Urmărind desfășurarea poveștii,
sunt multe teme pe care le putem analiza. Povestea are o sărăcie
în ceea ce privește intriga. Este o sărăcie în ceea ce privește setul
decorațiunilor și prezentarea în antichitate. Există de asemenea o sărăcie
în linii mari în ceea ce privește elementele tematice care sunt acolo. Sunt câteva teme foarte importante
care sunt folosite și refolosite în multe forme diferite
pentru a ne ajuta să aflăm detaliile despre ceea ce este în spatele poveștii.
Voi începe cu două referințe, veți vedea în paranteze, aici sus,
că am referințe la numere de rânduri, acestea sunt la traducerea
pe care o folosim la curs. Vor fi oarecum apropiate de alte
traduceri în engleză și oarecum apropiate de greacă, dar nu vor fi toate la rând
decât dacă aceasta este traducerea din seria Universității din Chicago editată
de Grene și Latimore. Avem multe referințe în poveste
la plase și țesături. Povestea pe care o aflăm, de exemplu,
spre deosebire de Odiseea lui Homer, o avem acolo pe Penelopa care țese și
destramă și amintiți-vă ce face cu aceea se potrivește tematic
în povestea de ansamblu. Penelopa amâna oamenii care
încearcă să se strecoare în legătura sa cu Odiseu și îi dă la o parte.
Folosește țeserea și destrămarea într-un mod nu complet intuitiv
de a-i ține pe oameni departe. Este o metodă pe care a folosit-o să se protejeze.
Plasele, așa cum apar în această poveste, vor fi plase care îi prind
pe cei din apropierea ta. Plasele, țesăturile, încâlcelile,
toate aceste întrețeseri, în Odiseea, amintiți-vă, acea apropiere
a întrețeserii era un simbol al legăturii. Atât Odiseu cât și Penelopa erau țesători de intrigi.
Aici, intrigile și legătura și plasele vor fi toate un semn
al unei apropieri prea mari și un semn al apropierii negative, al violenței care
este strecurată între grupuri. Tapiseria purpurie însăși este, cred,
cel mai proeminent exemplu al genului de temă al plasei și
nodurile care sunt transformate într-o plasă. Amintiți-vă ce se întâmplă,
Clitemnestra îi spune lui Agamemnon, te rog, scumpule, nu te-am văzut de mult timp, ieși din barca ta cu bocancii înnoroiți
și calcă pe această frumoasă țesătură pe care am țesut-o pentru întoarcerea ta.
Acum, vă puteți imagina, adică, scena este destul de încărcată cu amărăciune,
Clitemnestra, da, într-adevăr, îl invită pe Agamemnon să calce pe acest lucru
și puteți auzi în mintea sa, își spune, da,
și ești tocmai genul de persoană care ar călca pe un lucru așa de frumos
pe care l-am făcut pentru tine să îl calci. Este ca și cum a cultivat cu grijă
propria amărăciune de-a lungul anilor țesând acest lucru gândindu-se,
o, pariez că o să calce pe ea, pariez că o să calce pe ea, pariez că o să calce pe ea.
Ei bine, într-adevăr, o face, se duce și calcă pe ea, iar asta dovedește,
o ajută pe Clitemnestra, acel lucru devine un instrument prin care
poate dovedi ce înapoiat este și cum calcă pe lucruri alese.
Culoarea tapiseriei nu este doar o întâmplare, este colorată
cu o vopsea purpurie profundă, bogată. Aceasta este o culoare care
cu siguranță are o legătură cu sângele, asta este
clar și evident în povestea noastră. De asemenea, ceea ce ar putea sau nu să fie
evident, are o strânsă legătură cu regalitatea. Culoarea purpurie era foarte dificil de
obținut, provenea de la scoici din partea estică îndepărtată a Mediteranei,
cantități uriașe de scoici, care erau necesare pentru a face puțin din această vopsea.
Așadar, purpuriul era asociat cu regalitatea din timpuri străvechi,
iar a avea o tapiserie exotică frumoasă aici vopsită purpuriu
o face chiar mai valoroasă și de asemenea, în mod interesant,
un alt semn al grandorii lui Agamemnon. Deci este invitat practic, oarecum
știi, să își calce și să își murdărească propria grandoare.
Deci apropierea care este prezentată în aceste legături cu plasa
și calea purpurie, toate acestea arată partea întunecată a intimității.
Apropierea poate deveni orientată spre interior și negativă, deloc ajutătoare și mutual benefică.
Avem referințe la plase care sunt peste tot, după cum este indicat
de aceste numere de rânduri. Este o plasă de pește,
Casandra vorbește despre sine ca îngrădită de plase fatale, este o pânză
de păianjen care este menționată, vorbim despre corzile dreptății,
Eschil pare să se străduiască din răsputeri să folosească imaginea corzilor
și a plaselor să vorbească despre multe lucruri diferite în această poveste.
De fiecare dată, merită să investigăm și să găsim conexiunile,
secretul în această poveste. Am vorbit despre modul în care secretul
în Odiseea avea o cale de a crea intimitate. Erau secrete care erau păstrate între oameni,
departe de alți oameni și îi ajutau să își mențină legătura.
Aici, secretul lucrează să producă legături care nu sunt autorizate
de cursul normal al evenimentelor, secretele pe care Clitemnestra și
Egist le au, observați cum Agamemnon este în afară, nu știe
ce se petrece. Devin divizante, secretul devine
un instrument divizant, nu un instrument conector.
Avem exemple pentru aceasta de asemenea în acel foc de semnalizare,
vă reamintesc, nu, toată lumea cam știe
ce se petrece cu asta, iar când apare Agamemnon, nu știe
neapărat că un semnal a fost trimis pentru a încerca să îl prindă,
să încerce să îi anunțe sosirea din timp ca soția sa să îl poată trăda acum.
Semnificația acelui semnal nu va fi deloc clară altcuiva
cu excepția Clitemnestrei. Apoi, mai târziu, avem un set
de meditații pe tema medicinei și medicamentelor.
În greacă, termenul „pharmacon”, interesant, indică un medicament,
și ca în engleză, are o ambivalență,
ar putea însemna atât otravă, în sensul unui drog care
provoacă moartea, ar putea de asemenea, însă, să însemne
un leac, în sensul unui medicament. Deci termenul pharmacon apare în
acest mod cu valență dublă în câteva puncte în epopee, scuze,
în câteva puncte în piesă. Îl veți vedea în rândurile
referite aici, iar apoi, de asemenea,
în două puncte unde Clitemnestra menționează că
sunt lucruri care nu prea funcționează în această poveste.
„Nu există un zeu al vindecării”, ne spune spre sfârșit când merge
spre palatul Clitemnestrei. Nu există un zeu al vindecării,
nu va fi posibil să găsești vindecare aici, iar apoi,
o altă temă, o altă evoluție a temei, Casandra spune
din nou în timp ce merge, „Clitemnestra urmărește
să mă sfâșie într-un bol”. Acum, pentru tine și mine, asta s-ar putea
să nu sune ca o legătură evidentă cu medicina, dar în antichitate,
ar fi fost absolut. Acesta era modul normal prin
care medicamentele erau administrate, iei rădăcini și alte ierburi și
le tai într-un bol și le amesteci împreună iar apoi aceasta devine
un fel de poțiune, o poțiune care este gata să o bei și acela este modul
prin care medicamentele erau administrate. Ca ea să spună, Clitemnestra urmărește
să mă taie într-un bol, ar fi sunat ca tu și eu spunând, Clitemnestra
urmărește, știi, să mă înghită ca pe o pastilă sau ceva,
ar fi fost o referință clară și directă la medicamente.
Așadar, Casandra transformă moartea Clitemnestrei într-un fel de medicament
care va vindeca toate acestea. Se presupune că acum, după
ce a ucis-o, Clitemnestra își va fi exorcizat propria vină și da, acum această
întreagă crimă se va încheia. La fiecare colț
al evoluției poveștii, o altă generație tratează
ceea ce trebuie să facă drept un medicament care va vindeca
aspectele neplăcute din această familie. Când Agamemnon pleacă
în campanie și este determinat, aflăm din oda corală,
este determinat să își ucidă propria fiică, Ifigenia.
I se spune că trebuie să o ucidă pe Ifigenia ca vânturile să fie îndreptate.
Face asta. Uciderea Ifigeniei este referită
ca, într-adevăr, ca un pharmacon, ca și cum va rezolva
lucrurile din această poveste, va vindeca vânturile și
va rezolva totul, linia 200. Este referită ca un sacrificiu
care este oarecum necesar, o călătorie poate începe, iar
războiul poate fi lansat. Ei bine, nu va fi un leac,
de fapt, va fi o otravă. Când este ucisă, acest eveniment
va otrăvi absolut casa lui Agamemnon. Clitemnestra va întoarce
asta împotriva lui, ceea ce are tot dreptul să facă.
Acum, Agamemnon, pe măsură ce se desfășoară povestea, intră în contact
cu multe teme de purificare. Asta se trage din unele din evenimentele
pe care le-am văzut mai devreme în povestea casei lui Atreus, dar cu siguranță
expuse clar aici în versiunea poveștii lui Eschil.
Amintiți-vă când Clitemnestra vrea ca Agamemnon să intre în casă, te rog, scumpule,
nu te-am văzut de atâta timp, intră, hai să-ți facem o baie,
te vom purifica, te vom curăța de toate lucrurile
rele care se petrec acolo în război. Iar apoi, desigur, această baie
devine o baie de sânge. Ideea că purificarea conduce acum
de fapt la poluare este încă o adiție la șirul nostru de teme în care
ceva menit să vindece sau să purifice sau să rezolve lucrurile, are și efectul
secundar neintenționat de a desface lucrurile, să le facă impure, să le contamineze,
iar plasele care ar trebui să ne țină laolaltă ne separă.
Secretul care ar trebui să creeze intimitate creează de fapt o ruptură între noi.
Agamemnon arată inversiunea multora dintre temele foarte comune ale conexiunii.
Avem ocazia să vedem deplina și completa răutate a părții întunecate a intimității.
În acest fel, este un fel de oglindă a ceea ce am văzut cu Odiseu și Penelopa unde
am văzut părțile bune ale intimității, aici vedem toate părțile sale întunecate.
Așadar, concentrându-ne pe aceste părți și teme pe măsură ce sunt expuse ne oferă șansa
să vedem un ansamblu al modului în care Agamemnon expune această
poveste pentru audiența sa.