Oedip ne oferă o oportunitate să apelăm la cutia cu unelte. Oedip este incredibil de bogată și a oferit experților din multe domenii diferite o bună ocazie să abordeze materialele pe care ni le prezintă Sofocle. Voi prezenta doar câteva idei care sunt doar o mică parte din ceea ce poate fi aflat din această poveste incredibil de bogată pe care ne-o transmite Sofocle. Înainte de toate, să ne uităm prin prisma funcționalistă. Amintiți-vă, funcționaliștii zic că miturile sunt spuse pentru a legitimiza și autoriza normele sociale din cultura care își spune miturile sieși. Acum, în cazul de față avem multiple norme sociale care sunt autorizate și legitimizate. Numărul unu, o prohibiție evidentă împotriva incestului este prezentată drept fiind lucrul corect de urmat. Unde ni se prezintă, posibilitățile îngrozitoare care urmează din comiterea incestului și prohibiția împotriva sa sunt categoric aici, subliniate, autorizate și legitimizate. Apoi, un alt element al acestuia care a apărut din prezentarea mea, dar am vrut să îl etichetez drept o interpretare specific funcționalistă este importanța rolului Delfiului în societatea greacă antică. Avem un foarte puternic mesaj inclus în această piesă cum că înțelepciunea divină care vine de la oracole ar trebui urmată. Setul tradițional de structuri din jurul oracolelor, siturile templelor, oamenii care conduc oracolele, acești oameni sunt autorizați de poveste, vedem în cazul lui Oedip cineva care la sfârșit se întoarce împotriva oracolului, strâmbă din nas la el și încearcă să vorbească despre propria grandoare, față de un oracol care se înșală. Acesta este modul greșit de a acționa. Am menționat într-una din prelegerile anterioare că lucrul corect de făcut dacă un oracol îți dă niște informații sinistre este să te duci înapoi la oracol. Ai putea spune, nu mi-a plăcut ce mi-ai spus, sau ai putea să-i spui oracolului, ei bine, ce ar trebui să fac de vreme ce mi-ai dat informația asta îngrozitoare. Dar Oedip își asumă să încerce să scape de lucrurile pe care oracolul i le-a spus. Iar apoi, pe măsură ce povestea devine din ce în ce mai complexă și se îndepărtează de mesajul originar pe care îl obține de la oracol, în cele din urmă se întoarce împotriva oracolului spunând, da, ca eu să fiu bine, oracolul trebuie să se înșele. Ei bine, asta este o eroare strategică. Nu ar trebui să ajungi vreodată într-o poziție ca aceea. Piesa lui Oedip privită prin prisma funcționalistă autorizează acest rol social important al oracolului ca păstrător și protector al adevărurilor dintr-o societate. Privită prin prisma freudiană, evident, am putea vorbi restul timpului pe care îl avem împreună despre posibilele interpretări freudiene pe baza poveștii lui Oedip. Dar da, într-adevăr, ca să oferim doar o schiță, Freud ne-ar spune, desigur, suntem revoltați de Oedip, dar este adevărat că toți suntem la urma urmelor respingători nouă înșine pentru că avem aceste dorințe primare. Trăim în ignoranță față de aceste dorințe primare, așa că, la fel ca Oedip, suntem ignoranți față de propriile noastre crime, deoarece constant, în cazul nostru, le reprimăm. Avem sentimente contradictorii, după cum spune Freud, scăpări freudiene. Freud spune că avem sentimente contradictorii față de părinții noștri. Avem sentimente care sunt, poate, prea puternice, ne deranjează, așa că le reprimăm consistent. Freud ne va spune, da, povestea lui Oedip apare tocmai din aceste emoții puternice, reprimate, dintr-un aspect al fiului fiind în competiție cu tatăl și un aspect al intimității cu mama. Aceste tendințe ies la lumină, le reprimăm, dar trebuie să iasă la lumină, altfel cazanul este în pericol de a exploda. Așadar, avem lucruri ca visele, care arată în mod consistent lucruri pe măsură ce oamenii strâng exemple de vise din societăți, conflictele cu tații sunt comune, intimitatea cu mamele este comună în acest gen de vise. Iar Freud ar spune că Oedip se naște dintr-un set primar al acestor vise, iar mitul său este ca visul unei întregi culturi încercând să le supraviețuiască, permițând unei dorințe reprimate să iasă într-o formă diferită acum pe o nouă ființă umană, Oedip, în seama căreia putem pune toate aceste dorințe, să îl lăsăm să le exprime pentru noi. Experimentăm aceste dorințe prin el și în final ni se pare respingător, îl gonim și îl trimitem la treburile lui. Într-o interpretare structuralistă, am discutat asta când ne-am uitat la această problemă a autohtoniei în poveste. Amintiți-vă, erau indicii în povestea lui Oedip ale unei legături pe care percepe că o are cu Citeron când încearcă să își imagineze care este genealogia sa complexă. Trece de la problema genealogiei direct la problema ținutului de unde este și le amestecă pe acestea două. Exprimă o idee foarte veche și îndărătnică despre locul din care provin oamenii în mitologia greacă, foarte veche și foarte îndărătnică. Ideea nu dispare. Ideea că ființele umane ar putea să iasă din pământul însuși este ceva ce apare în mitologia greacă antică. Este greu de eradicat datorită, cred, atractivității sale. Numărul unu, scapă de problema hoinăririi, arată că ființele umane aparțin într-adevăr unui anume tip de pământ, deoarece acel pământ le dă naștere și de asemenea permite, iar cazul lui Oedip explicitează asta, permite un anume tip de escapism din complexitățile pe care le avem cu descendența genealogică. A susține că o persoană este dintr-o mamă și un tată și are un unchi nebun și un văr ciudat și tot felul de complexități asociate cu o familie poate fi o povară, iar ideea autohtoniei oferă nu doar această legătură și înrădăcinare în pământ, dar și șansa de a te percepe ca având o descendență care este lipsită de toți oamenii din cadrul familial care ar putea fi foarte complex și ar putea deveni împovărător. Așadar, un structuralist ar putea privi povestea lui Oedip, și chiar toată povestea de la Cadmus, ca pe o familie care oscilează între, pe de-o parte, acceptarea ideii de descendență genetică și cadru în familia lor și, pe de altă parte, prezentarea nașterii autohtoniene din pământul însuși. Iar pe ambele, cred, le puteți găsi ancorate în povestea lui Oedip. Din nou, niciuna dintre ele nu este tocmai rezolvată. Nu este ca și cum tensiunea dintre aceste două idei este estompată pe parcursul poveștii. În schimb, avem o conștientizare umană că provenim din alți oameni, care ne fac viețile complexe și o fantezie umană, care se dovedește a fi foarte dificil de eradicat, care susține că provenim din pământul însuși. Aceste două lucruri sunt în tensiune, iar tensiunea creează un fel de voltaj și un structuralist ar susține că mitul lui Oedip este un rezultat al voltajului dintre acești doi poli care nu pot fi tocmai reconciliați, dar ale căror expresii le găsim alăturate în foarte bogata poveste despre Oedip a lui Sofocle.