Dar înainte să trecem la acest masiv
război între Zeus și Cronos, noua generație de zei și vechea generație
de zei, este o lungă digresiune care este inclusă.
Hesiod ne vorbește despre sosirea ființelor umane.
Deodată, sunt pur și simplu acolo în poveste.
Acum, unii dintre noi când citim asta ne gândim,
de unde au venit ființele umane? Nu sunt bătăi de tobe, nu sunt lovituri
de cimbal, nicio înfloritură retorică spunând, ta-da, vin ființele umane.
Pur și simplu sunt acolo. În povestea lui Hesiod, cumva sunt acolo,
în esență pentru a slăvi zeii. Îi întâlnim în contextul sacrificiului și slăvirii zeilor.
Cred că putem trage două concluzii diferite din asta.
Pentru Hesiod, clar nu este o mare problemă
ca un om să intre în scenă. Zeii sunt povestea pe care o spune acum,
iar apoi, de asemenea, scopul ființelor umane și a relației lor cu restul cosmosului
este pentru a ține lucrurile în funcțiune.
Le oferă zeilor ceea ce vor zeii prin sacrificiu.
Povestea ființelor umane apare prin această figură a lui Prometeu și
se întâmplă într-un loc numit Mecone. Am aflat despre Prometeu printr-o
digresiune despre genealogie legată de, totul este legat de genealogie în Hesiod,
o genealogie legată de un titan numit Iapetus.
Iapetus are odrasle, Prometeu este una dintre ele, iar Prometeu se implică într-un
mod năstrușnic într-un ritual de sacrificiu pe care ființele umane, care se întâmplă
să fie deja prin preajmă, îl oferă în onoarea zeilor.
Zeus este acolo și este martor la sacrificiu și Prometeu face
două grămezi din sacrificiul animal. Una dintre ele este doar oasele
animalului acoperite cu grăsime să le facă să pară atractive, iar cealaltă
este o grămadă din cele mai alese cărnuri, pe care le acoperă
cu blană pentru a ascunde asta. Îi oferă apoi lui Zeus posibilitatea și
spune, Zeus, alege-o pe care îți place. Cea care apare lucind cu grăsime
este cea pe care o alege Zeus. În versiunea lui Hesiod a poveștii,
Zeus nu este înșelat, știe ce se întâmplă, dar
va face asta pentru ca să poată să îl pedepsească pe Prometeu mai târziu.
Ia oasele și pleacă și le înfulecă, lăsând cele mai alese
bucăți de cărnuri să fie mâncate de ființele umane.
Unii oameni, când citesc asta, își spun, ei bine, ăsta e un ritual
care sună foarte ciudat. De ce s-ar întâmpla asta?
Un lucru care sună foarte ciudat care are nevoie de o explicație.
Ei bine, întâmplător, ceea ce vedem aici este modul tipic
în care se derulează sacrificiul grecesc. Când un grec, când grecii
fac un sacrificiu, vor omorî animalul în mod ritual,
vor lua oasele, le vor înveli în grăsime lucitoare și le vor trimite sus,
le vor arde într-un foc și le vor trimite sus la zei.
Zeilor, se presupune, le place fumul. Aceea este partea care le place.
Acesta este genul de poveste pe care o auzim de la Homer.
Hesiod ne oferă o poveste mai amănunțită spunând, întregul lucru a pornit
dintr-o înșelăciune originară. Zeii, de fapt, spune Hesiod,
Prometeu încerca să îi păcălească. Zeus nu a fost de fapt păcălit.
Prometeu încerca să îi păcălească, Zeus a acceptat, iar acum ia părțile
proaste ale sacrificiului lăsând toate părțile mai bune pentru ființele umane.
Se pare că ceea ce avem aici este un exemplu de oameni care erau implicați
într-un sacrificiu, făceau asta ca pe o activitate rituală normală și la un anume punct
și-au spus, o, știi, pur și simplu dă-le oasele zeilor și păstrează toată
carnea bună pentru noi. Este în regulă?
Există un fel de vină reziduală inclusă în această explicație, nu-i așa,
ca și cum ființele umane au nevoie de o explicație, de ce era în regulă să dea doar oasele
zeilor și să păstreze carnea pentru ei. Cred că ce a făcut Hesiod este
să ne dea un raționament pentru asta. Folosește mitul pentru a explica o pratică
rituală a cărei logică este puțin dificil de înțeles, ne oferă
un fundal, putem să dăm vina pe Prometeu, iar apoi, tu și eu,
ca oameni, când ne practicăm ritualurile de sacrificiu, păstrăm cele mai bune
părți pentru noi și dăm oasele lui Zeus, pur și simplu facem ce s-a stabilit
din vremuri imemoriale, înapoi la înșelăciunea originală a lui Prometeu.
Zeus este foarte mânios și se decide să îl pedepsească pe Prometeu.
Mai întâi, va pedepsi ființele umane furând înapoi focul de la ele,
probabil aveau foc deoarece făceau ritualuri de sacrificare, așa că
trebuia să aibă ceva să poată arde sacrificiile către zei, Zeus îl
ia înapoi de la ei și îl ține departe de ei.
Prometeu acum, continuându-și răutățile, se strecoară înapoi în bârlogul
lui Zeus și fură din nou focul într-o tulpină de fenicul și îl dă ființelor umane
pentru a-l avea din nou. Zeus este furios și decide
să îl pedepsească pe Prometeu etern. Acum un vultur, propria pasăre a lui Zeus,
coboară și mănâncă ficatul lui Prometeu. Acel ficat crește înapoi încât pasărea
să poată veni înapoi și să îl mănânce din nou. Prometeu este torturat constant
pentru eternitate, fiindu-i mâncat ficatul de o pasăre și
apoi crescându-i la loc. Este unul din acei faimoși păcătoși pe care
îi vedem, care face ceva așa de îngrozitor încât este pedepsit pentru eternitate.
Nu sunt prea mulți din aceia în antichitate. Prometeu este într-un grup foarte mic.
Am întâlnit câțiva dintre ei în lumea subterană în Odiseea lui Homer.
Acum, pe măsură ce continuă povestea noastră, sunt mai multe pedepse,
Zeus nu a terminat cu pedeapsa când vine vorba de episodul de la Mecone
și încercarea de înșelăciune a lui Prometeu. Acum trebuie să pedepsească ființele umane,
iar ceea ce face este să creeze o molimă împotriva umanității, după cum o spune Hesiod.
Este vorba de întreaga rasă a femeilor. Ființele umane de gen feminin sunt aduse
împotriva oamenilor ca pedeapsă, în relatarea lui Hesiod.
Un caracter puternic misogin al acestei povești, scoate la lumină afilierea de gen a lui Hesiod.
Este clar de partea bărbaților, vorbind despre condamnarea întregii rase a femeilor,
legându-le genealogic de bărbați doar pentru a sugera că sunt aduse
ca pedeapsă pentru toate lucrurile neplăcute care s-au petrecut la Mecone,
scoate la iveală viziunea lui Hesiod despre femei. Din păcate, mulți dintre poeții noștru nu au
viziuni foarte bogate și bine gândite despre aceste relații între sexe.
Opinia foarte puternică și supărătoare a lui Hesiod, chiar acolo în centrul
Teogoniei, este una la care aceia care sunt interesați de genuri în antichitate
cu siguranță trebuie să arunce o privire foarte atentă.
Acum, după acest episod de la Mecone, această digresiune în care aflăm despre
ființele umane, aflăm despre ele ca fiind implicate cu divinitățile
într-un context ritualic, ne vom întoarce de aici
înapoi la Zeus și vom auzi această poveste despre
cum Zeus continuă și cucerește generația anterioară de titani.