Urmărind această piesă,
noi, atenienii antici, stând în teatrul nostru, holbându-ne
la ce se întâmplă, acțiunea care are loc pe scenă, putem vedea
de asemenea, plutind deasupra noastră, una din trăsăturile principale
care sintetizează piesa. Iată Acropole, acolo,
și este magnific de privit. Această este o poză veche, dinainte de drepturi de autor.
Este magnific de văzut și dacă tu și eu suntem afară în teatrul Atenei
antice și suntem de fapt foarte aproape, putem vedea sus deasupra noastră curtea despre care se vorbește
în piesa lui Eschil. Așadar, localizarea reprezentației
este pe scenă, dar scena nu este decât la
o foarte mică distanță de curtea însăși, pe care tu și eu
o avem în priviri. Iar la sfârșitul piesei, când furiile
sunt trimise sub Acropole și puse într-un templu,
imediat sub pământ, ar fi putut pleca de pe scenă și
să se ducă direct acolo jos, am fi putut să o vedem,
ca aceia care vedeau piesa. Deci se bazează mult pe ceea ce vedem,
este foarte mult inclus în împrejurimi, împrejurimile fizice
ale piesei când este interpretată în Atena.
De asemenea se referă la teme importante care apar în Atena clasică.
Amintiți-vă, acesta este locul nașterii democrației, noul sistem
de conducere este instituit aici.
Iar când piesa lui Eschil este interpretată pentru prima dată în 458, instituțiile
democrației nu aveau multe decenii, din anul 510 î.Hr., când un grup
de oameni care erau cunoscuți ca tiranii au fost în cele din urmă dați la o parte.
Astăzi, în engleză, termenul tiran este în mare parte sinonim
cu un conducător teribil. Atunci, era indicatorul
pentru conducerea unui singur om. Unele din acestea erau mai rele ca altele,
dar tiranii erau acest sistem cu un singur om la conducere,
iar timp de multe secole conduseseră Atena antică, iar cu apariția
democrației, au fost dați afară și noul sistem instalat.
Acest nou sistem are puncte forte evidente. Nu trebuie să recapitulez beneficiile unui sistem democratic de justiție,
un sistem democratic în societate. Aceste părți bune ale sistemului
sunt constant testate pe parcursul istoriei și, desigur, este genul de lucru
corect și, se presupune, democrația are propriile argumente să se justifice.
Dar este cu siguranță, la momentul în care se formează în Atena antică, un mod nou
de a face lucrurile și trebuie să aibă un fel de argument inclus în piesă pentru ea,
și putem vedea în abordarea lui Eschil al acestui nou sistem de justiție
o referință la ce se întâmplă într-o societate democratică din jurul lui.
Amintiți-vă, Atena, la rândul 696, sprijină această nouă formă, vorbește despre
lipsa anarhiei, lipsa conducerii unui singur stăpân, astfel îi sfătuiesc pe cetățenii mei să guverneze.
Așadar, intervine și spune, este vremea ca doar cetățenii
să guverneze, iar parte a guvernării este a prelua problemele
de justiție într-un loc de arbitrare bazat pe cetățeni.
Așadar, vom elimina ce fusese domeniul acestor bestii antice,
furiile urmând sângele și atacând și contraatacând
și răzbunarea, dăm astea la o parte și le punem
într-o curte de justiție care este condusă de un grup de oameni ca tine și mine.
Acum, pentru a vorbi despre virtuțile acestui mijloc de a face lucrurile
să meargă, iar Eschil cu siguranță face asta, trebuie de asemenea să înțelegem parte
din ce era diferit la acest sistem și în lucruri noi și diferite
este mereu un fel de amenințare. Vechea ordine, de exemplu, avea o bază
puternică în legăturile tradiționale, legăturile de familie și clan erau
privite drept cele mai importante. Ei bine, acum legea, statul,
orașul, o nouă instituție în deceniile anterioare înainte de Eschil
funcționa pe baza unei rețele complicate de districte de votare.
Acestea erau lucruri care începeau să solicite loialitatea oamenilor și uneori,
acestea se aliniau cu interesele de familie, uneori erau potrivnice
intereselor de familie. Vechiul sistem, cu alte cuvinte,
avea anumite tipuri de beneficii, era bazat pe o tradiție de legături
de familie care era clară, era ușor de înțeles,
cu toții am sprijini legăturile de familie ca fiind un lucru important.
Deci părea că trecând la acest nou sistem de justiție,
va trebui să renunțăm la niște lucruri. Pentru a încerca să înțelegem ce este,
m-am gândit să vă propun un experiment cognitiv,
două posibilități. Imaginați-vă că există o situație
în care un fiu face ceva greșit. Un tată vine și pedepsește fiul,
gândindu-mă la propria mea situație, dacă tatăl meu ar fi venit și ar fi decis
că vrea să mă pedepsească, ei bine, cumva ar fi trebuit să accept,
ar fi trebuit să stau și să spun, ei bine, știi, uite-l pe tatăl meu pedepsindu-mă,
asta este ce fac tații și aș putea să nu fiu de acord, aș putea spune,
desigur, tata greșește, nu am înțeles întregul context, voi încerca să îmi expun
cazul mai târziu, dar știu că sunt pedepsit acum.
Aș putea crede că tatăl se înșală,
dar nu voi spune niciodată că acest tată nu are niciun drept
să mă pedepsească pe mine, fiul său. Desigur, un tată are dreptul
să își pedepsească fiul, face parte din teritoriu, este cumva
inclus în ordinea lucrurilor. Din nou, aș putea să nu fiu de acord cu
ce se întâmplă, m-aș putea împotrivi, m-aș putea zbate, aș putea să arunc mâinile,
dar în final, cam știu că acesta este ceva ce înțeleg cumva,
este felul în care sunt lucrurile. Tații au dreptul să pedepsească fiii.
Acum, imaginați-vă, dacă am făcut ceva care este puțin dubios, puțin greșit
și trec pe lângă un străin, iar străinul îmi zice,
ai făcut ceva rău, să zicem, am traversat strada neregulamentar
și străinul vine la mine și spune, acum te voi pedepsi, și
începe să îți aplice o pedeapsă, ce drept are acest străin
să te pedepsească? Acum, dacă tatăl tău ar vrea să te pedepsească
pentru că ai traversat strada neregulamentar, trebuie să o accepți.
Străinul care vrea să te pedepsească pentru traversarea neregulamentară,
cine ești tu să te implici în treaba mea? Nu înțelegi nimic despre mine, nu îți datorez nimic,
ești doar o persoană ca mine. Care este poziția de autoritate
să ai dreptul să mă pedepsești pe mine? Acum, imaginați-vă că experimentul nostru
cognitiv se îndepărtează de probleme cu consecințe nu atât de mari, în care
ți se întâmplă lucruri care sunt ciudate social, imaginați-vă că se deplasează într-o zonă
în care lucrul care este pedepsit este ceva cu consecințe și importanță mare,
de exemplu, o crimă, și imaginați-vă că pedeapsa are consecințe uriașe
și poate rezulta în lipsirea unei persoane de avere,
de familie, de averea familiei, ar putea implica lipsirea lor de
libertate, să îi închizi ani și ani, ar putea fi chiar
lipsirea de propria viață, ar putea primi o pedeapsă
care le ia viața. Acum, va trebui să iei acest
nou sistem în care străinii, care sunt semenii tăi, deodată,
au puterea să facă dreptate și tu trebuie să spui, haa, am încredere în oameni pe care
nu i-am întâlnit niciodată, străini compleți, care sunt exact ca mine, să judece o problemă,
judecată împotriva mea care are dinți, care mi-ar putea face lucruri oribile
în propriul viitor. Aș prefera să am acel tip de situații
decise în propria mea familie, unde oamenii mă cunosc,
îmi cunosc punctele forte, îmi cunosc slăbiciunile,
cu siguranță știu care sunt contextele, îmi vor oferi prezumția de
nevinovăție cât de bine pot, au o legătură pe termen lung cu mine.
Nu aș vrea ca ei să decidă care este pedeapsa corespunzătoare pentru mine
mai degrabă decât un străin? Cu siguranță am vrea ca asta
să se întâmple, deoarece am crede că am scăpa mai ușor, dar ar putea
de asemenea fi, trecând peste asta, da, aș prefera să scap ușor
pentru crima pe care am comis-o. Cred că cei mai mulți dintre noi am fi
cel puțin de acord că ajută puțin să ai oameni care te cunosc bine încercând
să te judece, în loc să ai străini să te judece.
Așadar, acest nou sistem trebuie să determine o cale să se justifice unui grup de oameni care
s-ar putea simți inconfortabil fiind judecați și pedepsiți de semenii lor,
străini care sunt semenii lor, spre deosebire de oameni
cu care sunt obișnuiți să aibă legături. Acum, în acest nou sistem nu există nicio
relație de sânge, avem abstracții, avem acum o lege pe care ar trebui să o urmăm
și avem semeni și străini care să reprezinte autoritatea.
Eschil alege să dramatizeze Orestia folosind asta ca un nou tip
de dreptate, sistemul pe care tocmai l-am descris.
Nu este deloc evident că cineva trebuie să spună povestea lui Oreste astfel.
Eschil o face să meargă în această direcție și o face o poveste care în ansamblu este
despre modul corect de a face dreptate. Această veche crimă pe care
vechiul sistem nu avea nicio cale de a o rezolva, s-a transformat
într-un ciclu de răzbunare din care nu era scăpare, casa lui Atreus întorcându-se
în mod faimos împotriva sa prin acest vechi sistem de justiție.
Eschil intervine și spune, Atena antică, voi, oameni contemporani care
priviți această piesă, ați creat un sistem care va putea să rezolve
această problemă foarte noduroasă. Și, de fapt, asta este
ceea ce se întâmplă în piesă. Momentul culminant este când curtea
ajunge la o decizie care este privită ca fiind dreaptă, cei din audiență, cred, se presupune,
da, se face un fel de dreptate aici. Tu și eu s-ar putea să nu fim
de acord asupra detaliilor argumentării, unele dintre ele
sunt lucruri pe care observatorii contemporani ai dramei
lui Eschil nu le vor accepta, dar avem un sistem
care este încropit, iar dacă suntem atenieni clasici,
cel puțin faptul că privim asta ne spunem, știi, există ceva potențial în acest nou sistem,
poate chiar rezolva această veche crimă sau această veche problemă a justiției.
Chiar mai important, ia vechiul sistem de justiție bazat pe furii
și sânge și le dă un nou rol, creează un templu pentru ele, le pune
dedesubt, în zona htoniană, ca un fel de latură de afacere a acestei
de acum curți umane centrate la Areopag.
Devine acum un fel de latură dură, este violența din spatele
a ceea ce sunt capabile curțile să facă. Devine acum instituționalizată,
violența, pe deplin controlată și reglementată de instituția umană.
Toate astea, până la urmă, sunt autorizate de Apolo și Atena.
Zeii olimpieni supraveghează întregul proces, iar tu și eu,
ca atenieni, avem ocazia să privim curtea noastră fiind conturată sub ochii
noștri și rezolvând ceva ce nici măcar oamenii din vremuri mitice nu au fost
suficient de înțelepți să rezolve.