Lucrul pe care chiar vreau să mă concentrez când analizez Agamemnon și de-a lungul Orestiei este tema dreptății. Face parte din analiza noastră a lui Agamemnon. Am vorbit despre această problemă care oscilează în interiorul arborelui genealogic al lui Agamemnon, în casa lui Atreus. Cum ar trebui să abordăm această problemă a dreptății? Avem generații anterioare care au comis crime oribile care necesită răzbunare, dar răzbunarea în sine generează alte represalii. Deci avem un fel de blestem sau rău care este lipit de acest arbore genealogic. Modul de a scăpa de el nu este evident. Este foarte greu să determinăm cum se va întâmpla asta. Pentru a înțelege, trebuie să începem să investigăm niște concepte grecești cu privire la ideea de dreptate. Asta devine clar în mod deosebit când comparăm cum trata Homer povestea lui Oreste cu modul în care tratează Eschil povestea lui Oreste. Amintiți-vă, Homer s-a folosit de asta în scop propriu, ca mijloc de a ajuta să-l pună în mișcare pe Telemah spunând, ascultă, chiar și când lucrurile sunt foarte dificile și trebuie să te răzbuni pe propria mamă, în cazul lui Oreste, este vremea pentru acțiune. Așadar, Homer se concentrează pe acel aspect al poveștii. Foarte diferit în cazul lui Eschil, în schimb, ce avem aici este, o, uită-te la acest lucru îngrozitor care se petrece cu această familie. Povestea care se desfășoară în jurul lui Oreste în Agamemnon ca primă parte, nu vom citi „Purtătoarele de prinoase” în cursul nostru, deși, vă recomand să o citiți singuri când aveți timp, iar apoi, vom citi partea finală, „Eumenidele” sau „Furiile”. În toate aceste trei piese ideea de dreptate este cea aflată în centru. Așadar, Oreste se confruntă cu această problemă incredibil de dificilă, să încerce să îndrepte greșelile care sunt în familia sa. Dar apoi, cum va face asta fără să perpetueze ciclul de răzbunare care este inclus în acest set de evenimente. Problema dreptății aici este una noduroasă. Este foarte dificilă. Este faimos de dificilă. Cum vom rezolva problema din casa lui Atreus fără a comite mai multe crime care vor provoca și mai multe represalii. Este de datoria lui Oreste să îl ucidă pe criminalul tatălui său, asta ar fi fost înțeles în multe locuri în antichitate. Dacă cineva îți ucide tatăl, o, ferească cerul, de tine depinde, tu trebuie să fii acela care împarte dreptatea, să te ocupi de criminal. Dacă membrii familiei decid să nu facă asta, ei bine, nu ar fi doar, știi, puțin trist, ci ar fi o mare sursă de rușine pentru familie, iar dacă cineva ar face asta familiei tale, ar trebui să acționezi. Oreste este pus acum în situația de a se răzbuna pe ucigașul tatălui său. Dar acum, ce se întâmplă când actul de răzbunare în sine va fi o crimă împotriva familiei? Oreste trebuie să își ucidă propria mamă acum, să încerce să răzbune uciderea tatălui său; acesta este momentul când lucrurile încep să devină deosebit de urâte. Cum vom spăla acest blestem? Cum putem scăpa de el? Acum, dreptatea are câteva căi diferite la care ne-am putea gândi. Echilibrul este adesea prezentat ca fiind cumva central aici, avem încă o problemă în plus, de o parte a balanței dreptății avem ciocanul, indicând obișnuita curte veche de justiție. De cealaltă parte, avem arma și din nou, luând dreptatea în propriile mâini. Deci unde exact vom găsi dreptatea în această schemă? Ar fi într-o clădire ca aceasta? Observați arhitectura romanescă bazată pe precedență greacă. Ar fi într-o clădire ca aceasta? Ei bine, pentru greci, ne cam uităm la o perioadă în care un asemenea lucru ar putea fi posibil, un asemenea lucru ar putea de fapt să înceapă să se petreacă. Vom vedea când ajungem la Eumenide că povestea noastră se va îndrepta de fapt spre conceptul de dreptate care va fi recognoscibil din perioada modernă mai mult decât cel despre care am vorbit până acum. Pentru a înțelege despre ceea ce am vorbit în această poveste, trebuie să ne ancorăm într-un concept antic extrem de important, acela este conceptul de miasmă. Îl pun aici cu caractere mici pentru efect dramatic, deoarece este un concept supradimensionat și extrem de important în această poveste. Miasma este un termen grec care înseamnă un fel de nor de poluare, este un nor de poluare, iar miasma plutește în jurul unui cadavru, cineva care a fost ucis, cineva care a avut un episod violent al morții, corpul lor va fi înconjurat de acest nor de lucruri neplăcute, toxice. Acum, dacă cineva care era, știi, implicat în acel omor, ar avea această miasmă lipită de ei, ar fi impuri, vina s-ar lipi de ei ca o pată și ar fi foarte clar cine era acela care a comis crima. Adezivul acestei urâțenii se lipește de ei, iar acum pentru că acea urâțenie este pe ei sunt într-adevăr vinovați, sunt supuși represaliilor și pedepsei. Întâmplător s-ar putea ca altcineva care nu are nimic de-a face cu crima să fie în apropierea acelui cadavru și intră în contact cu norul de miasmă care îl înconjoară și sunt pătați de el, ei bine, acea persoană care a luat acea parte a petei pe ea ar deveni acum subiectul represaliilor și subiect al răzbunării, deși nu au făcut nimic. Grecii își imaginau că această răzbunare era declanșată de forțele acestea cumva elementare, cu manifestări fizice incluse în mediul înconjurător. În cazurile de crimă, acele forțe duceau spre represalii care erau clar parte din acțiunile pe care persoana însăși le executase. Dar, pentru cineva care întâmplător dădea de el și fără vină găsea cadavrul, ei bine, și asupra lor se va extinde răzbunarea și vor suferi enorm și nu ar fi clar ce fel de acțiuni au făcut pentru a provoca asta. Te întrebi, cu acest concept fiind central, cum este drept asta? În ce măsură este asta dreptate? Ei bine, conceptul de miasmă nu este de fapt echivalent cu ideea de dreptate, dar ce face este să ne dea un fundal pentru a încerca să ne gândim cum își imaginează că s-ar desfășura dreptatea. Teoria care înconjoară miasma ne oferă o fereastră spre modul în care oamenii produc explicații când încep să se petreacă lucruri rele oamenilor buni. Când lucruri rele încep să se petreacă oamenilor buni. Aceia dintre noi care cred, ei bine, primești ceea ce meriți, aceia care comit crime sunt pedepsiți pentru acele crime, ne imaginăm gândindu-ne, da, ei bine, dacă sunt pedepsiți, probabil există un motiv bun, probabil au comis o crimă. Iar acum li se vor întâmpla lucruri rele. Grecii, pe de altă parte, aveau o noțiune centrală foarte diferită. Dacă cineva este pedepsit, ce înseamnă asta? Înseamnă că au poluare. Înseamnă că au poluare. Asta este ceea ce li s-a întâmplat. Acum, acea poluare mereu creează posibilitatea ca, da, au fost implicați într-o acțiune neplăcută și prin urmare au fost poluați, deoarece au atins cadavrul. Dar de asemenea creează posibilitatea ca cineva, fără să fie greșeala lor, întâmplător au trecut pe-acolo au fost poluați și așa se exercită răzbunare asupra lor, chiar dacă nu o meritau. Așadar, conceptul grec al miasmei conține atât repercusiunile drepte cât și repercusiunile care nu par așa de drepte, este parte integrantă a modului în care înțeleg toată răzbunarea ce are loc. Este legată cu această poluare rea care este atașată oamenilor. Acum, toate lucrurile care sunt conectate cu miasmă, rău, vină, pată, poluare, de asemenea similar toxicitate, droguri care te pot ucide, în alte cuvinte, un fel de lucru îngrozitor care te-ar putea cuprinde, inabilitatea de a spăla o pată, încercări de purificare care nu funcționează, toate acestea se învârt în jurul unor teme care sunt ancorate în această idee greacă de miasmă. De fapt, Agamemnon funcționează cu un simț al dreptății care este construit în jurul ideilor de răzbunare, miasma inclusă în sânge și toate aceste lucruri legate împreună prin acest concept. Acum, ce se întâmplă când Eschil face asta, ilustrează pentru noi, ca greci ce suntem, martori la asta în perioada clasică, o idee de dreptate care ar fi fost ancorată în vremuri mitice antice. Când Eschil scrie asta, sunt alte idei despre dreptate care încep să apară care nu sunt neapărat bazate doar pe răzbunare familială personală ancorată în jurul acestui concept de miasmă și vină plutitoare care ar putea fi legată de cineva care o merită și cineva care nu. Aici, conceptul de aici, avem o legătură cu sânge, corect? Sângele cadavrului produce acest miros îngrozitor în jurul său, iar acel miros se poate prinde de alți oameni. Are un aspect cumva elemental, tactil. Acela este un indicator al faptului că cineva este afectat de represalii, dacă sunt drepți sau nedrepți este indicat de faptul că au această poluare pe ei. Așadar, poluarea aici este ancorată de o noțiune a sângelui, sângele, la fel cum vorbim despre legături de sânge în familie, avem o idee a unei legături între oamenii care pot oferi sprijin într-o anumită măsură, când familia poate fi așa, poate de asemenea să fie foarte neplăcută, iar când sângele însuși este poluat și îmbolnăvit, atunci în interiorul familiei, un fel de miasmă poluată a bolii este transmisă din generație în generație, la fel cum împărtășesc sânge, de asemenea vor împărtăși această poluare. Acum, în cadrul acestui sistem, este foarte dificil să înțelegem cum poate cineva să rezolve problema de a face dreptate familiei lui Atreus. Cum vom scoate acest blestem când este imbricat în propriul nostru sânge? Vom vedea că Eschil va prezenta pentru noi o idee complet diferită de dreptate care va fi bazată pe niște concepte noi care apar în perioada clasică. Ne va ajuta să rezolvăm ceea ce în vremuri mitice, tu și eu, greci clasici, ne amintim, aceste vremuri mitice cu mult înaintea noastră, ceea ce în vremuri mitice era un lucru foarte greu de rezolvat. Este o problemă noduroasă în familia casei lui Atreus. În vremurile noastre clasice, vremurile clasice grecești pe care le cunoaștem, vor avea o soluție pentru noi când trecem mai departe la furiile lui Eschil, o piesă numită „Eumenidele”.