În această parte a poveștii noastre vedem războiul, Zeus și Cronos se atacă reciproc. Este o bătălie de zece ani în care miza conflictului este universul. Chiar înainte de a trece la povestea oamenilor și acel episod de la Mecone, avem o mențiune, amintiți-vă, Hesiod ne spune în doar câteva propoziții acolo, că la un moment dat Pământul îl păcălește pe Cronos să își vomite copiii și Zeus este implicat. Zeus se aliază cu ciclopii și obține fulgerul să poată conduce cosmosul. Asta se întâmplă la pagina optsprezece. Hesiod sare aici la sfârșitul poveștii, când Zeus va avea controlul tuturor lucrurilor. Acolo putem sări direct la Zeus având controlul în perioada ulterioară și avem oameni în acest episod cu Mecone, iar la sfârșitul aceluia, venim înapoi să fim martori la această luptă de zece ani între Zeus și Cronos. Bătălia este neplăcută și profund violentă. Un fulger nu este o armă blândă. Acum, Zeus obține acele arme prin persuasiune, eliberează ciclopii din locul lor neplăcut de sub pământ, acesta este locul în care îi ținuseră titanii, nearătându-le respectul cuvenit. Zeus a folosit asta ca un mijloc de a încerca să convingă ciclopii, iar dacă îi va elibera și după ce a făcut-o, le-a devenit prieten și i-au dat fulgerul său. Acum, cu acel fulger, Zeus poate conduce cosmosul și este arma nucleară a zilelor sale. Este suficientă să anihileze orice i se opune. Acum, cu acest fulger, zdrobește titanii, iar titanii au o soartă teribilă. Ajung jos în neplăcutul Tartar, Zeus îi încătușează acolo în fundul Tartarului, trăiesc la marginile extreme ale părții de jos a cosmosului. Acest război este neplăcut. Este îngrozitor. Zeus câștigă așadar prin intermediul fulgerului. Câștigă de asemenea făcându-și alianțe. Obține centimanii de partea sa. Aceștia sunt ca tancurile uriașe ale vremurilor. Pe trei dintre ei îi convinge să vină de partea sa; ei erau de asemenea odrasle ale titanilor care nu erau bine tratați de titani. Deși apare un tipar atât cu ciclopii cât și cu centimanii, titanii nu își tratează subordonații bine. Zeus vede apoi o oportunitate, intervine și începe să fie bun cu ei și îi atrage de partea sa. Folosind persuasiunea, obține acum această violență excesivă, fulgerul său și de asemenea centimanii. Scenele sunt extrem de impresionante, cu centimanii smulgând bucăți de munte și aruncând, toți trei, sute de bolovani odată spre titani. Nu pot rezista asaltului. Acum, la sfârșitul unui război uriaș ca acesta nu vor fi omoruri. Acestea sunt principii nemuritoare. Zeus este însă într-o poziție dominantă, așadar este capabil să îi rețină și să îi lege pe titani în străfundurile mistice ale Tartarului. Această conflagrație este așa de oribilă în desfășurare, încât auzim de la Hău. Hăul este un principiu care a fost prin preajmă, desigur, dar știm asta de la bunele începuturi și nu auzim atât de mult despre asta. Dar în contextul războiului, pământul se cutremură într-o asemenea măsură încât auzim că până și Hăul se cutremură. Acesta este un război care cutremură universul până la părțile sale fundamentale. Zeus câștigă și este final. Va exista o provocare la adresa lui Zeus mai târziu în această perioadă, în acest episod, implicându-l pe monstrul Typhon, dar Zeus o va câștiga și pe aceea. Aceasta întărește ideea că deși într-o generație anterioară, unii mai tineri au venit și i-au înlocuit pe cei mai vechi, victoria lui Zeus va fi finală. Există o mențiune, după aceea, legată de Typhon, dar cum Zeus îl învinge pe Typhon, Zeus nu va mai fi vulnerabil în fața generațiilor mai tinere să vină și să îl înlocuiască. Nu i se va întâmpla. O înfrânge pe creatura mai tânără și îl aruncă în Tartar. Așadar, acum, Zeus va fi pentru totdeauna suprem în univers. Prin victoria lui Zeus, zeii, la îndemnul Pământului, îl fac rege. Deci acum și-a căpătat locul, l-a dobândit prin luptă. Este acum creatura supremă din univers și s-a solidificat. În timpul acestui război obținem niște detalii despre această structură cosmologică. După cum am spus, zguduie această cosmologie până la temelii și făcând asta, avem ocazia să ne uităm la felul în care este organizat totul. Aceasta este de asemenea sincronizată cu victoria lui Zeus împotriva titanilor. Deci este ca și cum cosmosul dobândește ordine, Hesiod articulând-o în același tip de tempo în care Zeus îi înfrânge pe titani. Așadar, Zeus înfrângându-i pe titani este absolut paralel cu cosmosul dobândindu-și ordinea. Aflăm despre Tartar. Este acest loc departe dedesubt, Pământul este locul din mijloc, iar cerurile sunt un loc departe deasupra. De fapt, Hesiod ne oferă un mod de a gândi cu privire la cum se realizează acestă legătură. Cerurile sunt așa de departe deasupra pământului încât dacă ai da drumul unei nicovale de bronz, ar cădea nouă zile, în a zecea ar lovi pământul, iar Tartarul este așa de jos sub pământ, dacă ai da drumul unei nicovale de bronz de la nivelul pământului, ar cădea nouă zile, în a zecea, ar lovi baza Tartarului. Avem de-a face cu întinderi uriașe în imaginația lui Hesiod, încât nu pot fi descrise decât în aceste moduri mărețe și grandioase. Auzim de asemenea despre principul Styx, râul Styx, care curge prin Tartar și este apa pe care chiar și zeii pot face un legământ, un legământ este ceva ce poți jura, dar trebuie să juri pentru o pedeapsă. Adesea, acea pedeapsă poate fi moartea, dar pentru zei nu va fi moarte. Fac un legământ pe Styx, Styxul este așa de puternic și grandios și sfânt în mințile lor, îl respectă, încât, Hesiod prezintă o pedeapsă foarte detaliată pentru un zeu, ajunge în comă, timp de mulți ani, dacă încalcă un legământ pe Styx. Nu va muri, dar are parte de o pedeapsă oribilă. Auzim de asemenea despre Ocean, acesta este un râu care înconjoară pământul, din care ies toate apele și prin care un fel de principiu al fluxului de energie este prezent în cosmos. Acum, când Zeus îi înfrânge pe titani, da, și-a dobândit poziția de cel mai înalt în ordinea ierarhică a universului, deci o ordine a fost stabilită. Există o puternică recunoaștere a acelei ordini din partea tuturor semenilor săi. Există de asemenea, interesant, în această parte a epopeei, un transfer al puterilor de reproducere. Iar aceasta este ceva spre care ne vom îndrepta în acest următor fragment. Folosind o unealtă pe care am dezvoltat-o la Universitatea Pennsylvania, putem vedea de fapt, vizualiza, cum își însușește Zeus această putere de reproducere și cât de complet trece în atribuțiile sale. La începutul poveștii, ne vom aminti că Gaia era cea care, în principal, era reproducătoarea. Vedem aici toate odraslele ei legate de ea prin linii albastre, iar consorții săi sunt legați de ea prin linii verzi sau roșii. Acestea sunt creaturile care sunt legate de Gaia. Puteți vedea că este puternică și reproductivă. Are multe creaturi legate de ea. Acum, am putea crede că multe dintre aceste creaturi cu siguranță trebuie să fi dat naștere la alte lucruri, de asemenea. Haideți să ne uităm, de exemplu, la Themis. Ei bine, sigur, sunt implicate niște odrasle și sunt niște consorți pe care îi are, dar nu la fel de mulți ca Gaia. Revenind din nou, putem să ajungem înapoi la Gaia și să vedem alte odrasle ale sale și să zicem, ei bine, cu siguranță, poate Theia a avut multe odrasle. Ei bine, nu chiar. Înapoi la Gaia, să ne uităm acum la Reea, un principiu important care provine din ea. Ei bine, din nou, nu tocmai. Acum, generațiile care îi urmează Pământului în mare parte au arbori reproductivi care arată așa, sub zece, sub doisprezece odrasle pentru fiecare din ei. Dar când ajungem la Zeus, se petrece ceva diferit. Urmând linia care ne aduce de la Gaia la Reea și apoi aruncând o privire la ce se întâmplă cu Zeus, intrăm într-un nivel de reproductivitate complet diferit. Zeus este un reproducător extrem de puternic. Unele dintre aceste creaturi le produce de unul singur. Multe dintre ele le produce prin relații sexuale cu alte divinități. Devine cel mai important nod de reproducere în această schemă antică și făcând asta, singurul principiu care i-ar putea contesta poziția la început este Gaia. Deci făcând asta, preia puterea de reproducător principal de la Gaia, așa că Zeus este cel mai important în univers în multe feluri și nu în ultimul rând pentru că este acum în centrul graficului genealogic. Cum se face că Zeus își însușește puterea reproducerii? Cum o obține? Ei bine, este un lung șir de evenimente care se petrec când se încheie povestea. Vă amintiți că aproape de sfârșit Zeus are o relație sexuală cu o zeiță numită Metis. Când face asta, ea devine gravidă. Acum, înainte de a da naștere, o înghite, părând a face ceva la fel de îngrozitor ca Cronos. Nu primește niciodată vreo interpretare neplăcută, nu există niciodată o interpretare neplăcută a acesteia în tradiție. În schimb, ce credeau oamenii când se uitau la Zeus înghițind-o pe Metis este că se uitau la numele ei. Numele ei înseamnă înțelepciune practică. Așadar, când Zeus o înghite pe Metis, ce face este să internalizeze înțelepciunea practică conform acestei interpretări antice. Așadar, aici Zeus își însușește cu succes puterea de reproducere urmând schema de internalizare a înțelepciunii practice. Când o face, uite ce se întâmplă, devine reproductiv el însuși. Primul lucru care iese dintre odrasle de la Metis, amintiți-vă, rămăsese însărcinată înainte, a înghițit-o, apoi dă naștere, probabil, în interiorul lui din propriul ei pântec, apoi dă naștere din nou, din el, din capul său și iese Atena. Așadar, Zeus își însușește puterea de reproducere asimilând înțelepciunea practică în interiorul lui. Și așa, începe să fie capabil să se reproducă singur. O mare putere, deodată, îi este transferată lui Zeus. Revenind la politica sexelor, așa cum este prezentată în povestea lui Hesiod, este foarte clar, cred, în povestea lui Hesiod că bărbații ar trebui să aibă puterea de a se reproduce pentru ca universul să meargă bine. Hesiod trebuie să fi fost puțin trist că nu a mers niciodată, dar în mintea lui, clar pare a fi modul în care lucrurile ar trebui să meargă. Când Zeus devine liderul universului și impune ordinea, acea mutare este oglindită de însușirea sa pentru bărbați a puterii feminine de reproducere. Toate acestea ne oferă o ocazie să aruncăm o privire la rolul pivotal pe care acest personaj, Pământul, l-a jucat în poveste. Ea, ca principiu feminin, și ca fostă cea mai produtivă entitate din univers, da, are un rol important în toate aspectele acestei ascensiuni la putere a lui Zeus. Uneori este de partea lui, uneori nu este de partea lui. Pune lucruri în mișcare într-un mod interesant, din spatele ușilor. Amintiți-vă, la începuturi, ea este o divinitate primară, este acolo înainte de creația însăși, pur și simplu e în zonă. Este de asemenea implicată în castrarea Cerului. Vrea să se întâmple asta, așa că lipsește de puteri pe propriul soț, iar acea generație, propria sa generație, la pagina opt, transferă puterea fiului său mai mic. Apoi îl avertizează pe Cronos, pagina șaptesprezece, că cineva, una din propriile odrasle, îi va lua locul, dar asta nu o oprește să îl ajute și pe Zeus. Se duce și complotează cu Reea, la pagina șaptesprezece, să se asigure că Cronos înghite o piatră și nu pe Zeus. Apoi, îl ia pe Zeus în sine, într-o peșteră în Creta, ca Zeus să poată fi crescut în pântecul Pământului pe lângă a fi crescut din pântecul propriei mame la pagina șaptesprezece. Apoi îl sfătuiește pe Zeus să îi elibereze pe centimani să poată fi de partea sa în război, pagina 21, o manevră tactică pivotală pe care o face Zeus. La final, dă naștere lui Typhon, pagina 27, pentru a lupta contra lui Zeus, pentru a-l testa, să vadă dacă merită puterea și poate să încerce să îl înlocuiască. După ce Zeus îl înfrânge pe Typhon, intervine și îl sfătuiește pe olimpieni să îl accepte pe Zeus drept principala lor putere. Așa că toți acceptă si fac asta. Apoi îl sfătuiește pe Zeus, da, într-adevăr să fie cel care o înghite pe Metis. Deci această putere de reproducere pare a fi fost oferită de bună voie de Pământ, principiul feminin, lui Zeus, principiul masculin, ca indicator al poziției de autoritate a lui Zeus drept figură centrală în cosmos. Deci acest arbore genealogic foarte întortocheat este ceva ce Hesiod folosește pentru a ordona acest întreg set de evenimente. A obținut ceea ce căuta la început. Este ordine, este predictibilitate, este structură în cosmos și este bazată pe Zeus, cel mai puternic principiu masculin.