În încheierea cu Orestia,
m-am gândit să mă întorc la cutia cu instrumente.
Vă veți aminti, avem un set de instrumente la care am lucrat, structuralism,
funcționalism, mit și ritual și psihanaliză și
le avem cu noi și le folosim.
Când dăm de ceva interesant într-un mit, luăm o unealtă, meșterim cu ea,
luăm altă unealtă, meșterim la mit din nou și vedem
ce fel de rezultate se obțin din această cutie cu unelte teoretice.
Voi lua două și le voi folosi cu materialul la care am lucrat
în Orestia, funcționalism și structuralism.
Acum, privind în urmă la genul de interpretare pe care am făcut-o în cele mai
recente două prelegeri de curs, este destul de clar că am făcut deja un fel de
interpretare funcționalistă, nu-i așa? Amintiți-vă că funcționalismul spune că
miturile sunt spuse pentru a legitimiza anumite forme sociale și culturale.
Deci genul de abordare pe care v-am oferit-o în Orestia este că ceea ce urmărește
Eschil aici este să spună un mit într-un anume tip de context istoric,
spune un mit care justifică și legitimează o normă socială
a unei noi scheme de justiție, după cum este susținută în această curte
a Areopagului, o veche și respectată curte tradițională din Atena,
vorbind despre ea ca fiind importantă de-a lungul acestor noi linii democratice.
Asta este foarte clar funcționalism. Viziunea pe care o ofer aici, și este doar o interpretare,
sunt multe altele posibile cu privire la esența Orestiei,
dar viziunea pe care o ofer aici este că Eschil are un fel de scop
în relatarea acestei povești și scopul ceea ce o face așa de atractivă și
interesantă pentru audiența care o vede, este că pentru ei legitimizează o normă
culturală socială, această importanță a instituției lor a justiției,
a instituției lor a justiției sub forma acestor curți.
Acum, m-am gândit să prezint alta, o interpretare structuralistă.
Aceasta este una care a apărut, am predat acest curs de multe ori aici
la Universitatea din Pennsylvania, și primesc e-mailuri de la studenți
tot timpul cât le predau. Unul dintre ei mi-a sugerat, nu este posibil
ca ceea ce avem când ne uităm la Orestia este o meditație despre o opoziție binară
dintre două moduri de a imagina cele mai importante tipuri de legături sociale care
sunt realizate între ființele umane. Pe de-o parte, avem o legătură socială
bazată pe legături de sânge și pe de altă parte avem legături sociale bazate pe
asocieri voluntare. Aceste două mijloace de a încerca să determini
modul în care oamenii ar trebui să fie conectați unul cu altul uneori intră în conflict,
iar când se întâmplă, avem dificultăți și o nevoie acută de a încerca
să înțelegem ce se întâmplă. Ei bine, diferența dintre acești doi poli
de legături de sânge pe de-o parte și asocieri voluntare pe de altă parte oferă,
după cum am discutat când vorbeam despre structuralism,
voltajul care face această poveste să meargă și o pune în mișcare.
Cred că aceea este o propunere foarte interesantă și bună și
am lucrat la ea de-a lungul anilor să încerc să o clarific și
să o rafinez. Amintiți-vă, structuraliștii caută
binare care vor fi motivele ascunse ale poveștilor
despre care vorbesc, iar în această interpretare, pe de-o parte
cu legăturile de sânge, avem furiile, avem ideea de miasmă,
divinitățile htoniene care au legături de sânge,
avem relația dintre Atreus și odrasla sa și Agamemnon și fiul său
și Oreste și mama sa. Toate aceste conexiuni
sunt bazate pe legături de sânge și toate dificultățile
care apar din asta. Pe de altă parte, lucrul pe care
îl evaluează Eschil aici este noua cale de a înțelege cum sunt organizate
societățile umane în jurul asocierilor voluntare. Aici, legăturile de sânge nu sunt importante.
Amintiți-vă argumentul lui Apolo, minimizând legătura dintre, în cazul său,
mamă și fiu, dar ceea ce altfel ar putea
fi privit ca având o relație de sânge foarte puternică.
În schimb, genul de asociații pe care Apolo le susține și venerează
sunt unele, mă scuzați, bazate pe asocieri voluntare,
în particular aici, asocierea dintre Agamemnon și Clitemnestra. Așadar, asocierile voluntare având
un rol mai mare și schimbul dintre ele nu este însă niciodată
rezolvat pe de-a-ntregul. Eschil lucrează la tensiunea
dintre cei doi pentru a oferi energia care pune povestea în mișcare.
Deci o interpretare structurală ar putea sugera că ceea ce avem aici este un binar
ascuns care împinge povestea înainte între moduri de organizare a unei societăți
umane, pe de-o parte prin relații de sânge, pe de alta
prin asocieri voluntare.