Așadar, Penelopa a auzit povestea pe care
o va auzi de la acest străin care a venit în casa ei cum că ar fi un marinar cretan,
nu este sigură dacă are încredere, dar ascultă povestea.
Acest marinar s-ar putea să îl cunoască pe Odiseu și așa se petrece.
Trec apoi la următorul punct în conversația lor, iar acum este rândul Penelopei
să vorbească o perioadă. Oferă ospitalitate în primul său gest
spunând, ei bine, știi, haide să îți spălăm picioarele și poți dormi
aici în camerele interioare. Este deja un gest către această persoană,
indicându-i acestei persoane, știi, sunt interesată să aud
mai multe de la tine, străine. Iar apoi, spune că pentru a face pasul următor
de a spăla picioarele, o pune pe această servitoare de încredere, Euryclea, care
întâmplător l-a crescut pe Odiseu în poală și îl știe extrem de bine
și poate ar putea să îți spele picioarele, străinule.
Așadar, când Euryclea preia această sarcină, Odiseu, cumva înainte
să știe ce se petrece, se trezește că această servitoare de încredere
îi va spăla picioarele. În acel moment, se gândește, Doamne,
o să îmi vadă cicatricea. Odiseu are o cicatrice,
are o cicatrice în apropierea interiorului coapsei.
Este, în alte cuvinte, o parte a corpului său pe care nu ai vedea-o neapărat dacă
l-ai vedea pe stradă. Ar fi sub îmbrăcăminte.
Era suficient de aproape de zonele private încât Odiseu nu va arăta cicatricea
nimănui niciodată. Nu va ști oricine despre aceasta, dar unii
oameni știu și cu siguranță este cazul că Euryclea știe despre această cicatrice.
Dacă se implică în spălare o va vedea.
Și este adevărat. În antichitate, ca și astăzi, dacă cineva
vrea să se asigure că au, că verifică identitatea cuiva, a găsi o cicatrice
este ca și cum ai găsi o legitimație de identificare.
Cicatricele sunt folosite pentru a identifica oameni. De ce așa?
Ei bine, cicatricele sunt rămășițele unui trecut, o cicatrice este o poveste. Iar indivizii au povești care îi fac
diferiți de oricine altcineva și o cicatrice este unul din acele lucruri
care captează o asemenea poveste. Așadar Odiseu are una din acestea.
Euryclea se apropie să îl salute. Se apucă de spălatul picioarelor
cu o conversație neobișnuită, recunoscând cât de mult
se aseamănă cu Odiseu. Semeni foarte mult cu el și, știi,
și mâinile tale seamănă cu ale lui și, o, Doamne, iar în acel moment
duce vasul sub picioarele sale și ridică pentru
a vedea piciorul și în același timp vede cicatricea. Acum, în acel moment, auzim o lungă
discuție despre unde a provenit cicatricea. Homer intervine în acest moment cu un frumos exemplu de compoziție
circulară, vă veți aminti că am menționat ce este într-o prelegere anterioară.
Acum, Homer va menționa un obiect specific, adesea concret, o lungă
digresiune despre obiect, iar apoi menționează obiectul specific concret
din nou pentru a se întoarce la poveste. Ei bine, avem acea cicatrice,
cicatricea care, iar apoi avem două pagini întregi
în traducerea voastră de conversație detaliată din partea lui Homer, aproape 1000 de rânduri
despre de unde provine cicatricea și ce înseamnă. Iar toate acestea vi le puteți imagina
trecând prin mintea Eurycleei în acea clipită, uite, Doamne,
este cicatricea, iar dacă aș face un film despre asta la Hollywood
aș poziționa camera deasupra și aș vedea piciorul coborând cu încetinitorul
și aș avea această reverie a poveștii de fundal cuprinzând-o pe Euryclea în acest
stil foarte rapid, iar ea trece și retrăiește amintirea cicatricei.
Așadar, cicatricea este ceva despre care aflăm în poveste care este strâns legat
de o parte intimă a trecutului lui Odiseu. Bunicul matern a fost
să viziteze bebelușul. Face o înțelegere în așa fel încât bebelușul
să poată veni să îl viziteze când crește puțin și e gata să devină bărbat.
Odiseu pleacă apoi în acest gen de ritual al bărbăției de
a se alătura unei vânători periculoase, trezindu-se dis-de-dimineață,
pe răcoare, având o suliță, și merge cu partea maternă a familiei
sale, bunicul și unchii, să caute un mistreț.
Acum, un mistreț nu este doar un porc. Un mistreț este o creatură periculoasă,
reprezentată aici într-o statuie romană de proporții magnifice.
Mistrețul este o creatură foarte periculoasă. Acei colți din față sunt răi.
El însuși este rău și foarte puternic. Este teritorial și nu îi place
să îi fie încălcat teritoriul. Este de asemenea o hrană foarte bună,
așa că oamenii, într-adevăr, în antichitate și chiar și astăzi vânează și omoară mistreți și apoi îi mănâncă.
Așadar, Odiseu pleacă cu această parte a familiei să omoare mistrețul.
Ei bine, mistrețul este destul de periculos. Mistrețul este încolțit, Odiseu
se apropie și se năpustește, dar mistrețul se repede și
rănește mai întâi. Apoi Odiseu se întoarce
și omoară mistrețul. Astfel obține cicatricea.
Își dobândește cicatricea și cicatricea este mereu atașată de acest moment din viața lui Odiseu
când trece de la a fi băiat la a fi bărbat. Deci o parte pivotală
în dobândirea propriei identități mature a lui Odiseu.
Sunt și alte lucruri care se petrec în timpul poveștii.
Vă veți reaminti că Odiseu, de fapt, își trage numele de la un asemenea eveniment.
Bunicul matern, în acel moment, îi oferă numele de Odiseu,
care, în acel moment, leagă numele de cuvinte grecești
pentru „durere” -- este puțin tras de păr, dar este destul de bine.
Acea idee de durere sălășluiește în interiorul sunetelor
care alcătuiesc numele lui Odiseu. Așadar, Odiseu își dobândește atunci
numele, dobândește acea parte critică a propriei sale identități în acest incident cu mistrețul.
Deci Euryclea nu recunoaște o cicatrice oarecare, ci o cicatrice care funcționează ca
element de identificare pentru a verifica faptul că acesta este într-adevăr Odiseu, dar este
una pe care Odiseu a dobândit-o, dobândindu-și identitatea și căpătându-și numele.
Așadar, cicatricea este strâns legată de identitatea lui Odiseu.
Homer are de asemenea un mod anume de a descrie această creatură foarte
periculoasă, una care ne va duce înapoi la Odiseu însuși.
Uitați-vă în cartea nouăsprezece, pagina 404 în traducerea lui Fagles,
avem o discuție despre mistreț și unde este, chiar înainte
de a ieși și a se năpusti la Odiseu. „Atunci și acolo un mistreț aștepta,
într-un hățiș atât de des încât palele bruște de vânt nu îl puteau penetra
și nici razele ascuțite ale soarelui să-i invadeze profunzimile,
nici o ploaie să îl ude pe deplin, așa de dens, așa de întunecat
și înăbușit cu frunze căzute.” Acesta este desișul mistrețului
și locul în care mistrețul așteaptă
să îl atace pe Odiseu. Comparați cu ce am văzut
la sfârșitul cărții cinci, pagina 167 în traducerea lui Fagles.
Amintiți-vă că Odiseu, în acest moment, încearcă să găsească un loc să se adăpostească,
să poată avea un culcuș în care să fie protejat pe parcursul nopții.
„A găsit o pădurice cu un luminiș împrejur și s-a târât sub doi lăstari deși
de măslin din aceeași rădăcină, un măslin sălbatic, celălalt de rasă. Nicio rafală de vânt nu îi putea străpunge,
nici razele ascuțite ale soarelui nu puteau ajunge în străfundurile lor,
nici o ploaie nu îi putea uda pe deplin, atât de deși creșteau laolaltă, încâlciți unul lângă altul.”
Homer repetă exact aceeași descriere greacă de patru propoziții a adăpostului
pe care îl are Odiseu în acest moment extrem, când este aproape poate să moară
pe parcursul nopții, dar, în schimb, are o altă șansă la viață
când se trezește următoarea zi. Deci acest loc, un fel de incubator, în care
își poate păstra viața pe parcursul nopții, acea descriere este exact identică cu descrierea în care mistrețul
așteaptă ascuns. Așadar, Odiseu este aici legat de mistreț.
Este conectat de mistreț nu doar în sensul de a fi fost provocat
să ucidă această bestie pentru a o număra ca o mare reușită,
să îi ofere șansa de a trece de la a fi băiat la bărbat și
să își dobândească, de asemenea, numele, ci și ca Odiseu să fie conectat
și mai departe cu mistrețul prin această repetiție de versuri,
arătând că legătura lui Odiseu cu mistrețul este foarte profundă.
Deci această cicatrice, pe care ne-o arată Euryclea, prin care vedem întregul
episod cu mistrețul, este văzută de Euryclea. Se prinde de ea, iar acum știe
că acesta este într-adevăr Odiseu. Acum, după ce a făcut această legătură,
este sigură că această persoană care este în fața sa este adevăratul Odiseu.
Acum, este puțin înfricoșător în acest moment, deoarece
există ceva, a fost expus un secret
care nu ar trebui să fie expus. Odiseu nu este pregătit,
pentru Penelopa, pentru toate servitoarele care sunt pe afară,
care se culcă cu pretendenții, nu este pregătit ca secretul
să fie aflat. Și știind ce se va întâmpla deoarece
ea vede și el își dă seama că ea știe. Deci nu doar că ea știe,
dar el știe că ea știe. Apoi, el o oprește,
îi ia mâna și o forțează să păstreze secretul și spune,
să nu îndrăznești să spui sau te voi ucide. Aceasta este cineva
care este un apropiat al lui, foarte apropiată de familia lui,
această servitoare, Euryclea, iubită de familie, nu doar de Odiseu,
ci și de Telemah, de pe vremea când
Telemah era un copil mic. Deci nu este ca și cum
o ia mai puțin în serios, ci ia secretul acesta foarte în serios,
nu este acum momentul să se afle, așa că îl oprește să se afle din gura Eurycleei și chiar îi amenință
viața spunând, te voi ucide dacă dezvălui secretul.
Nu este momentul. Codul secret al cunoștințelor
nu poate fi încă împărtășit. Este ceva de care
doar Telemah știe până acum. Acum, Euryclea a aflat,
dar nu vrea ca ea să spună. Curând, va ajunge la Penelopa,
dar nu este încă pregătit să se întâmple,
cu siguranță nu este pregătit să fie public.
În următoarea etapă ce vom face va fi să încheiem cartea nouăsprezece
aruncând o privire la visul Penelopei.