Povestea lui Oedip în Teba
este înrădăcinată într-o familie cu legături strânse cu ținutul.
Da, într-adevăr, am văzut sau am menționat
mai deveme într-una dintre prelegerile noastre legătura acestei figuri,
Cadmus, cu trecutul lui Oedip, familiile fondatoare ale Tebei, se spunea,
au apărut când Cadmus era într-o călătorie din partea familiei sale,
din casa ancestrală din Fenicia, și ajunge în ținutul Tebei și
este un șarpe care s-a încolăcit în jurul unui izvor
și amenință acum oamenii care încearcă să ajungă acolo.
Cadmus, care este puternic și tare, omoară șarpele, ia colții șarpelui și
îi aruncă în pământ. Ei bine, din acești dinți răsar din
pământ mari eroi care sunt înarmați, au această bătălie
masivă, se luptă unul cu altul în acest act
arhetipal de fratricid. Cinci dintre ei supraviețuiesc
și devin familiile fondatoare ale Tebei. Aceasta este povestea.
De aici cred tebanii că provin sau cel puțin
cred atenienii că provin tebanii.
Amintiți-vă, acestea sunt tragedii bazate în Atena pe care le vedem.
Așadar, acești cinci bărbați supraviețuiesc, devin familiile fondatoare ale Tebei și
ne introduc o nouă instanță a legilor universale.
Amintiți-vă, spunem universal puțin în mod ironic.
Legea universală numărul șapte: O legătură profundă cu pământul
este o expresie umană comună. Oamenilor le-a plăcut dintotdeauna
să pretindă legături profunde cu pământul. Există o dimensiune aristocratică
în asta care apare în materialele grecești și sunt familiar cu
niște aristocrați din propria mea experiență, oameni care
susțin că sunt bostonieni la a șaptea generație sau floridieni la
a nouăsprezecea generație sau ce-o mai fi.
Oamenii se mândresc mult când susțin că au avut legătură
cu pământul. Cred că este un aspect
rezidual dintr-o societate feudală, ideea că acest pământ cumva ți-a fost
transmis și își aparține într-un anume sens. Ideea de a fi dislocat și călător așa cum o îmbrățișează Odiseu
este de asemenea puțin neliniștitoare, iar a crede că ai rădăcini în pământ
este un lucru bun. Ei bine, grecii cu siguranță
credeau asta, iar în povești cum este
cea a familiilor fondatoare ale Tebei este o legătură foarte puternică
cu pământul. De fapt, ideea apare în această
idee de naștere din pământ. Este un termen grecesc pentru
asta numit autohtonie. Autohtonie înseamnă
din pământul însuși. Amintiți-vă, htonian este un termen pe care
l-am întâlnit deja vorbind despre lucruri bazate pe pământ, iar auto adăugat în față
înseamnă pământul însuși. Așadar, autohtonia este o teorie conform
căreia oamenii s-au născut din pământul însuși, din pământul însuși.
Aceasta exprimă o legătură profundă cu pământul, desigur,
te-ai născut din el, este propriul tău pântec,
adică ai ieșit din el. Ai ieșit cumva ca o plantă,
aparținându-i. Poveștile de naștere autohtoniană
sunt comune în mitul antic. Avem legături cu pământul
și mari eroi din trecut, sunt indicii că au
aceste legături. Când oamenii au legături
autohtoniene cu pământul vor avea de asemenea un fel de defect la picior.
Acesta este tipic asociat cu ideile de authtonie.
Prezumția este că dacă crești ca o plantă din pământ și
cumva, știi, răsari, la un moment dat cineva o să te rupă.
Așadar, te scot din pământ, iar când o fac, picioarele tale sunt
deformate cumva, într-un fel sau altul. Avem asta, vă veți aminti,
Ahile are călcâiul său, asta este probabil legat de trecutul său,
are un punct slab în extremitățile inferioare, la călcâi.
Iason, un faimos erou din partea greacă, în mod faimos pierde o sanda
la începutul aventurilor sale, sugerând că este o legătură cu autohtonia.
Picioarele sunt tipic o parte vulnerabilă în Homer, vedem
asta în cazul lui Hector, Ahile folosește picioarele lui Hector ca
un fel de mâner și îl târăște. Beteșugurile apar, beteșugurile
picioarelor apar în alte genealogii ale marilor eroi unde credem că
este sugerată autohtonia, dacă toate sunt coerente
într-o singură imagine este o altă întrebare. În cazul lui Oedip pare clar
că se petrece ceva. Numele lui Oedip, amintiți-vă
că atunci când ne uităm la trecutul unui erou grec,
trebuie să adresăm problema numelui său. Auzim din propria poveste a lui Odiseu
că în greacă numele său este un termen destul de tipic
pentru umflătură, oideo - un termen grecesc însemnând
a umfla, plus pous - picior. Așadar, Oedip este cel cu piciorul umflat.
Acum, în cazul său, desigur că sunt motive multiple pentru care piciorul său este umflat,
la urma urmelor, tatăl său îi taie sărmanele tendoane de copilaș și
le leagă împreună la glezne, deci are o vulnerabilitate acolo.
Dar mai este o altă legătură cu trecutul autohtonian care este
sugerată vorbind despre beteșugul lui Oedip la picioare.
Picioarele apar în câteva locuri în povestea lui Oedip
și haideți să extragem câteva din acestea
și să aruncăm o privire. Creon vorbește la rândul 130 despre sfinx
„sfinxul ghicitor ne face să neglijăm crime misterioase și să căutăm în schimb
soluția problemelor de la picioarele noastre.” Ceva aflat chiar în fața lor, da,
asta pare a fi ceea ce spune, dar sunt și ceva probleme, când ajungem
la Oedip, cu picioarele lui. Este o ghicitoare
care trebuie rezolvată. De ce este această
cicatrice oribilă acolo? Tiresias, la 417, vorbește despre „un blestem
mortal de picior, cu dublă lovitură, de la tată și mamă, te va împinge înainte.”
Blestemul lui Oedip este legat acolo cu picioarele
lui, prin Tiresias, acest profet care are chiar viziunea lui Apolo. „Regele Laius i-a străspuns gleznele
și cu ajutorul altora l-a alungat.” Deci avem menționarea
legării gleznelor lui Oedip. Oedip intervine apoi
vorbind despre „mergând pe jos, am întâlnit un sol și o trăsură cu
un bărbat în ea”, relatând propria versiune a evenimentului
în care Laius este ucis. Este pe jos în acel moment.
Este ceva, este o legătură acolo cu înrădăcinarea lui Oedip
în identitatea bazată pe picior, iar mesagerul intervine
când îi spune lui Oedip trecutul său. „Ți-am dat drumul, tendoanele
picioarelor tale erau străpunse și și legate... așa că din asta ți se spune
pe numele curent, Oedip, cel cu piciorul umflat”.
Fiecare din aceste puncte din poveste ne leagă înapoi de defectul de picior al lui Oedip,
iar piciorul, tipic în mitologie, este legat de un trecut cu naștere autohtoniană,
o legătură pură cu pământul. Deci ce a făcut Sofocle extrem de abil
legând aceste două lucruri împreună este să ia o parte din trecutul
lui Oedip care este o intervenție explicită a tatălui său
pentru a încerca să-l ucidă, cu alte cuvinte desfigurarea
picioarelor sale, și să o lege de un alt mod de a vorbi
despre trecutul lui Oedip. Acea desfigurare a picioarelor, da,
poate fi emblematică pentru încercarea tatălui de a-l ucide și a-l da la o parte
sau poate fi emblematică pentru legătura lui Oedip cu Citeron, renașterea
sa specială și abilitatea de a depăși problemele din propria viață.
Acum va aparține într-un mod special acestui ținut.
Această legătură cu pământul prin naștere îi va da o anumită înrădăcinare care, în ciuda
încercărilor tatălui său de a-și șterge legătura cu Oedip, Oedip tot
va supraviețui și va crește din astea. De fapt, dacă propriul
tată nu ar fi încercat să îl ostracizeze, să îl facă
pierdut pe deal, Oedip nu ar fi fost renăscut și nu ar fi avut
această legătură specială cu Citeron. Acum, legătura are o anume latură tristă
pe lângă aspectul de renaștere din pântecul Citeronului, în sensul că
acum este de nicăieri. Este la propriu de pe un deal nebătut.
Nu mai aparține oamenilor. Este un siguratic crescând din pământ.
Care este trecutul său? Care este legătura sa?
Care este numele său? Ce îi aduc toate aceste lucruri?
Niciunul nu îi oferă vreo legătură. În schimb, singurul lucru
care mai are vreo relevanță pentru Oedip este
această legătură autohtoniană cu Citeron, oferindu-ne această
iterație a unei legături profunde are un fel de
calitate patetică asociată. Tot ce mai are Oedip este întinderea
stearpă și ideea că este abandonat. Nașterea autohtoniană
are, într-un anume sens, însă, întotdeauna, acest aspect
al îndepărtării persoanei de linia genetică, de genealogie.
De unde ai venit? Ei bine, cine știe ce oameni
erau în trecutul meu. Am venit din pământ în sine.
Acea fantezie de a nu avea vreo genealogie, părinți,
de a fi ieșit cumva din nimic are o anume atracție pentru
oamenii cu situații familiale foarte complexe.
Este un fel de escapism suprem, cred, inclus în această idee a lui Oedip,
că da, într-adevăr, Citeron este trecutul meu.
Legăturile sale familiale sunt așa de nebune și compromise încât le întoarce spatele
și acum susține o legătură specială doar cu acel deal.
În cele din urmă, însă, încercarea de a întoarce spatele lucrurilor și a susține
o legătură cu un ținut devine foarte complicată și sugerează, în felul lui Sofocle, cred,
complexitatea pretenției umane la o legătură profundă cu pământul și în schimb, cred,
subliniază sau cel puțin menține în fața noastră idealul că noi, ca oameni,
vom fi în mare parte, cam întotdeauna, călători.
Ce legătură avem cu pământul, ei bine, suntem cumva blocați
cu legăturile unii cu alții, singura cale de a scăpa de asta este să devii un escapist
în realitatea oribilă, oribilă a lui Oedip.