Cu Hesiod mergem mai departe
cu poezia epică greacă. Deci suntem în același gen de
lucrare ca în cazul lui Homer, dar sunt niște diferențe în
felul în care Hesiod abordează genul, își impune propriul stil și vrem
să fim atenți la asta când începem. În ceea ce privește similaritățile,
putem observa câteva. Înainte de toate,
vorbim despre poezie epică. Acesta este un anume tip de gen,
este scris într-un anume tip de metru. Hesiod are același hexametru
dactilic pe care îl folosește Homer. De asemenea foloseau aceeași dicție,
au acest tip special de dicție poetică epică ce se inspiră din dialecte din multe
locuri din jurul lumii grecești și nu este ceva ce ar fi vorbit
vreo persoană anume. Când începe să se audă din gura cuiva,
ai crede, ei bine, încearcă să sune ca un poet epic,
și este un tip de limbaj specializat pe care îl folosesc amândoi.
Tonul care ar fi fost transmis de dicția specială și acest metru, hexametru
dactilic, în ambele cazuri, ar fi fost foarte puternic, foarte marcant și măreț,
în unele cazuri oarecum hipnotic. Aveți rând după rând după rând de
cadență care formează un fel de atmosferă de altă lume pentru ansamblu.
Ambii susțineau că erau inspirați de muze. Hesiod este inspirat de multiple muze, Homer doar de una, dar ambii se imaginează
drept mediu pentru ca muza să vorbească prin ei.
De asemenea, avem o funcție potențială pentru ambii care se aliniază
într-un mod interesant. Fiecare dintre acești poeți, dar fiind simțul
colectiv al felului în care funcționează dicția și date fiind tipurile diferite de povești pe care
le spun, care sunt inspirate din multe părți diferite ale lumii grecești,
fiecare dintre ei are probabil un rol funcțional de jucat în a ajuta orașele stat
grecești să se gândească la ele însele drept o entitate colectivă.
În principal, cu ce avem de-a face când vorbim despre Grecia antică sunt
multe orașe stat disparate, sunt în război unele cu altele de secole
înainte de Homer și secole după, iar dacă cineva își percepe
identitatea, ca fiind înainte de toate spartan
sau atenian, dar nu grec, în cele din urmă, însă, aceste noțiuni
pan-helenice cu privire la ce este o identitate culturală au puțin mai multă
putere în timp. Homer și Hesiod sunt foarte importanți în
acest sens al unui fel de identitate comună greacă pe care toate orașele stat
vorbitoare de greacă o puteau împărtăși. Celelalte legături culturale care pun
poezia în același tip de lume culturală, în linii mari, cum vedem cu faimoasele jocuri,
ca acelea cu centrul la Olimpia, și apoi, mai extins uneori, anumite tipuri
de festivaluri religioase grecești aduc oamenii laolaltă și sunt altare
oraculare foarte proeminente care aduc mulți greci diferiți laolaltă.
Așadar, poeții, poemele epice se încadrează în acel tip de spațiu de a oferi
un potențial pentru o identitate pan-helenică suprapusă peste multă, încă,
rivalitate între orașe. În al treilea rând, ne putem uita la
similaritate în ceea ce privește temele brute. Ambii sunt interesați
de zei și eroi, Hesiod un pic mai mult interesat
de zei, Homer mai interesat de eroi, dar pentru
fiecare dintre ei, aceste două grupuri, zeii pe de-o parte și eroii pe de alta,
acesta erau unul din lucrurile de care erau cel mai interesați și pe care se concentrează.
Sunt și diferențe în aceste epopei diferite și voiam să petrec
ceva timp extrăgând unele din acestea și scoțându-le în evidență.
Sunt în număr de trei și doar voi indica aici în structură formală, pe lângă
aceste diferențe formale sunt diferențe în conținut unde de fapt
se contrazic cu privire la poveste, iar apoi, în final, sunt diferențe
în scopul de ansamblu. Și voi petrece ceva timp
uitându-mă la fiecare din acestea. În structura formală, Hesiod nu își prezintă
povestea printr-o narațiune încântătoare, elegantă, liniară.
Homer, cred că este corect să spunem, este un maestru al narațiunii,
spune o poveste, iar acela este lucrul care ne ține legați de poemul său epic.
Hesiod nu se concentrează  pe o teleologie narativă, este altceva care
îi pune în mișcare povestea și voi indica două tipuri diferite de mecanisme de ancorare
pe care le vedem pe parcursul poveștii lui Hesiod.
Mai întâi, haideți să începem cu listele. Listele sunt proeminente în Hesiod,
joacă un rol în Homer iar aceia dintre voi care știu Iliada, nu am citit-o pentru
cursul acesta, dar în cartea doi, este un lung catalog de nave care are un loc puternic
în tradiție, foarte important, foarte puternic.
Pentru Hesiod întreaga epopee este cumva presărată cu liste, liste scurte,
liste lungi, liste complexe, liste mai simple, iar pentru
unii dintre noi, pe măsură ce citim, stând acolo pe pagină, ne spunem,
o, doamne, ce ar trebui să înțeleg din ceva de genul acesta?
Și aici, avem lista nimfelor Nereide, în care aveți de nicăieri
50 de nume proprii în timp ce citiți. Vă spuneți, știi, cum face asta
ca povestea să avanseze, nu pare așa de fascinant?
De ce ar fi sărbătorit și avut oamenii 50 de nume proprii listate în epopeea lor?
Ei bine, sunt câteva lucruri, pe care cred că putem să le extragem să încercăm să rezolvăm asta.
Numărul unu este ceva ce ne scapă complet pe o pagină, iar acesta este potențialul
de interpretare inclus într-o lungă listă de nume proprii.
Amintiți-vă, poeții noștri fac ce fac în public, pentru o audiență
într-un mod interpretativ din memorie. Destul de greu să ne imaginăm memorarea
a sute și mii de linii de poezie, chiar mai greu să ne imaginăm memorarea
a multe linii, în succesiune, care nu au decât nume proprii, nu este nimic,
nu este niciun dispozitiv mnemonic de care să te poți lega.
Nu poți să te pui în locul personajului și să îți amintești ce urmează în structura
motivațională sau ceva ca asta. În schimb, ai doar o listă lungă de nume proprii.
Încercați să memorați cartea de telefoane. E al naibii de greu.
În cazul lui Hesiod, însă, evident reprezintă un fel de poezie
care prezintă o virtuozitate intepretativă. Priviți-l pe acest poet oral prezentând
o lungă listă de nume proprii din memorie perfectă. O va face în cadență perfectă conform restricțiilor metrice ale poemului epic
și o va face, vă puteți imagina, știți, inspirând pentru a trece
printr-o lungă listă de nume, iar, la sfârșit, după ce a mai inspirat
și i-a făcut pe oameni să se întrebe, va termina acestă persoană asta, acest poet va interpreta
asta bine, știi, tipul de săptămâna trecută
nu a trecut decât prin 29 din astea, poate acesta să treacă prin 50?
Deci ar fi fost foarte dificil, ar fi fost foarte interesant de privit și
am fi văzut poeți rapsodici făcând lucruri uimitoare în fața
noastră din memorie. Asta, desigur, ne scapă complet
pe pagină, dar trebuie să fi fost acolo în cazul interpretării lui Hesiod.
De asemenea, aceste liste ne amintesc că ceea ce vedem în forma acestei poezii
epice antice este ceva mult mai mult decât o poveste grozavă,
vedem de asemenea un depozit cultural. Toate lucrurile care sunt cele mai importante
pe care le are cultura sunt cuprinse în interiorul epopeei.
Sigur, povești ale marelui trecut, este important, categoric vedem asta în Homer.
Dar în cazul lui Hesiod avem mai mult o conexiune cu ceea ce era sigur
o funcție foarte importantă în toate epopeile antice, și anume păstrarea datelor,
memoria. Trebuie să îți amintești trecutul,
numele sunt importante. Putem să înțelegem această cunoaștere
a numelor și a oamenilor importanți din trecut, oameni care au fost pierduți,
oameni care sunt uciși sau pe care i-am pierdut în luptă.
A ține evidența acestor nume este ceva care le place grupurilor
de oameni să facă și le place culturilor. Deci, într-un fel, cred, aceste nume
ale lui Hesiod, ne asigură că ținem evidența tuturor numelor personajelor
care au existat în trecutul nostru. Aceasta se întâmplă, amintiți-vă, înainte
să existe arhive ample, Hesiod și Homer dau reprezentații într-o perioadă
în care alfabetul abia sosește. În schimb, avem liste oarecum greoaie
folosite înainte de timpurile lor cu această grafie pictografică, care nu era
tocmai eficientă. Așadar, poezia orală era de fapt o sursă
principală de a păstra memoria culturală și asta trebuia să includă
o listă de nume specifice. Aceste liste de nume vor avea de asemenea
o funcție în a aduce grupuri disparate laolaltă, așa că,
când un oraș local are o nimfă a apei în apropierea lor, un alt oraș local are
o nimfă a apei diferită și așa mai departe, ei bine, Hesiod le va înșira împreună să ne spună cum sunt
înrudite și cum sunt conectate. Deci este o funcție de legătură care
se petrece cu aceste liste. S-ar putea să nu fie evident pentru noi, dar
cu siguranță ar fi fost pentru aceia care credeau că una din nimfele lor era Thalia
și un alt grup care credea că cealaltă nimfă era Doris.
Văzându-le în aceeași listă și văzând că sunt conectate genealogic, ar fi spus,
ei bine, poate am ceva în comun cu tine acolo și
sentimentul putea fi atunci reciproc. Deci, o latură de a-i face pe oameni
să simtă că au ceva în comun, cred  că este de asemenea un aspect important al
acestor liste. Apoi, în final, cu privire la aceste liste, este o latură puternică
a grandorii într-o epopee, este o stare în aceste liste
a completitudinii și totalității. Trebuie să trecem prin toate și
să ne asigurăm că este inclus, înlănțuind grupuri întregi de lucruri
spune, nu te îngrijora, tot ce este important cultural de ținut minte va ajunge
aici și își va găsi locul aici, asigurați-vă că își găsește locul aici.
Conferă un fel de aspect enciclopedic acestui poem epic spunând, este
cel mai important și cel mai plin depozit de informații culturale pe care îl puteți găsi.
Pe lângă liste, Hesiod a înlocuit acest avânt narativ care pune în mișcare
epopeea lui Homer cu genealogie. Genealogia, o parte uriașă a poveștii
lui Hesiod, conținută în titlul său, după cum am văzut deja,
este principalul mijloc de structurare pentru modul în care ar trebui să funcționeze
poezia, organizează lumea pentru el. Cu siguranță organizează arbori genealogici,
asta introduce niște ordine în personajele care ne înconjoară,
nu se pune problema, dar există ceva, cred,
chiar puțin mai mult. Hesiod permite acelui tipar genealogic
să se extindă, nu vorbește doar despre genealogii umane și conexiunile strămoșilor,
vorbește despre genealogiile tuturor părților
universului. Așadar, există acum o nouă conexiune
genealogică între zei și eroi, între forțe abstracte din cosmos și ei înșiși
sau între acele forțe abstracte și divinități individuale.
Așadar, toate lucrurile pe care le vedem în jurul nostru acum sunt făcute să fie
ordonate prin acest tipar genealogic. Funcționează pentru el ca modul
principal de a ancora toate aceste lucruri și la fel cum un arbore genealogic nu are
neapărat o singură narațiune, la fel și narațiunea lui Hesiod
nu va avea o singură narațiune. Pe lângă aceste diferențe formale,
ne-am uitat la lipsa de teleologie narativă a lui Hesiod.
Există de asemenea diferențe în conținut. Avem, în cazul lui Hesiod și Homer,
versiuni diferite ale poveștii. Se contrazic în diverse lucruri.
Hesiod, clar, o place cu adevărat pe Hecate, petrece mult timp vorbind despre ea.
Homer nici măcar nu o știe pe Hecate, nici măcar nu o menționează.
Deci există o diferență instantaneu care este evidentă doar
din prima citire a poveștii. Avem versiuni diferite ale nașterii
Afroditei. A lui Hesiod este una violentă și ciudată.
A lui Homer este o conexiune genealogică oarecum normală între Zeus și Diona
care o produce pe Afrodita. Vom vedea diferențe în
nașterile zeilor. Homer nu are un set mare de povești
puse la punct despre felul în care au apărut toți zeii.
În mod vag, zeii homerici ies cumva din ocean și rezultă din relațiile
pe care zeii le au unii cu alții. Homer nu își propune să creeze
un fel de mare narațiune pentru
locul de unde provin zeii, un contrast foarte puternic cu Hesiod.
Acolo există o organizare genealogică complexă pentru orice.
Hesiod se asigură că totul se potrivește și mai ales zeii.
Acum, în final, pe lângă aceste diferențe în structura formală și
în conținut, vor fi de asemenea diferențe în scopul general.
Homer vrea să își amintească marile realizări. Hesiod vrea să elimine un văl care
acoperă secretele celui mai îndepărtat trecut și să ne spună despre cum funcționează lumea,
două abordări diferite, două scopuri diferite avute în minte, Homer,
un păstrător al legendelor trecutului, Hesiod, un revelator al adevărurilor ascunse,
iar aceste diferențe se manifestă în temperamentele lor diferite și
modurile lor de a-și aborda materialul. Mai ales când ajungem la diferențele
de conținut, ne-am putea pune întrebarea, ei bine, cine are dreptate? Dacă Hesiod și Homer se contrazic, ei bine,
care este versiunea adevărată a mitului? Asta ne readuce la ideea pe care
am susținut-o într-una din prelegerile anterioare. E trist să spunem, nu există o singură
versiune reală a oricăruia din aceste mituri, nu există o versiune definitivă
la care să te poți duce mereu. În schimb, există versiuni
cu mai multă sau mai puțină autoritate. Ceea ce vom vedea la Hesiod
are foarte multă autoritate, la fel de multă autoritate ca Homer.
Era celebrat în antichitate. Dar niciuna din ele nu poate fi folosită
ca poveste finală cu privire la vreuna din versiunile poveștii pe care le vom vedea.
Tot ce avem este mai multă sau mai puțină autoritate, versiuni multiple ale multora dintre aceste povești.
Sigur, vom da de neînțelegeri între poeți, sunt de asemenea
neînțelegeri pe care le vom găsi în tradițiile locale reflectate în
relatările folclorice ale poveștilor. Le vom vedea înregistrare în unele din
reprezentările artistice pe care le-am văzut în spatele nostru
în anumite puncte ale poveștilor noastre. Deci, ce avem este o colecție
de povești disparate țesute împreună, iar uneori, vom avea o voce
care intervine și își impune viziunea asupra tradiției.
O vom vedea mai târziu când ajungem la Ovidiu,
am văzut-o deja în cazul lui Homer, iar pentru subiectul nostru
de săptămâna aceasta, cu siguranță o vom vedea
în cazul lui Hesiod.