Când începem piesa, Euripide
ne spune că Dionisos este mânios. Divinitatea sa nu este pe deplin
recunoscută, iar asta îl supără.
Olimpienilor nu le place dacă nu le recunoaștem pe deplin divinitatea.
Asta îl determină să înceapă, în acest grup din Teba, asigurându-se că domeniul său,
propria sa lume va primi admirație, reverență din partea ființelor umane.
Dionisos le forțează pe femei să celebreze riturile sale pe muntele Citeron
și asta se întâmplă. Penteus se împotrivește. Nu îi place că se întâmplă asta,
în ciuda faptului că atât Cadmus cât și Tiresias îi spun că este în regulă.
„Ar trebui să lași asta să aibă loc, este un lucru bun.”
Pentheus se împotrivește și acea împotrivire îi va aduce sfârșitul.
Euripide împinge limitele tragediei făcându-l pe Dionisos să apară
ca personaj pe scenă. Nu este prima dată în toată
tragedia când se întâmplă. Am văzut asta în Eschil, de fapt, cu
Atena și Apolo, dar Dionisos are un fel de rol terestru aici.
Nu apare pur și simplu întruchipat.
Este un personaj fizic în piesă care atinge obiective fizice prin
manipulare și un fel de control al minții când vine vorba de Pentheus.
Dionisos îl face pe Pentheus să lege un taur în locul lui, corect? Pentheus vrea să încerce să îl convingă
pe Bacus să îl oprească să se implice pe dealuri, dar Dionisos,
în schimb, leagă un taur și în acel punct începe cumva dezintegrarea sa,
are loc un cutremur, sunt fulgere, întregul său palat se prăbușește,
asta în mijlocul piesei, corect? Unde se desfășoară și auzim
o mare conflagrație când lucrurile se prăbușesc.
Pentheus este foarte afectat, este nesigur de ceea ce se întâmplă.
Un mesager sosește și vorbește despre toate aceste femei care
au luat-o razna pe deal, iar apoi, Dionisos începe genul său
de control al minții, intră în capul lui Pentheus, îl convinge că va fi o idee bună
să își schimbe genul, să treacă de la a fi bărbat la a deveni, cel puțin în înfățișarea
exterioară, femeie și să se ducă să se amestece printre acele femei de pe deal.
Îl pune apoi într-un copac și îl face să spioneze riturile pe care le vede.
Când o face, trece de la a fi spion la a fi spionat, este văzut, iar când
se întâmplă, mama lui îl observă ca pe un potențial vânat
pentru o viitoare orgie dionisiană. Apoi îl înșfacă, îi smulg capul,
ca și cum ar avea capul unui leu și îl sfâșie ca pe un sacrificiu viu
așa cum îi place lui Dionisos. Agave poartă apoi capul
la Teba în triumf. Crede că are un leu,
ura pentru ea. Familia lui Cadmus este apoi alungată
din Teba de Dionisos. Se întâmplă lucruri îngrozitoare, datorită
împotrivirii lui Pentheus, împotriva acestui trib din Teba, în ciuda implicării lui Cadmus
și Pentheus sau Cadmus și Tiresias, încercând să îi spună că
este un lucru în regulă de făcut. Teme multiple aici, mă scuzați,
teme multiple sunt importante în piesă. Voi aborda doar două dintre ele.
Prima dintre ele, există o zicere greacă, care este așa de faimoasă că este înscrisă
deasupra templului de la Delfi, care spune „Nimic peste măsură”.
Să nu faci nimic prea insistent. Împotrivirea lui Pentheus la venerarea lui Dionisos este caracterizată aici
drept ceva peste măsură. Dionisos se împotrivește prea puternic.
Se pune pe un piedestal ca și cum judecata sa este mai bună decât a oricui
din jurul său, inclusiv a oamenilor cum ar fi Cadmus și Tiresias.
Dionisos ia apoi această persoană, Pentheus, care se pune pe un piedestal, și face cumva asta pentru el, punându-l
pe ramurile unui copac în fața propriilor săi extatici.
Acum, când acei extatici, bacantele, pun ochii pe această pradă sus într-un copac,
îl înșfacă și îl dau jos și îl sfâșie. Semeția lui este apoi
redefinită ca și reinterpretată ca el fiind într-un copac și
devenind acum de asemenea vulnerabil. Stând deasupra tuturor
îl va face vulnerabil. O altă temă care este deja cumva inclusă
în această analiză a unei teme de „nimic peste măsură” este
inversiunea vânătorului și vânatului. Asta se întâmplă în mod regulat
în familia lui Cadmus. Este adevărat în întreaga familie.
Acteon este sfâșiat de câinii săi de vânătoare. Amintiți-vă, am vorbit despre, când
am discutat despre descendența care există între fiicele lui Cadmus,
Ino a fost vânată de soțul său nebun ca și cum ar fi fost vânat,
Semele este incinerată ca un sacrificiu animal, iar apoi, în special aici,
Pentheus este vânat de propria mamă și sfâșiat ca și cum ar fi vânat,
ca și cum ar fi o bestie. Schimbul între vânător și vânat care
este prelucrat în această piesă probabil este o interpretare a ceva ce este probabil
doar o sugestie, dar aș sugera un fel de anxietate pe care orice populație
care vânează și-ar putea-o imagina. A doborî un mamifer mare nu este
mereu un lucru fericit și trebuie să îți imaginezi că oamenii
se întreabă când fac un asemenea lucru, este lucrul corect de făcut?
Povestea lui Dionisos aici, cred, ne prezintă povestea, iar familia
lui Cadmus ne prezintă aspectul continuu că atunci când oamenii vânează
fac ceva care s-ar putea să fie ofensator, s-ar putea să fie
un fel de lucru îngrozitor. Realizăm asta când trecem de la
a fi vânător la vânat, vedem lucrul îngrozitor al situației în care
noi înșine suntem implicați. Pentheus este dezmembrat fizic, este
important să vedem asta, această dezintegrare a eului așa cum îl vedem, cum l-am văzut
în piesa lui Oedip este îndeplinit aici într-un mod foarte grafic.
Această dezintegrare a eului său dezmembrat în fața puterii brute
a zeului Dionisos.