După ce-a trecut de ultimul pas,
Odiseu ajunge în sfârșit să aibă reuniunea cu Penelopa,
abia după dovezi înainte și înapoi au în sfârșit momentul
de a se vedea unul pe altul. Homer exprimă acest moment printr-o minunată
comparație care se inspiră din felul în care funcționează comparațiile pe care l-am menționat
mai devreme, dar să aruncăm o privire la aceea. Penelopa, de fapt, se uită la el,
„Bucurie, cald ca bucuria pe care marinarii naufragiați o simt când văd pământ.
Poseidon le-a lovit nava bine legată în marea largă, cu vânturi aprige
și ziduri zdrobitoare de valuri și doar câțiva scapă, înotând
și zbătându-se din valurile înspumate pentru a ajunge la țărm,
cu trupurile acoperite de sare, dar săltate de bucurie când își înfig picioarele
în pământ din nou, cruțați de o soartă fatală. Așa de plină de bucurie pentru ea
vederea soțului său, viu în privirea sa, încât brațele sale albe îmbrățișându-i
gâtul nu îi vor da drumul vreodată...” Deci, ce se întâmplă în această comparație?
Vă veți aminti, în unele din cele anterioare la care ne-am uitat, personaje cheie
au ocazia să schimbe cumva locurile în timp ce Homer începe comparația care pare
să fie o comparație a unei persoane despre care ești destul de sigur că știi cine este,
dar apoi, este sucită și se potrivește unei alte persoane care
a luat locul celeilalte. Am văzut asta, Eumeu era comparat
cu un tată primindu-și acasă fiul care a fost plecat mult timp, când Eumeu
îl îmbrățișează pe Telemah, cu siguranță o vedem și aici.
Uitați-vă la bucuria pe care o simte Penelopa. Simte bucuria cuiva care este ca
un marinar care a fost naufragiat, care a naufragiat,
pe care Poseidon l-a distrus cu pedepse îngrozitoare, care abia a scăpat
înotând, care se zbate în valurile înspumate
pentru a ajunge pe țărm, iar apoi, se simte ca cineva care
tocmai a ajuns acasă și poate să își înfigă picioarele ferm în pământ din nou.
Ce face Homer cu această asemănare este să îi permită Penelopei să fie Odiseu o perioadă
și ca Odiseu să poată de asemenea să fie acela care primește acasă pe cel care a fost
departe atât de mult, să joace rolul Penelopei. Este o comparație minunată
care arată apropierea intimității lor.
Suferința Penelopei acasă este aici comparată și făcută congruentă
cu suferința enormă a lui Odiseu acolo în lumea largă.
Cei doi au parte de reuniune. De asemenea au împărtășit un gen
de durere identic, în acest caz, cel puțin congruentă, modul foarte inteligent și subtil al lui Homer
de a continua legătura dintre aceștia doi. Acum că și-au stabilit legătura, cei doi se așază și
au parte de reuniune. Reuniunea, înainte de toate, începe
cu multă vorbă, mult povestit, am povestea mea și trebuie să ți-o spun.
Întreaga epopee iese iar la lumină pe măsură ce Odiseu îi spune Penelopei unde a fost.
Trebuie să completăm această parte a identității sale, și-a recăpătat numele, și-a recăpătat puterea,
are iar haine pe el, are locul său acum pe Itaca,
are locul său în orașul său, și-a recăpătat casa,
și-a recăpătat familia, și-a recăpătat fiul, iar acum,
în final, o are pe Penelopa înapoi, iar când are asta, trebuie să împărtășească
cu Penelopa întregul său trecut pe care l-a ratat, ca să o pună la curent. Așadar începe și trece prin această
lungă repovestire a întregii Odisei pe măsură ce îi spune ce se întâmplă,
apoi lucrurile se schimbă, iar cartea 24 începe și lucrurile nu s-au terminat.
Odiseea este în anumite feluri, este cam ca o poveste care nu se poate încheia.
Unii au sugerat, care s-au uitat îndeaproape la cartea 24 că aceasta trebuie
să fi fost adăugată mai târziu la Odiseea originală care avea doar 23 de cărți.
Nu sunt sigur că eu cred acel argument. Baza pentru argumentare este doar
ceea ce ați întâlnit deja. Nu există nicio bază exterioară
de dovezi la care apelăm, ci doar cât de bine se încadrează
această carte 24 cu toate celelalte. Cred că afirmația tematică pe care o face
spunând despre călătoria lui Odiseu, acest mare călător arhetipal,
că nu se va termina cu el în siguranță acasă. Sunt mereu mai multe călătorii,
Odiseea nu se va termina cu adevărat. Așadar, în cartea 24, povestea continuă.
Ajungem să îi urmăm pe pretendenți în lumea subterană, au fost uciși,
după cum știți și ajung jos.
Auzim apoi întreaga poveste încă o dată, pretendenții o relatează lui Agamemnon,
îi spun toate lucrurile care s-au petrecut și cum Odiseu
a pus lucrurile în ordine; el este, desigur, încântat pentru prietenul său și contrastează
situația lui, cea care a fost prezentată pe fundalul poveștii lui Odiseu,
Agamemnon în cartea finală încă o dată contrastează
propria situație cu situația lui Odiseu și a Penelopei.
Este o indicație puternică a realizării care s-a petrecut,
este așa de mare că poveștile despre ea nu sunt limitate doar la
lumea de la suprafață. Povești despre ea zboară
în întregul cosmos, sus pe Olimp, le pasă, jos în lumea
subterană, le pasă si cu siguranță în lumea noastră oamenilor le pasă.
Odiseu, pe măsură ce se petrec acestea, pleacă să își viziteze tatăl, Laerte,
îl găsește rostogolindu-se în balegă de vacă. Săracul om, în această
situație îngrozitoare. Odiseu, aproape ciudat, aproape puțin
pervers decide să înceapă să își testeze tatăl și să își mintă tatăl
și toate lucrurile acestea. Este dificil de spus care este scopul,
vreau să mă asigur că ești într-adevăr tatăl meu, vreau să mă asigur
că mă iubești într-adevăr. Ei bine, omul se rostogolește în balegă
pentru că lipsești, evident că te iubește, dar este modul
lui Odiseu, testează, este un farsor și
este un mincinos. Deci trece prin această testare
a tatălui său. Tatăl său, apoi, vrea un test
la rându-i, chiar ești Odiseu? Iar Odiseu îi arată cicatricea sa,
deci dovada identității sale vine iar și iar, se poate prezenta lui Laerte
ca fiind bărbatul care este. Locuitorii din Itaca sunt
supărați pentru ceea ce s-a întâmplat, toate rudele lor, pretendenții, tocmai
au fost ucise și sunt pregătiți de luptă,
se pregătesc să înfrunte problema. Odiseu stă din nou cu aliații săi,
îl are pe Telemah, îl are pe Eumeu, iar acum, îl are și pe tatăl său de partea lui, Laerte.
Suntem gata de luptă, Atena intervine, pare că încă un episod
de aruncare de sulițe este pe cale să se petreacă, cu escaladare a violenței
și val după val de omoruri. Atena, în acel moment, intervine.
Face ca o aruncare de suliță să plece din mâna lui Laerte și să provoace
o moarte clară. Asta secătuiește energia inamicului,
apoi vine, face pace și spune, acum s-a încheiat,
ca un zeu pe mașină, vine și rezolvă socotelile sub deghizarea sa,
vine și rezolvă socotelile. Și oamenii, cel puțin Odiseu,
simt că este Atena. Dar vine deghizată și spune,
gata, gata, războiul s-a încheiat. Când face asta, rudele
pretendenților se retrag și cu asta, Odiseu a redobândit
toate lucrurile care îl fac Odiseu. Casa lui este acum stabilă.
Știm ce trebuie să facă în continuare, trebuie să ia acea, amintiți-vă, vâsla
și să o ducă pe uscat până când cineva o confundă cu o vânturătoare.
Când se întâmplă asta, va ști că este suficient de departe de mare încât să construiască
un templu acolo, Poseidon va fi de părere că s-a răscumpărat pentru
orbirea fiului său Polifem. Deci știm că pe Odiseu
îl mai așteaptă multe aventuri. Și-a recuperat identitatea,
și-a redobândit numele, puterea, capabilitățile, familia, casa,
orașul, relațiile, legătura cu Penelopa este întărită,
legătura într-un fel de moment de epilog cu tatăl său, legătura
cu trecutul său este refăcută. Așadar, Odiseu este
în sfârșit întreg din nou. Acest sărman om, bătut și lovit pe care
l-am văzut la începutul cărții unu este acum pregătit să fie Odiseu din nou,
și-a recăpătat locul spre a fi el însuși.
Sper că v-a plăcut. De-abia aștept să mai citesc
mai multe mituri cu voi. Este un mod grozav de a începe.
Este mereu puțin trist să părăsim Odiseea, dar credeți-mă,
ne așteaptă lucruri grozave în curând.