Facem o tranziție săptămâna aceasta, trecând de la marea poezie epică pe care am văzut-o la Homer și Hesiod la un alt tip de scriere. Vom arunca o privire la imnurile homerice. Acum, aceste imnuri sunt numite astfel deoarece sunt imnuri. În greacă, termenul „hymnos” înseamnă un cântec de laudă pentru o divinitate. Sunt numite imnuri homerice deoarece sunt scrise într-un stil homeric și se susține de fapt că au fost scrise de Homer. Dar ceea ce credem că este mult mai probabil este că aceste imnuri sunt scrise de școli de oameni care îl urmează pe Homer și care scriu imnuri în stilul lui și, ca un fel de omagiu către el, susțin că Homer a scris povestea lor. Este puțin probabil să fi fost o tentativă de a trece, de a încerca să le prezinte ca un fel de copie plagiarizată, să susțină descendența homerică. În schimb, este o afirmație a autorului că ceea ce scriu este făcut în onoarea lui Homer și un mod de a-l onora. Acum, subiectul laudei al oricăreia dintre aceste scrieri este zeul căruia îi este adresat imnul. Imnuri individuale onorează divinități individuale. Vom avea ocazia să cunoaștem divinitățile acum și să auzim cum sunt viețile lor. Sunt puțin diferite de a ta și a mea. În Teogonia, am avut un precursor timpuriu pentru asta în cursul nostru. Incipitul Teogoniei lui Hesiod, amintiți-vă, este o lungă poveste de laudă a muzelor, în care Hesiod începe și cântă despre ele, vorbește despre relația sa personală cu ele, cântă despre modurile lor specifice de a fi în lume, iar apoi, își încheie incipitul Teogoniei cu o laudă a muzelor spunând, știți, la revedere, muze și sper să vă amintiți de mine cu drag și bunăvoință. Vom vedea că acestea sunt calități care apar de asemenea în aceste imnuri homerice. Deci am văzut cumva deja un exemplu al acestui gen în porțiunea introductivă a laudei muzelor care începe Teogonia lui Hesiod. Pentru ce vom citi în acest curs, doar două ce au supraviețuit din cele douăzeci și ceva ce au supraviețuit din antichitate. Ne vom concentra doar pe două dintre acestea, imnul homeric către Apolo și imnul homeric către Demetra. Acum, veți vedea din mai marea colecție de imnuri că există mai mult de un imn către Apolo și mai mult de un imn către Demetra. În cursul nostru, ne vom concentra pe versiunile lungi, extinse. Cel scurt, imnul scurt către Demetra și imnul scurt către Apolo sunt de fapt foarte scurte. Veți vedea clar despre care vorbim, le citim pe cele mai lungi. Aceste imnuri sunt două deosebit de bogate, lungi și extinse care au supraviețuit din corp și ne oferă o imagine a temelor comune ale acestui gen de scriere. Acum, în imnuri vom vedea prezentat un fel de stil care aduce aminte de unele lucruri pe care le-am văzut în poezia epică a lui Homer și Hesiod. Dar unele lucruri sunt puțin diferite. Deși folosesc, într-adevăr, același metru pe care îl folosesc Homer și Hesiod, acest hexametru dactilic, este de asemenea un tip similar de dicție în greacă, am menționat când ne-am uitat la Homer că, de fapt, limbajul folosit de Homer este puțin ciudat. Este o pastișă inspirată din multe dialecte diferite din jurul grecilor antici, de la grecii antici. De asemenea, în cazul acestor imnuri homerice, se vor inspira din același tip de registru homeric de legături între multele aspecte diferite ale grecei antice. Vom vedea niște măsuri stilistice care sunt de asemenea cumva similare. Se vor folosi comparații, unele digresiuni și părți din acestea pe care le vom evidenția pe parcurs. Sunt prezente arcuri narative în aceste imnuri, se folosește narațiunea în acel mod homeric care ne introduce în povești foarte intense care li se petrec personajelor noastre. Dar adesea, vom vedea că narațiunea este folosită mai mult în modul în care, să zicem, Hesiod folosește narațiunea, ca un instrument printre altele spre a structura genul de zicere pe care vrea să o prezinte o persoană, genul de implicare pe care o persoană vrea să o aibă cu materialul. Niciunul dintre poeții noștri nu se va simți obligat să ne spună o poveste liniară clară. Pur și simplu o să adune cât de multe din lucrurile astea bune despre acest zeu acolo câte pot. Vom vedea niște întreruperi pe parcurs, unele digresiuni, niște mișcări înainte și înapoi în narațiune, niște lucruri non-liniare. De asemenea, imnurilor le place să folosească liste în felul în care o făcea Hesiod. Vom vedea liste lungi cu locuri sau oameni sau evenimente, iar acele liste sunt din nou caracteristice pentru un fel de impulsuri care le motivau în cazul lui Hesiod, o idee de incluziune totală, încercând să se asigure că este spus totul. Ar fi fost de asemenea niște calități ale virtuozității poetului să demonstreze, uite, pot chiar să cânt această lungă listă de nume proprii din memorie, iar toate acestea vor contribui la contextul care explică listele. O temă care este comună pe care o vom vedea în povești, la fel cum s-a întâmplat cu Hesiod, multe tradiții diferite vor fi țesute împreună în fața ochilor noștri. Poetul va face referire la locuri care susțin o legătură directă cu zeul pe care îl studiem, să zicem, ei au un templu în orașul lor, multe locuri ar putea avea temple care sunt dedicate zeului de care suntem interesați. Ce se întâmplă în mod tipic într-un imn este că toate aceste locuri sunt cumva numite în poveste, sunt scoase și prezentate în așa fel încât oamenii care au un templu către Apolo sau Demetra sau orice zeu ar fi în imn, au o șansă clară să își vadă numele orașului reprezentat în poveste. Vor funcționa conform diferitelor tipuri de tehnici, apoi unele din lucrurile pe care le-am văzut, apoi vom avea adresare directă unde vorbim direct cu zeul însuși. Vom avea multe laude, deci multe lucruri care apar și ne spun cât de mare și grozav este acest zeu, uneori retrăind lucruri mărețe trecute pe care le-a făcut acest zeu. Vom avea niște elemente narative care intervin. La sfârșit, după ce terminăm, va trebui să ne luăm la revedere, în care poetul spune, te rog, amintește-ți de mine cu drag, divinitate. Am fost mereu bun cu tine, iar acum încearcă să fii bun cu mine, cerând un fel de favoare divină la sfârșit. Vom vedea teme caracteristice și comune în aceste imnuri diferite. O temă care se manifestă puternic este un aspect al cunoașterii efective a zeului. Este ca și cum stai acolo, știi, exact lângă divinitate. Bună, Apolo, vom avea șansa să aflăm cum este să fii tu. Și ce vom afla este că unele lucruri pe care le-am crede conform intuiției standard despre viețile zeilor, de fapt, nu sunt sunt tocmai cum este viața unui zeu în realitate. Zeul, înainte de toate, se va naște. Iat-o pe Demetra. Se uită la noi și stă cu ochii pe noi. Zeii se vor naște. Acești zei nu au existat dintotdeauna, de fapt, au un moment în care se nasc similar cu ceea ce am văzut în Teogonia lui Hesiod. Viețile lor nu sunt simple și directe. Tipic, există un gen de zbucium, poate trebuie să găsească un loc unde să se nască, trebuie să găsească un loc să locuiască, vor să încerce să aibă un templu, vor să încerce să găsească un loc pe pământ care să fie al lor, iar asta necesită muncă. Trebuie să îi convingă pe oameni să le construiască un templu, trebuie să găsească un loc corespunzător. Adesea trec printr-un fel de suferință sau izolare cât încearcă să își croiască drum spre aceste locuri. Încearcă de asemenea să se asigure că își însușesc domenii de expertiză, astfel încât să revendice exclusiv anumite lucruri din univers. Apolo va revendica muzica, profeția, medicina, soarele și trasul cu arcul. Demetra va revendica în mod special grânele și fertilitatea. A găsi aceste lucruri și a le clarifica față de restul familiei divine va necesita ceva muncă, va fi nevoie de niște negocieri și niște momente să se stabilească. Parte din ceea ce va fi acest sentiment de apartenență pentru acești zei este că ei va trebui să ne găsească pe tine și mine, oameni ca noi, ființe umane, care vor face lucruri frumoase pentru ei, prin venerare și prin ritual. Zeilor, se pare, le place când tu și eu îi slăvim, zeilor antici le place foarte mult asta și încearcă să asigure o situație în care vor obține genul de ritualuri și rituri care le plac, este ceva care este categoric inclus în viețile zeilor conform prezentării din aceste imnuri homerice. Fundamentul ritualic este foarte important și va trebui să ne concentrăm pe el în prelegerea următoare.