În cultura contemporană există ideea că
familia tinde să fie unul din acele lucruri pe care toată lumea îl îmbrățișează.
O familie are acel tip de nucleu de sprijin și mari valori și care cultivă și
toate aceste lucruri care produc următoarea generație cu valori bune și
toate celelalte lucruri care sunt atașate de familii în discursurile din cultura contemporană.
În materialul grec, uneori genul acela de lucruri apar în jurul ideii de familie,
dar mai adesea, ce apare și mai ales ce apare în tragedie este
ceva complet diferit. Structura familială este ceva în care
oamenii sunt cumva unul deasupra altuia. Este un spațiu foarte claustrofobic
în piesele la care ne vom uita. Sunt pur și simplu prea multe conexiuni. Nu își pot găsi locul în lume
să se stabilească, iar toate aceste probleme de familie
se strâng deasupra lor. Tipic, nu este privit ca un mediu de sprijin, generator, ajutător. Este privit ca unul întortocheat
și neplăcut. Un contrast, interesant, cu posibilitatea
familiilor pe care am văzut-o inclusă în Teogonia lui Hesiod, unde
structurile genealogice erau văzute ca posibil ordonând întregul univers, așadar
un arbore genealogic mare era un mod de a aduce ordine în haos, iar apoi,
un lucru foarte diferit, de asemenea, încă un lucru diferit la Homer, unde
am văzut legătura dintre Penelopa și Odiseu ca fiind incredibil de puternică,
bazată pe sprijin și pozitivă. Când ajungem la tragedia greacă, însă,
vom vedea o abordare foarte diferită a întregului concept de familie.
Ceva foarte diferit se petrece. Acum, ajungând la această poveste
a lui Agamemnon, care va fi prima piesă pe care o citim, uitându-ne la minunata
trilogie a lui Eschil, Orestia. Vom citi povestea lui Agamemnon. Aceasta este prima parte dintr-un grup
de trei piese care veneau laolaltă în această formă de trilogie.
Toată tragedia antică era, de fapt, interpretată originar în acest fel.
Avem o singură trilogie care supraviețuiește din antichitate intactă în care toate cele
trei piese vin împreună, iar aceasta este Orestia, pe care o vom citi
în cursul nostru. „Agamemnon” începe cu o poveste care
vorbește despre casa lui Atreus, casa lui Atreus, localizată aici, în cele din urmă,
la Micene, și vă voi spune povestea, povestea mai largă care conduce
în acest anume punct. Știm că Agamemnon este din Micene,
auzim asta în narațiunile lui Homer. Avem această conexiune puternică a acestui
erou cu această măreață citadelă de atunci. Am menționat-o până acum. Însă familia care locuiește
în această mare citadelă nu este tocmai stabilă arhitectural, în felul în care
sunt monumentele lor și în felul în care sunt zidurile lor.
Veți observa, pe măsură ce citiți piesa lui Eschil că se referă
la ea ca Argos. Există un alt oraș numit Argos.
Argos poate să se refere, într-un sens geografic mai larg, la întreaga regiune
în care atât orașul Argos cât și Micene sunt localizate.
Probabil ce face Eschil cu termenul Argos este
să se refere la întreaga regiune. Deci nu schimbă o tradiție cât
oferă un termen ușor diferit unei tradiții îndelungate.
Acum, pentru a auzi povestea casei lui Atreus trebuie să auzim
povestea de fundal. Știm că este Agamemnon, știm
că sunt probleme cu care se confruntă Agamemnon, aflăm asta
în Odiseea lui Homer, dar nu știm tocmai întreaga dimensiune
a acelor probleme. Orestia ne va ajuta să aflăm
despre ce este vorba. Ne vom uita în special la acea scenă
despre care ne tot spunea Agamemnon în Odisee, soția mea mă ucide,
alertă de conținut, o să se întâmple asta. Vom vedea de asemenea că este o tradiție
foarte bogată și complexă care se află în spate și voiam să rezerv ceva timp
la începutul analizei lui Agamemnon al lui Eschil
pentru a vorbi despre cele mai vechi părți ale acestei povești
foarte complexe. Totul începe cu o figură numită Tantalus.
Vă veți aminti din Odisee că Tantalus în lumea subterană este
pedepsit pentru eternitate pentru o infracțiune oribilă.
Am vorbit despre ea ca o infracțiune alimentară. Una dintre versiunile acestei infracțiuni îngrozitoare
a lui Tantalus iese la lumină și este legată de casa lui Atreus.
Tantalus s-a gândit într-o zi că este o idee bună să își ia fiul, Pelops,
să îl ciopârțească și să îl facă tocăniță. Deci a făcut tocăniță din propriul fiu.
Următoarea idee sclipitoare a fost că ar trebui să invite zeii să aibă o cină specială
cu el, punând tocănița din propriul fiu în castroanele din
care aveau să mănânce zeii. Zeii află imediat ce se petrece
și sunt dezgustați, așa că îl iau pe Tantalus și îl aruncă în
lumea subterană să fie pedepsit sever pentru eternitate și scot bucățile din Pelops,
le cos la loc pentru ca acest copil să își continue viața.
Se întâmplă ca o bucată din umăr a fost înghițită de unul dintre zei
din greșeală, așa că înlocuiesc asta cu un umăr de fildeș,
ca și cum ar spune, scuze, Pelops. Pelops apoi își vede de viață. Pleacă spre o zonă a lumii,
se duce în acest tărâm numit Pisa, în acel moment, întâlnește o tânără
prințesă care îi atrage atenția, Hippodamia. Vrea să încerce să găsească o cale
să ia această prințesă, dar se dovedește că tatăl prințesei o va da în căsătorie
doar cuiva care poate să îl înfrângă într-o cursă de care.
Așadar, Pelops se apropie de acest bărbat, Myrtilus, care este un suporter,
este unul din ajutoarele regelui, numit Oenomaus, și îl păcălește
pe Myrtilus, mă poți ajuta și să înlocuiești
penele axului care țin roțile carului regelui cu ceară, apoi voi fi foarte bun cu tine și
poți avea daruri grozave de la mine. Ei bine, Myrtilus face asta,
iar când Oenomaus și Pelops au cursa de care să determine dacă Pelops
poate să o ia pe fiica sa Hippodamia în căsătorie, evident,
ceara se topește și penele ies și roțile cad în timp ce
Oenomaus se dă peste cap și pierde cursa.
În acel moment, Pelops o câștigă pe Hippodamia,
îl trădează pe Myrtilus, nu îi dă niciunul din lucrurile pe care le-a promis,
ia regatul și îl renumește Peloponezia, iar de aici, într-adevăr,
vine numele peloponeziac. Fundalul mitic ne oferă o poveste
legată de locul de unde vine numele. Așadar, acum că a câștigat, are regatul,
are fata, are niște copii, Thyestes și Atreus.
În apropiere este un regat, Micene, iar în acel moment, regele,
este un rege acolo care moare, și există un oracol conform căruia un fiu
al lui Pelops va prelua regatul. Apoi se gândesc, ei bine, un fiu al lui Pelops,
ar trebui să mergem pe fiul mai mare, deci asta ar trebui să aparțină
lui Atreus, care este mai mare ca Thyestes. Dar Thyestes propune și spune, știi,
mereu vorbim despre cum fiul cel mare ar trebui să primească,
fundalul aici, dar de ce nu avem un alt tip de înfruntare
care cel puțin să îmi dea o șansă? Iar Thyestes propune apoi ca oricine
poate aduce cea mai frumoasă oaie să fie cel care ia regatul.
Ei bine, Atreus crede că înfruntarea este în regulă, deoarece el însuși a luat
o oaie și știe că este frumoasă. Este o oaie de aur,
este ceva cu care știe că are un fel de as în mânecă,
cu siguranță va câștiga această înfruntare. Aceasta este cea pe care a promis să o dea
lui Artemis, dar o păstrează pentru el. Așa că spune, sigur, Thyestes, haide
să vedem cine poate aduce cea mai frumoasă oaie.
Vine dimineața și ghici ce? Thyestes are oaia asta de aur,
Atreus nu o poate găsi pe a lui, moment în care Atreus simte
înșelăciune, ceva s-a petrecut. Thyestes, de unde ai luat asta?
Thyestes cam evită întrebarea.
Ei bine, Thyestes avea o legătură cu nevasta lui Atreus, Aerope, iar
Aerope l-a ajutat să fure oaia de la Atreus, ca Thyestes să o poată aduce.
Așa că acum, Thyestes a câștigat înfruntarea. El ar trebui să fie cel care
devine rege peste Micene, dar Atreus intervine și spune, stai puțin, mi se pare că ceva nu a fost bine,
uite, lasă-mă să propun o altă înfruntare. Dacă soarele va răsări la vest mâine,
atunci eu voi fi conducătorul de drept din Micene.
Thyestes se gândește, asta este ridicol, nu s-ar putea întâmpla niciodată.
Așa că este de acord cu asta. Ei bine, întâmplător, Zeus aude
ce se petrece și este de părere că Atreus ar trebui să primească regatul,
iar Zeus face, într-adevăr, ca soarele să răsară în vest.
Când face asta, este evident că Atreus ar trebui să aibă acest regat,
se duce și îl ia. Thyestes apoi se retrage.
Nu este sfârșitul poveștii. Atreus află apoi că Thyestes și soția
sa, Aerope, au o aventură, așa că nu este doar supărat că Thyestes
îi furase oaia de aur prin Aerope ca intermediar, dar este și
livid față de propriul frate pentru că are o aventură cu soția sa.
Așadar, îl invită pe Thyestes la cină. Acum, dacă cineva din această familie
te invită la cină ar trebui să ai grijă. Și, într-adevăr, asta este ceea se petrece
aici când Atreus îl invită pe Thyestes la cină. Îi ciopârțește pe fiii lui Thyestes, îi face
tocăniță și Thyestes, spre deosebire de zei, mănâncă.
Thyestes apoi își devorează propriii fii din greșeală într-o tocăniță pentru canibali
pe care propriul frate a făcut-o pentru el, hrănindu-l cu propriii lui copii.
O, săracul Thyestes. Thyestes, în acel moment,
fuge țipând ca nebunul la Delfi. Încearcă să găsească o cale, cum pot
să mă răzbun pe fratele meu? Delfi, în acel punct, îi spune, singura cale
prin care vei putea să te răzbuni pe fratele tău este dacă
ai un copil cu propria fiică, moment în care Thyestes se gândește,
o, zeule, Delfi, acesta este un semn îngrozitor pe care mi-l dai,
ce lucru teribil spui. Se duce, pleacă,
își face tabăra, se îmbată tare în jurul unui foc de tabără.
Ei bine, întâmplător, o fată tânără trece pe-acolo,
suficient de tânără să fie fiica lui Thyestes.
Este așa de beat încât nu realizează ce se petrece, face sex
cu fata fără să realizeze cine este, este Pelopia,
propria sa fiică. Deci face sex cu propria fiică,
apoi, se împleticește a doua zi, lăsând în urmă în amețeala beției,
în mahmureala de a doua zi, lăsând în urmă sabia familiei.
În acel punct, săraca fată, Pelopia, care a fost lăsată gravidă
după ce a fost agresată de propriul tată, găsește sabia
acolo, o ia cu ea, hoinărește.
În acel punct, Atreus o vede pe această fată frumoasă care hoinărește,
întâmplător, nouă luni mai târziu, dă naștere unui copilaș.
Atreus se gândește, ei bine, acesta trebuie să fie copilul meu.
Copilul este Egist. Da, într-adevăr, săracul Egist este produsul
incestului, rivalității, trădării familiale, cel mai rău posibil, canibalism,
toate astea culminează în figura lui Egist. Este cineva pe care îl cunoaștem
foarte bine în poveste. Săracul Egist.
Adică, ce mai familie bolnavă. Unii dintre noi se pot plânge
de ale noastre, dar nimic ca a lui Egist.
Acum, cu trecerea timpului, Atreus continuă să îl caute pe Thyestes.
Vrea să se asigure că răzbunarea împotriva fratelui său este completă
și realizează că Thyestes trebuie să fie destul de supărat pe el în acest punct.
Îl trimite apoi pe Agamemnon, propriul fiu, și pe Menelaos, celălalt fiu, vedeți aici,
Atreus între timp i-a produs pe Agamemnon și Menelaos,
au crescut alături de Egist, ca și cum ar fi în aceeași familie.
Îi trimite pe Menelaos și Agamemnon la Delfi să afle ce ar trebui să facă
să îl găsească pe Thyestes. Când ajung acolo, îl văd,
Thyestes stă în preajma Delfiului, încercând să își dea seama ce să facă.
Agamemnon și Menelaos îl târăsc înapoi acasă. În acel punct, îl avem pe Atreus care
îl ia pe celălalt fiu al său, Egist, și spune, Thyestes, acum te vom ucide.
Propriul meu frate, Thyestes, acum te vom ucide.
Egist, poftim, ia sabia familiei și du-te și ucide-l pe acest
ticălos îngrozitor, Thyestes. În acel punct, Egist
îl târăște pe Thyestes de-acolo. Ia sabia și este pe cale
să îl ucidă. Atunci, Thyestes recunoaște sabia. O, de unde ai luat aia? Este sabia mea.
Iar Egist spune, nu, este a mea.
În acel moment, o cheamă pe mama lui Egist să determine
care-i treaba cu sabia. În acel moment, săraca Pelopia
se întoarce, aude întreaga poveste, tu, Thyestes, ești tatăl meu iar tu
ești fiul meu, aspectul îngrozitor al familiei revine.
Tatăl și soțul, Thyestes, al Pelopiei este în fața ei.
Este evident puțin supărată, își ia viața cu sabia.
Egist și Thyestes încearcă să înțeleagă ce se petrece,
au o sabie însângerată lângă ei, realizează ce s-a întâmplat și
se reunesc ca tată și fiu. Egist se întoarce și îi spune
lui Atreus, da, l-am ucis pe Thyestes și
este sânge pe sabie să dovedească. În acel moment, Atreus crede că
totul e rezolvat și totul e bine și se pregătește să spele pata din familie, să curețe
și să purifice toate lucrurile rele, toate relele de se petrec, iar Egist și
Thyestes reuniți se întorc și în timpul bucuriei, purificării pe care o face
Atreus, vin și îl ucid pe Atreus. Acum, cu Atreus scos din scenă,
Thyestes poate să preia tronul. Egist stă la dreapta sa, Menelaos
și Agamemnon pleacă, sunt alungați și
pleacă de capul lor. Ei bine, în acea perioadă a exilului,
se leagă de Elena și Clitemnestra, iar apoi se întorc, mai târziu, să cucerească
regatul de la Thyestes și Egist. Când Menelaos și Agamemnon îl cuceresc,
Agamemnon devine acum regele adevărat al casei lui Atreus, deține palatul
din Micene Argos și devine conducătorul evident și de drept și
clar și concis al acestui întreg minunat regat.
Ei bine, întâmplător, există această figură a lui Egist acolo și
orbitează în fundalul poveștii lui Agamemnon, așteptând să găsească
un moment în care să dea lovitura. Aspectul îngrozitor al acestei familii
din casa lui Atreus duce la tot felul de lucruri teribile.
Aceste relații ratate au consecințe oribile, nu în ultimul rând
toate lucrurile pe care le aflăm în Orestia și lucrurile oribile
care li s-au întâmplat. Războiul troian în sine se naște
din dinamica șubredă a acestei familii, Elena și Menelaos și Agamemnon
și relația sa cu fratele său. În casa sa, din Argos, Micene,
următoarea secvență din această poveste emoționantă a acestei familii ne
va duce direct în centrul poveștii Orestiei lui Eschil,
începând cu Agamemnon.