.
Produci un spațiu în care ceva întortocheat este permis să se întâmple.
Sunt exemple pentru asta care sunt comune în calendare religioase
din multe culturi diferite. Voi lua doar un exemplu.
În calendarul creștin, cu 40 de zile înainte să vină postul, este o perioadă
tradițională cunoscută ca Mardi Gras sărbătorită în New Orleans în Statele Unite
și în alte locuri din jurul lumii unde catolicii stricți
vor fi supuși la o perioadă de abstinență de la unele
plăceri în acele 40 de zile de post, vor depăși măsura și
se vor avea tot felul de comportamente care încalcă ușor regulile.
Acesta este, deși poate nu autorizat de cei mai înalți oficiali din biserică,
este cu siguranță tolerat. Iar la nivel local este
probabil încurajat. Avem atunci o zonă în care marile puteri
își dau acordul și spun, este în regulă ca în această zonă să te destinzi, așa că în
primul rând, comportamentul este binevenit, dar doar în acest punct de carantină.
În cazul a ceea ce s-a întâmplat cu riturile dionisiene este greu de spus,
ei bine, am susținut asta când am vorbit despre rituri în primul rând, este
dificil de spus că este ceva în Dionisos anti-olimpian.
Dionisos, sigur că are genul acesta de aspecte care sunt puțin ciudate,
puțin nelalocul lor. Sunt mituri despre el cumva intrând
pur și simplu în scenă, dar acelea nu îl fac diferit de, amintiți-vă imnul
homeric către Demetra sau imnul homeric către Apolo, acești zei,
zei olimpieni pur și simplu sosesc și trebuie să își găsească locul.
Dionisos este în acea tradiție și, prin urmare, destul de tradițional
în panteonul olimpian. Ideea atunci, că fiecare dintre acești zei
are propriul mod de a fi venerat și chiar și când unul din
aceste moduri de a fi venerat este puțin diferit față
de cum sunt celelalte, ideea de ansamblu cu venerarea dionisiană
este că datorezi respect zeilor, ar trebui să le oferi zeilor ritualul cuvenit.
Acum, asta este departe de a fi un mesaj revoluționar, nu-i așa?
Așadar ideea de ansamblu, cred, pe care ne-o oferă povestea dionisiană
este că te împotrivești olimpienilor pe riscul tău. Priviți ce i se întâmplă săracului Pentheus.
Există de asemenea un alt tip de notă de avertizare care apare și aici:
cu venerarea dionisiană ar trebui să fii puțin atent.
Fii pe fază, acest spațiu autorizat în care norma poate fi încălcată,
ar trebui să fii puțin în alertă,
deoarece va fi mereu o zi următoare când va trebui să te trezești și
va trebui să plătești prețul, fie că este o mahmureală de la
prea mult vin sau ceva mult mai rău în cazul lui Agave.
Această poveste categoric ne subliniază ideea că, da, du-te și destinde-te,
dar fii de asemenea atent când o faci.
Revenind o secundă și uitându-ne la piese în sine, amintiți-vă
ceea ce vedem aici. Marile tragedii care sunt interpretate
în Atena sunt interpretate într-un mare festival dionisian.
Dionisos este zeul acestor piese, așa că pentru a arăta
respect deplin și corespunzător pentru Dionisos prin această interpretare tragică,
interpretarea tragică a Bacantelor este integrată în respectul generic
atenian față de Dionisos. Deci este departe de a fi o problemă
a câtorva oameni care strâmbă din nas la autoritate, niște tineri care o iau razna
sau ceva de genul acela, aceasta este o interpretare desfășurată
într-un spațiu al lui Dionisos, în orașul Atena, ca să înțelegem pe deplin
implicarea noastră civică și tipurile corespunzătoare de comportamente
rituale, așa că aș sugera, conform unei interpretări funcționaliste, în ciuda spațiilor
în care devine complexă, pe de-o parte, de cealaltă parte, mesajul mai mare
este venerarea divinităților olimpiene.
Le plăcea să fie venerate. Arată respect bătrânilor tăi, arată respect
pentru obiceiurile zilei, deci mesajul lor funcționalist de
a arăta respectul cuvenit pentru divinități este pe deplin sprijinit și subliniat
chiar și prin acest ciudat văr al nostru Dionisos, care a fost
membrul al familiei noastre noi olimpienii, și are
propriul mod de a face lucrurile, dar chiar dacă o parte din obiceiurile lui sunt
diferite de ale noastre, cu toții vrem respectul vostru, ființe umane.
Așadar, cred că acela este mesajul pe care îl vom obține dintr-un punct
de vedere funcțional din Bacantele.