În imnul homeric către Demetra avem
un accent puternic pe experiența femeii. Personajele principale, temele
principale sunt lucruri care sunt legate specific de acest exemplu al speciei
umane care este de gen feminin. În Odiseea noastră, în schimb, am văzut
că scopul principal era să ne uităm la „andra”, „anthropos” care
era de gen masculin. Ei bine, aici ne vom uita la un anthropos care este de gen
feminin și ne vom uita la acel gen de relații și experiențe care
sunt specifice acelei părți din ceea ce înseamnă să fii om. Pentru început, m-am gândit să aruncăm
o privire la câteva perechi. Sunt dublări interesante care
se petrec în interiorul poveștii. Metaneira și Demetra este prima
despre care vreau să spun câteva cuvinte. Cu Metaneira și Demetra avem
o pereche de figuri interesantă. Metaneira este aproape de finalul
anilor reproductivi, spune că este cineva care aștepta
de mult timp să sosească Demofon, era foarte speriată că
nu va mai sosi deloc, se ruga zeilor
să vadă dacă va sosi, iar apoi, Demofon sosește și
ea este încântată și extaziată de asta. Avem pe cineva care se apropie de sfârșitul
ferestrei reproductive și încheie acei ani cu potențial de făcut copii,
acum intră într-o stare matură de a avea grijă de acest copil și să îl crească
și să îl protejeze și să meargă mai departe. Întâlnim în figura Demetrei pe cineva care
în deghizarea pe care o alege în poveste este trecută de anii reproductivi.
În deghizarea sa, apare ca o persoană care numai ce a fost dată la o parte.
Vorbește despre, este menționată de oamenii care o văd
stând la margine, acolo, înainte să știe cine este, nu înțeleg
cine este străinul. Îi spun „buni”,
vorbesc despre ea ca având aspectul cuiva care demult
nu mai este în perioada reproductivă, iar când fac asta, încep să o eticheteze
ca pe o persoană care aparține într-o societate doar în anumite locuri.
Cu acea vârstă vin diferite reguli pentru Demetra.
Majoritatea acestor reguli nu sunt genul de lucruri la care ar aspira o femeie
care aspiră la o mare poziție în societate. Demetra este cineva care are
responsabilități și posibilități limitate în acest stadiu înaintat al vieții.
Ar putea fi servitoare sau doică, dar nu va fi cineva care este atât de important
ca o mamă sau ca un cap al casei. Metaneira este, în schimb,
cineva care poate avea acele roluri. Este capul casei, deplinătatea
puterilor reproductive a fost arătată prin acest copil, ara capabilități și influență și
autoritate prin acele tipuri de puteri reproductive.
De același lucru este în mare parte lipsită Demetra, datorită poziției sale
de cealaltă parte a acestei limite. Persefona, în mod interesant, apare de asemenea
în această înțelegere, această meditație. Face o tranziție de un anume fel
de la a fi fată, trăind cu mama sa, la a trăi în casa altui bărbat
ca soția unei alte persoane. Această tranziție este foarte clar
prezentată ca un fel de violență la care este supusă.
Nu este un lucru plăcut. Este dureros pentru ea și pentru mama ei,
este cea mai importantă sursă pentru cele mai dramatice momente din poveste
și nicio parte din drama asta este dramă bună. Este dramă rea.
Persefona prezintă această tranziție în casa soțului ca fiind cuprinsă de frică
și izolare, o pierdere a inocenței și acum trebuie să își reimagineze relațiile
pe care le-a avut, care îi erau foarte dragi, cu mama sa și cu alții.
Asta este prezentat în cazul ei ca o paralelă absolut explicită între
a pleca din casa sa matrilinială, a fi trasă în casa noului său soț,
bărbatul care o ia, în acest caz, fiind trasă,
asta este caracterizat specific ca un fel de moarte.
Persefona, care este un nemuritor, coboară și resimte
ce înseamnă să fii mort. În general, zeii nu fac asta.
Săracul Hades, își petrece tot timpul acolo jos, dar niciun alt zeu nu o face.
Mai fac drumuri uneori, dar foarte puțini dintre ei merg.
Cei mai mulți încearcă să-l evite. De ce ar vrea o persoană să coboare acolo?
Persefona trăiește ca nemuritor experimentând viața
unui muritor după moarte. Așadar, poziționarea ei ca fată
care face tranziția de la copilărie la maturitate este caracterizată
specific ca un tip de moarte. Este înduioșător, este amar
să ne gândim la toate tipurile de traume care se petrec pe măsură
ce viața trece prin mari schimbări. Pentru Persefona, caracterizează de asemenea
intrarea ei în etapa fertilității. Devine acum, în termenii poveștii,
este sugerat și indicat că ceea ce se întâmplă aici este că
Persefona intră în etapa în care relațiile sale cu bărbații se vor schimba. Sămânța de rodie este un simbol
interesant, probabil simbolul seminței unui bărbat, iar faptul că a luat-o
este ceva care îi schimbă acum statutul complet.
Vă veți aminti că atunci când se întoarce și are un moment de audiență cu mama sa
din nou după ce a fost plecată atât de mult, mama este foarte neliniștită și
întreabă, ai mâncat ceva? Ai luat parte la ceva jos
în lumea subterană? Este ca și cum știe deja, deoarece
o poate vedea în fiica sa, iar înghițind sămânța de rodie înseamnă
că acum Persefona este într-o etapă diferită în viața sa.
Și din nou nu este un moment fericit. Este un moment încărcat de traumă
și un anume tip de durere și pierdere.
Acum împreună, Persefona formează o pereche interesantă cu Demofon.
Demofon este copilul pe care îl vedem că apare pentru Metaneira târziu în viața sa reproductivă. Ea este cea care i-l oferă
Demetrei spre a fi crescut. Ei bine, Demetra imediat se gândește,
sunt implicată în creșterea acestui copil. Demofon clar reprezintă pentru ea
un fel de substitut pentru Persefona care îi lipsește.
Are șansa să primească această figură și îl aduce pe Demofon, interesant,
din starea sa de copil muritor și încearcă să îl aducă să devină nemuritor. Observați că nu îi oferă hrană de muritor,
nu are laptele mamei. În schimb, îi oferă ceva uimitor,
îi oferă ambrozie. Acela este genul de mâncare pe care
o mănâncă zeii, și, de fapt, în asocierea tradițională a lui Homer, mâncatul de
ambrozie și băutul de nectar este exact ceea ce fac zeii și cu cât
o fac mai mult, cu atât sunt mai mult ca zeii.
Când oamenii au șansa să guste aceste lucruri încep să arate semne
de a fi nemuritori. Așadar, se pare că în tradiția homerică
ambrozia și nectarul sunt de fapt legate de a deveni o divinitate.
Așadar, ținând departe mâncarea de Demofon, mâncarea umană și apoi dându-i
ambrozie îl aduce spre partea nemuritoare a lucrurilor.
Apoi, de asemenea, acest obicei ciudat pe care îl are de a-l îngropa în foc noaptea, ceea ce
o face pe Metaneira să fie puțin supărată, vă puteți imagina.
Ei bine, asta are o legătură cu fierăritul, cum vrei să încălzești metalul și să îl poți
face mai tare, mai dur, mai durabil, la fel, Demetra face asta cu Demofon. Crede că prin acest ciclu
de tratamente cu ambrozie și cu foc îl va transforma pe Demofon
într-un personaj nemuritor iar ea o va fi înlocuit într-o mică,
sau nu înlocuit, ci va fi reușit să compenseze pierderea
nemuririi fiicei sale. Așadar, la capetele aceste întrebări
despre moarte, efemeritate și nemurire avem figurile lui Demofon și Persefona,
încadrându-le, de asemenea Metaneira și Demetra.
Demofon este muritorul care face poate tranziția spre nemurire,
Persefona, nemuritorul care face tranziția spre efemeritate și
avem multă meditație care este expusă în jurul problemei reproducerii,
fertilității umane și complexității sale. Acestea sunt temele care
sunt incluse în povestea noastră, fiecare dintre ele, interesant, este legată
de această problemă, reproducerea este legată de o problemă
a efemerității și nemuririi. Ambele trăsături, cred, sunt prezente
în ideea de reproducere umană. Ni se reamintește de fiecare dată când
are loc o naștere de uimitorul miracol al venirii pe lume a unei noi vieți.
Dar apoi, de asemenea, de fiecare dată când apar acele noi vieți, se stabilizează și aflăm
despre ele, le vedem, există o calitate a lor care ne reamintește de asemenea că,
da, într-adevăr, cu toții suntem muritori. Miracolul nașterii ne reamintește
de efemeritatea noastră a tuturora. Așadar fertilitatea umană este inclusă
în acest set de idei oarecum complex și fragil în care promisiunea nemuririi este umbrită
mereu de spectrul și prezența efemerității. Așadar este ca și cum
prin întrepătrunderea acestor două lucruri, autorul
imnului homeric ne spune că nu putem avea una fără cealaltă,
nu putem avea această dorință reproductivă de a produce odrasle împreună cu nemurirea,
în schimb, efemeritatea va veni cu ea, cele două sunt întrepătrunse. În spatele meu avem o minunată
friză care le are pe Demetra și Persefona, Demofon ar putea fi
această figură care stă între cele două sau o altă
figură, Triptolem, iar în tradiția mai târzie, Triptolem,
care este una din figurile din casă, și Demofon încep să schimbe locurile,
deci s-ar putea ca asta să fie ce reprezintă artistul nostru aici.
Ce vedem aici este un set de meditații pe marginea unor teme centrale
foarte importante despre ce înseamnă să fii, în mod interesant, om și drama
aceasta este plasată de partea zeilor. Aflăm despre aceste mari povești prin
reprezentări intime ale personajelor trecând prin aceste perioade triste, dificile.
Pur și simplu se întâmplă ca aceste personaje să fie nemuritori, dar cu siguranță
par extrem de umane.