În cartea 23, când începe, ce se întâmplă este că Penelopa, visul Penelopei devine la propriu realitate. Uitați-vă la ce face Euryclea, se năpustește sus și îi dă Penelopei vestea. Descrierea pe care o oferă Homer la începutul lui 23 este după cum urmează „Genuchi-i tremurând, picioarele împleticindu-se până când ajunse deasupra capului stăpânei sale, spuse „Penelopa, copilă, trezește-te să vezi și tu cu ochii tăi, tot ce ai visat, toate zilele tale! E aici, Odiseu, s-a întors acasă în sfârșit!” „Tot ce ai visat” ne oferă deja un indicator că despre ce vorbim este un fel de lume a viselor care devine realitate. Mai mult, felul în care Homer o poziționează pe Euryclea, o pune exact în forma unui vis. Amintiți-vă ce am făcut mai devreme când am vorbit despre vise și cum le apar oamenilor. Coboară, stând deasupra capului cuiva și spun, hei, de ce dormi? Ar trebui să fii treaz. Sunt lucruri pe care trebuie să le știi, lucruri pe care trebuie să le faci. Iar apoi, după aceea, oamenii se trezesc și se apucă de orice ar fi de este urgent. Și asta este ceea ce îi trezește în vis. Euryclea este exact în poziția de aici, din Homer, a unuia din aceste vise. Felul în care se grăbește, se repede unde se află Penelopa, stând deasupra capului ei, vorbindu-i, Penelopa, trezește-te, toate aceste lucruri o plasează pe Euryclea în poziția unui vis. Așa că acum, Penelopei i se oferă informația că Odiseu este aici. Imediat este încântată, dar apoi se abține. Penelopa este circumspectă, este foarte atentă. Va sări de bucurie puțin, dar apoi se va și abține. Cere mai multe dovezi, Euryclea îi spune despre cicatrice. Penelopa aude asta și este o dovadă destul de bună, dar totuși, Penelopa nu se va aventura și va spune că este în regulă. Are nevoie de mai multe teste. Odiseu a dobândit acum acces în acest cerc interior de camere, a curățat casa în camerele exterioare, și-a câștigat dreptul de a intra, dar Penelopa nu este tocmai gata să îl primească. Pentru a trece la acel stadiu următor, va trebui să treacă de testul final pe care i-l va da. Acum, când ea intră sau când intră Odiseu, este o scenă minunată. Îl vede pe Odiseu și Homer ne spune, „de îndată ce trece de pragul de piatră, strecurându-se, luă un loc lângă cel mai apropiat perete și radiantă în lumina focului îl privi pe Odiseu.” Acum, circumspectă, Penelopa este disponibilă pentru Odiseu, este pregătită să asculte ce are să îi spună. Dar sunt părți care trebuie să intervină. Sunt mai multe informații care trebuie comunicate, contemplarea ei, analizează lucrurile pe toate părțile. Calculează unde ne aflăm. Și nu au ajuns tocmai în punctul în care sunt pregătiți să se îmbrățișeze. Odiseu cam este acolo, dar Penelopa nu tocmai. El și ea, ei doi, vor avea un du-te vino în aceste cărți de încheiere pentru a-și găsi modul de a se conecta, iar Penelopa spune, într-o replică cumva scurtă și tăioasă, în timp ce Euryclea și Telemah spun, haide, Penelopa, ar trebui să cedezi, îi întrerupe, pagina 459, și spune, dar dacă este într-adevăr Odiseu în sfârșit acasă, să nu înțelegeți greșit, noi doi ne vom cunoaște și mai bine, noi doi avem semne secrete știute de amândoi, dar ascunse de lume. Este un mod pentru ea de a spune, înapoi, Telemah, nu știi întreaga poveste aici, nu deții controlul, de fapt, eu dețin controlul. Așadar, Penelopa se va apuca să determine în testul său final dacă acesta chiar este adevăratul Odiseu. Acum, am vorbit, am abordat în analiza noastră a acestei epopei importanța profundă a povestirii pentru înțelegerea identității cuiva, a-ți ști trecutul, a-l avea ca pe o poveste coerentă, a-l împărtăși cu oamenii, toate aceste lucruri, ideea de a spune și respune toate aceste lucruri este foarte importantă și inclusă în noțiunea greacă a ceea ce este o identitate. Penelopa ne oferă o altă perspectivă în această problematică, întrucât povestea ei reprezintă pentru noi importanța într-un context grec de a nu spune uneori, de a păstra uneori unele lucruri secrete. Am văzut diverse moduri de a măsura care sunt aceste secrete. Amintiți-vă, Odiseu a încercat să țină secretul cicatricei punând mâna la gura Eurycleei și făcând-o să jure să țină secretul sub amenințarea morții. Și-a ascuns cicatricea sub haine în așa fel încât oamenii să nu o vadă. Dar este ceva care este public și vizibil și le poate arăta oamenilor. E ca un indicator static, este acolo, este gata să îl folosească, îl poate arăta oamenilor pentru a verifica cine este, iar când o face este un simplu transfer de informație de la el către altcineva. Penelopa are un alt fel de semn pentru cine este și de asemenea pentru cine este Odiseu. Cei doi își pot verifica identitatea unul altuia prin acest semn, iar pentru Penelopa este ultima sa cale de a se asigura că persoana din fața ei este într-adevăr Odiseu. Semnul final, semnul semnelor, este, desigur, patul ei. Acest pat pe care Penelopa îl va folosi în această demonstrație creează o analogie cu un alt pat pe care l-am văzut în această epopee la sfârșitul cărții cinci. Amintiți-vă, Odiseu acolo ca naufragiat, încercând să determine dacă va supraviețui peste noapte, calculând dacă este mai bine să se îngroape sub niște frunze ca să aibă un adăpost și să se mențină sau să nu moară prin expunere la natură și apoi încercând și să evite să se adăpostească prea mult în pădure și să cadă victimă animalelor și să fie mâncat de animale. În acel punct, pune niște frunze moarte în jurul lui, este încântat de imagine și se îngroapă în frunzele unui măslin. Acel pat, de la sfârșitul cărții cinci, a ajuns la capătul îndepărtat al călătoriei lui Odiseu, este făcut cu materiale culese din cel mai îndepărtat punct de rădăcina măslinului, frunzele crescând peste rădăcini, iar apoi trunchiul și la marginea ramurilor și departe spre cele mai îndepărtate margini avem frunze care stau acolo, ei bine, acele frunze cad și ele, așadar suntem cât de departe posibil de măslin. Odiseu le adună pe acestea, își face patul, este foarte primitiv, este loc doar pentru unul, încearcă doar să se agațe de ultima fărâmă a identității sale, propria sa viață. Acest pat, la care Penelopa începe să facă referire, în referința sa la semne secrete pe care doar ea și Odiseu le vor ști, acest pat este dintr-o parte diferită a măslinului. Este de fapt înrădăcinat, nu-i așa? Este înrădăcinat. Odiseu însuși a făcut patul, l-a făcut cu coada securii, l-am văzut mânuind securi înainte cu rezultate deosebite, măiestria sa este enormă. A luat un copac viu, care respira, l-a ciopârțit în bucăți, a tăiat, a folosit alt lemn de măslin, le-a legat și a lăsat rădăcina în pământ. Acesta este un copac viu. Nu este partea cea mai îndepărtată, moartă a copacului, este centrul viu al copacului. Este categoric înrădăcinat în pământ. Este de nemișcat. Este un fel de centru gravitațional al vieții lui Odiseu și Penelopei împreună. Acum, când Penelopa face un gest viclean, foarte viclean la sfârșit spunând, da, da, ar putea fi Odiseu, dar nu putem fi cu adevărat siguri, va trebui să așteptăm încă o noapte, moment în care toată lumea este exasperată. Ea, în acel punct, spune, haideți, nu vrem ca străinul nostru să fie nevoit să doarmă pe pământ, haideți să îi scoatem un pat. De fapt, haideți să scoatem propriul meu pat, încât acest bărbat să se bucure de el și să se întindă pe el, moment în care, Odiseu realizează că toate subterfugiile viclene, subtile ale Penelopei au fost aranjate pentru că îl supune unui test final. Singurul răspuns care este posibil, dacă este într-adevăr Odiseu, este cel pe care îl știe, nu poți muta acel pat, este prins de sol și eu sunt cel care l-a făcut așa. Acum, Penelopa poate dovedi că este într-adevăr Odiseu, dar ea îi dovedește și altceva în același timp. Motivul pentru care configurația secretă cu privire la acest pat și cum funcționează încă merg pentru Penelopa ca semn de verificare este pentru că ea însăși l-a păstrat secret toți acești ani în care Odiseu a fost plecat. Imaginați-vă dacă ar lăsa mulți oameni în dormitorul său și mulți oameni în patul său cât Odiseu era plecat. Sub nicio formă nu ar putea folosi acel pat să verifice că acela este într-adevăr Odiseu. Oricine ar ști despre asta. Dar în schimb, ceea ce face spune, da, pot verifica cine ești, Odiseu, deoarece voi ști că tu știi despre acel pat. Dar pentru că îi expune că se bazează pe asta să îi verifice identitatea, îi comunică de asemenea că am păstrat patul nostru un secret, însemnând că, căsătoria noastră este exclusivă și rămâne așa. În acea comunicare înainte și înapoi, nu doar că Penelopa ajunge să verifice cine este Odiseu, dar îi oferă verificare lui Odiseu că a păstrat drepturi exclusive la ea cu el. Echilibrul sexelor este astfel încât Odiseu nu a făcut același lucru, ea nu pare să o solicite de la el, dar este o îndemânare subtilă că este capabilă să reușească verificarea atât a lui Odiseu și a sa și să se verifice unul celuilalt. Asta este ceva ce nu ar fi putut face dacă nu s-ar fi ridicat la măsura așteptărilor lui Odiseu, iar care sunt acele așteptări conform, cred, probabil propriei moralități contemporane, sunt dezechilibrate, dar ea respectă partea ei a aranjamentului conform perspectivei antice grecești. Compararea acestor două semne este interesantă. Amintiți-vă că al lui Odiseu este un indicator pentru identitatea sa, este o expunere pe corpul său, este un indicator al durerii trecute, are o poveste inclusă în el, dar este vizibil tuturor. Ce trebuie să facă pentru a-l menține ca indicator al faptului că este Odiseu? Nimic. Doar îl ia după el și decide cui îl va arăta, se va verifica oricui dorește. Când oferă informația că sunt într-adevăr Odiseu, nu oferă nimic în plus. Semnul Penelopei, indicatorul patului său, este ceva ce trebuie să mențină activ într-un act continuu de exclusivitate a căsătoriei lor, a loialității ei, dacă vreți, față de Odiseu. Acest semn permanent, este un tip de semn continuu, dinamic, pe care trebuie să îl mențină, făcând asta, după cum am spus, își menține de asemenea legătura cu Odiseu și abilitatea sa de a verifica asta cu el. Așadar, acum, la sfârșitul lui 23, cei doi ajung în punctul în care reuniunea este aproape gata să se întâmple. Aceasta se va petrece în prelegerea următoare.