Ne va fi de ajutor acum să facem jumătate de pas în spate și să ne gândim puțin la ritual. Am făcut niște comentarii în prelegerea introductivă, vorbind despre cât de importantă este stabilirea ritualurilor în onoarea zeilor în aceste imnuri homerice și vom vedea că în multe dintre ele, activitatea rituală este inclusă în narațiunea mitică. Ei bine, în schema mare a lucrurilor, ritualurile și miturile sunt intim conectate și vom descoperi că acest accent pe imnurile homerice ne oferă o șansă să creăm aceste conexiuni și să ne uităm la modul în care aceste două zone se iluminează reciproc în mod interesant. O scurtă observație cu privire la terminologie înainte să începem; vom folosi cuvântul „cult” în acest curs să însemne orice fel de activitate rituală. Așadar, de fiecare dată când vorbim despre ființe umane care slăvesc divinități vom folosi cuvântul „cult” pentru activitatea în care sunt implicați. Ritualul pentru noi va fi etichetat drept cult. Acum, acesta nu este un termen cu judecată de valoare; termenul cult, uneori are un tip de definiție foarte specifică a unui grup disident, nestandard care ar putea face ceva neobișnuit. Nu îl folosim deloc așa când experții se referă la activitatea rituală antică. Vom vorbi despre cult în onoarea Atenei sau cult în onoarea lui Dionisos sau cine s-ar întâmpla să fie. Este un termen standard în domeniul nostru, lipsit de încărcătură, care desemnează o activitate rituală, orice rit executat în onoarea unui zeu. Nu știm multe despre ritualuri religioase în detaliu în antichitate. Nu sunt prea multe informații despre cum funcționau ritualurile specifice. Avem niște imagini despre unul sau altul din acestea, ceea ce vom citi în imnul homeric către Demetra ne oferă o privire îndeaproape la misterele din Eleusis. Este unul din detaliile practicilor de cult despre care știm ceva, dar în general nu știm multe detalii despre niciun cult religios individual. Știm niște lucruri despre ele în general, sunt foarte importante în fiecare oraș, orașele însele au o componentă civică în activitatea religioasă. A venera un zeu sau zeiță care este patronul orașului este de asemenea o expresie a colectivității fizice și a existenței împreună, a avea un sentiment al identității de spartan sau atenian sau oricare ar fi. Există de asemenea o legătură între calendare. Lunile anului sunt în așa fel încât se desfășoară conform ciclului normal al anotimpurilor și al festivalurilor și activităților religioase. Deci calendarul, timpul, înțelegerea timpului în orașul nostru este legată de practica noastră a cultului religios. Aceste festivaluri pot fi în onoarea, vor fi în onoarea unui zeu. Pot fi în locuri speciale, uneori în centrul civic, uneori departe, la o zi de mers, poate chiar două sau trei zile de mers și desfășurate în afara mediului normal al orașului, oferindu-ne un spațiu deschis în care să ne putem implica în ceva care este puțin deosebit de viața noastră civică normală. Activitățile rituale, sunt multe care sunt comune în antichitate. Este actul purificării. Deci pentru a te implica într-o activitate, înainte de a ne implica într-o acțiune rituală trebuie să ne curățăm. Asta ar putea însemna într-un râu, în orice corp de apă, o abluțiune care ajută să spele orice impurități ar putea fi pe noi. Apoi putem îmbrăca haine speciale, adică un anume tip de curățenie, nefiind folosite în mod normal ca haine de zi cu zi. Avem procesiuni, după cum este indicat aici în minunata noastră friză, aflată acum în British Museum. Avem procesiuni unde vom avea o dedicare, un lung marș, cu toții, împreună, mergând la un templu sau un altar și o dedicare oferită zeului. Se va ține post în puncte diferite ale calendarului ritual. S-ar putea să fie post care precede activitatea rituală, post în timpul activității rituale sau după. Sunt anume tipuri de mâncăruri pe care le-am putea asocia cu aceste acțiuni rituale. Va exista un tip special de băutură sau mâncare pe care îl mâncăm doar în anumite perioade, care sunt legate cu acțiunile noastre rituale. Un aspect care apare în general în cultul antic este practica sacrificiului. Puteți vedea săracul taur din spatele meu având parte de un tratament neplăcut din partea ființelor umane care îl înconjoară. Da, într-adevăr, grecii antici practicau sacrificiile vii. Luau animalele, cu cât mai mare mamiferul cu atât mai bine, și îi ofereau animalului un tip special de pregătire, făcându-l să treacă printr-un anume tip de purificare. Ar putea fi tipuri particulare de decorațiuni care sunt atașate de animal. Animalul este apoi dus la un altar și măcelărit ritual, prin care este despicat, este omorât în onoarea divinității. În acel moment, tu și eu am tăia carnea și am împărți-o și am avea șansa să avem o cină mare, bogată în proteine în onoarea unui zeu. I-am oferi zeului un anume tip de sacrificiu pe care l-am descoperit deja din Teogonia lui Hesiod, care știm ce este, oasele coapselor învelite în grăsime. Aparent, asta este ceea ce vor zeii. Tu și eu putem să păstrăm părțile bune pentru noi. Putem mânca organele și carnea și toată hrana bogată de la animal. Vacile sunt cumva cel mai bun tip de sacrificiu pe care îl poate oferi o persoană, tauri, boi cu cât mai mari cu atât mai bine. Dar se sacrifică și alte lucruri, care sunt corespunzătoare să fie sacrificate către zei, inclusiv lucruri ca oi și capre, de asemenea porci. Purcelușii sunt acolo, sunt foarte ieftini, la fel și găinile, poți sacrifica asta unui zeu. Tipic, anticii nu ar fi sacrificat pește. Nu făceau asta. Nici alte tipuri de păsări. Dacă este o pasăre va fi ceva de genul unei găini. Lucrurile care îi plac unui zeu să le mănânce se suprapun destul de bine pe ce ne place mie și ție să mâncăm. La sfârșitul acestei ceremonii are loc consumul. Puteau fi de asemenea sacrificii de natură non-animală. Puteam sacrifica grâne, primele fructe, turnăm abluțiunile către zei, turnând vin, apă, lapte, orice ar fi. În sacrificiu, este un obicei curios să ne imaginăm că zeii vor ca noi să omorâm animale. Este ciudat. Nu este idiosincratic grecilor. Este de fapt destul de comun în jurul Mediteranei antice și în alte părți ale lumii antice, de asemenea. În general există tipuri diferite de explicații tipice pentru care se practică această activitate. Când antropologii din lumea contemporană au analizat ritualurile, au făcut niște sugestii cu privire la motivul pentru care se întâmplă asta, de ce noi, ca greci, practicăm omorârea unui animal viu, de ce vrea zeul nostru să facem asta? Este o indicație clară aici că este o cerință din partea zeului să se facă asta și s-a sugerat printre experții contemporani că un lucru care se petrece este că ființele umane transferă orice vină ar putea simți omorând un animal viu și consumându-i carnea, transferă acea vină asupra zeilor. Zeii ne-au făcut să o facem, trebuie să omorâm acest lucru. Acum că l-am omorât și am oferit oasele și grăsimea zeului, toată această carne rămasă, ei bine, am putea la fel de bine s-o mâncăm. Este o posibilitate aici că este un fel de vină de sânge pe care oamenii o simt ca urmare a omorâtului și mâncatului animalului, așa că apelăm la zei să ne ajute să explicăm de ce o facem. Tematica sacrificiului este destul de clară, omorâm animalul, iar acea omorâre a animalului îi subliniază mortalitatea și ar putea să ne reamintească de a noastră și ne poziționează pe toți, oameni și animale și restul dintre noi care suntem meniți să trăim aceste vieți terestre, în puternic contrast cu acele divinități olimpiene care trăiesc pentru totdeauna. Așadar, moartea unui sacrificiu confirmă prin contrast lipsa de moarte a zeilor cărora sacrificăm. Apoi, de asemenea, la sfârșitul sacrificiului, am menționat asta în două cursuri anterioare de fapt, când am vorbit despre Hesiod și Homer, tu și eu avem o ocazie să împărtășim un tip de carne gustos. Deci avem o ocazie să ne înfruptăm din niște lucruri cu adevărat extraordinare, aceia, tu și eu, care trăiesc cu o dietă bazată pe grâne, noi, grecii antici. De asemenea, vinul este o parte importantă a sacrificiului sau a ritualului. S-ar putea să se verse pe altar, vom vedea vin care este vărsat ca libațiune, dar de asemenea vom vedea vin care este consumat. În riturile lui Dionisos, acest vin este consumat în exces, până când o persoană se îmbată, într-un mod aproape violent, extrem și complet ieșit din minți. Aceasta era esența ritualului, după cum este prezentat aici, pe o amforă încântătoare. Vedem că genul acela de lucru se va întâmpla. Este tipic ca vinul să facă parte din toate ritualurile antice, beția extremă este, de fapt, perfect acceptabilă în contextul religios antic, beția extremă, cum vedem în cultul dionisiac este idiosincratică lui Dionisos. Vom vedea de asemenea un exemplu, după cum avem aici, un exemplu de turnare de libațiuni deasupra unui altar. Asemenea lucruri se vor petrece, vinul devenind de asemenea parte a sacrificiului. Acum vom vedea evenimente grandioase care se petrec în jurul festivalurilor, vor fi reprezentații teatrale incluse în festivalurile religioase, cum ar fi ceea ce se întâmpla aici la minunatul teatru al lui Dionisos. Vor fi de asemenea jocuri incluse în sacrificiile religioase, cântece, concursuri de toate felurile. Este probabil, dar nu suntem complet siguri de acest context, dar este probabil ca în cadrul acestor festivaluri și contexte religioase imnurile să fi fost interpretate originar. Când avem un festival de o săptămână în onoarea Atenei și sunt jocuri și mese și festivaluri, sacrificii, băutură, toate în onoarea ei, am avea o ceremonie de încheiere în care ar fi cel puțin un moment în timpul ceremoniei în care s-ar cânta în onoarea zeului sau zeiței și un imn ar fi fost o formă foarte potrivită sub care să aibă loc. Vedeți, nu suntem 100% siguri de acel context, dar pare logic că această activitate rituală va fi inclusă nu doar în tematica poveștilor pe care le vedem, dar și în modurile în care erau interpretate și auzite de audiențele antice.