În acest punct în povestea noastră ne întoarcem în Itaca. Odiseu este acum acasă, dar în acest mod interesant de a suci lucrurile care îi este caracteristic lui Homer, se află în aceeași poziție în care a fost ca persoană fără adăpost de-a lungul acestei întregi povești. Ajunge pe un țărm, nesigur unde se află, întrebându-se: „o, om al suferinței, pe ce tărâm am ajuns acum? Cum sunt aici? Violenți, sălbatici, nelegiuți sau prietenoși cu străinii? Sunt oameni cu frică de zei?” Cu alte cuvinte, același gen de lucruri la care se gândește când ajunge oriunde. Pur și simplu nu este sigur unde este. Funcțional, nu are nume, încearcă să își croiască drum. Ne aduce aminte mult de ceea ce i s-a întâmplat lui Odiseu în aventurile anterioare. Se află acum într-o lume diferită, este în lumea Itacăi. Este un loc diferit față de cele în care a fost. Este, desigur, casa sa. Are oameni pe care îi iubește acolo, soția lui este acolo, este un cadru domestic intim. Pare că totul ar trebui să fie bine, Odiseu este deja acasă, corect? Așa că iată-l pe țărmul Itacăi, de ce nu se duce la Penelopa și să îi spună, scumpo, sunt acasă? Ei bine, am un răspuns pentru voi: Agamemnon. Acum, amintiți-vă acea poveste, iar Odiseu cu siguranță își amintește. Sunt probleme. Nu ești sigur ce se petrece, ai grijă când ajungi acasă. Odiseu va avea cu siguranță grijă când ajunge acolo. Da, este puțin o problemă de încredere cu Penelopa, etc. Dar mai sunt mult mai multe acolo. Odiseu realizează că indiferent de situația pe care o va întâlni va fi foarte complexă. Trebuie să obțină niște informații despre ea și să înțeleagă ce se întâmplă. Vom afla, de asemenea, că Penelopa face același lucru. Aceste două mari figuri, Penelopa și Odiseu, sunt în mod interesant caracterizate în Odiseea lui Homer prin același verb. În greacă există un cuvânt care înseamnă un verb care înseamnă a țese și este folosit pentru lucruri cum ar fi conspirații și planuri și mașinațiuni. Așadar, când Odiseu își face planurile, țese. Ei bine, ghiciți pentru ce este cunoscută Penelopa în povestea ei? Este într-adevăr o țesătoare expertă. Amândoi fac același lucru cu incredibil de multă pricepere și vom vedea că se petrec multe în lumea mai largă a Penelopei. Vom petrece mult timp în următoarele douăsprezece cărți vorbind despre lumea Penelopei. Tot ce a învățat Odiseu în aventurile sale, toate abilitățile în ceea ce privește legăturile sociale, în ceea ce privește puterea și inteligența sa, toate, va trebui să le folosească în următorul set de provocări pe malurile Itacăi. Ca ritm, în diferite părți ale poveștii, de la unu la douăsprezece, suntem pretutindeni, de la lumea subterană și înapoi până în cele mai exotice locuri de la suprafața pământului. În ultimele, cărțile care au mai rămas, ultimele douăsprezece cărți, cea de-a doua jumătate, suntem într-un singur loc, suntem în Itaca. Dar pământul și teritoriul acolo sunt la fel de complexe și bogate și pline de înțelesuri ca și restul lumii. Este ca și cum Homer ne oferă un fel de echivalență între lumea largă a lui Odiseu și ceea ce vede când ajunge pe țărm, acest frumos tărâm al Itacăi, aceste adorabile oi așteptând acolo pe el, o scenă bucolică. Vom petrece ceva timp în această lume cu Odiseu făcând alianțe la periferie, stând în buruieni, încercând să înțeleagă ce se petrece în centrul orașului. Dar totul, acest teren și fiecare centimetru pătrat din el este încărcat și îndesat cu lucruri importante pentru Odiseu. Spiritul său grijuliu, precaut, calibrat pe măsură ce parcurge acest ținut îi este absolut necesar pentru a reuși fără vreo problemă. Acum, m-am gândit să aruncăm o privire la Itaca în această schemă, un fel de hartă, ca mijloc de a clarifica unele dintre părțile cu privire la teritoriu. Ei bine, a ajunge la Itaca este imens, a durat jumătate de carte să ajungem acolo. După cum spun, va necesita cea de-a doua jumătate a cărții ca să ajungă de la periferiile acestei mici zone până în centru, va necesita cea de-a doua jumătate a cărții să parcurgă atât. A fi pe Itaca acum, așa cum este, ajuns pe țărm, a fost monumental de dificil să ajungă acasă. Dar mulți oameni pot să ajungă pur și simplu pe țărm acolo. Odiseu a făcut asta și este deja acolo. Acum, există, de îndată ce ajunge pe Itaca, un centru al orașului, spre care va trebui să își croiască drum, reprezentat de acest prim chenar mai mare aici. Centrul orașului este ceva ce aparține oamenilor din Itaca. Va fi recunoscut acolo ca un străin, cineva care nu își are locul. Dar este în regulă ca un străin să intre în oraș, s-ar putea să aibă parte de niște conversație. Pentru a ajunge puțin mai departe, va fi o împrejmuire, aceasta este reprezentarea aici a chenarului mare, aceasta este curtea exterioară a casei lui Odiseu. Aici este un loc în care, da, străinii ar putea să se plimbe prin centrul orașului, oamenii s-ar putea uita la ei și să se întrebe cine sunt sau cineva ar putea începe o conversație. De îndată ce cineva intră în acest perimetru, curtea lui Odiseu, atunci cu siguranță vor avea o conversație. Cu siguranță, un străin ar putea intra acolo, un mesager, cineva de la un rege străin, cineva care vrea să aibă contact cu locuitorii. Dar dacă o persoană intră în acel spațiu, cu siguranță vor avea o conversație. Cine ești? Cu ce te pot ajuta? Ce cauți aici? Ok, asta se va întâmpla cu siguranță când ajungem la împrejmuire. Acum, mergând puțin mai departe în interior, camerele interioare ale casei, acesta este oikos, următorul pătrat din secvența noastră de pătrate. Oikos, camerele interioare ale casei. Acesta este locul în care Penelopa are controlul. Aceasta este zona ei, acesta este terenul ei. Pentru a ajunge în acel spațiu este nevoie de ceva mult mai mult decât curiozitate din partea vizitatorului, aș vrea să bat la ușă și să văd dacă mă lasă să intru. Aproape oricine poate face asta și pot să ajungă în zona împrejmuită. Dar pentru a ajunge în oikos, camerele centrale ale casei, va fi o provocare. Asta necesită o invitație. Penelopa trebuie să spună că este în regulă ca o persoană să ajungă în acel stadiu. Aceștia ar putea fi prieteni ai familiei, unii dintre oamenii care locuiesc în casă și sunt interesați să vorbească cu Penelopa ar putea să obțină niște informații de la cineva care nu i-a fost introdus, dar este dispusă să facă o legătură de familie cu acea persoană, acea persoană ar putea intra în oikos. Acum, înăuntrul acesteia este o cameră internă. Înăuntrul acestor camere interioare va fi dormitorul Penelopei. A ajunge acolo este treabă complicată, care nu va fi ușoară pentru oricine și cu siguranță nu va fi ușor pentru capriciosul nostru Odiseu să își croiască drum înapoi în acel loc. Este locul în care vrea să meargă, dar nu va putea să ajungă acolo. A ajunge în dormitor va necesita toate abilitățile pe care le poate folosi. Dar există un punct infinitezimal mic în interiorul acelui chenar al dormitorului. Este un punct infinitezimal mic final în interior, iar acela este patul lui Odiseu și al Penelopei. Odiseu vrea să ajungă în cele din urmă în acel punct. Asta va necesita toată ingeniozitatea de care poate da dovadă. Până acum în epopee, toate abilitățile, inteligența, toate jocurile, toate îi vor fi necesare pentru a-l duce acolo. Și să nu uităm de puterea fizică. Dar va fi nevoie de și mai mult pentru a face acel ultim pas de la cea mai ascunsă din camerele interioare în patul Penelopei. Va trebui să urmărim progresul lui Odiseu încercând să își croiască drum spre asta. Acum, înainte de a ajunge acolo, va avea nevoie de niște îndrumare. Atena va fi primul său ghid când ajunge pe țărm. Amintiți-vă legătura cu ceea ce am văzut deja mai devreme când Odiseu ajunge în Scheria, are un ghid sub forma unei tinere femei care apare. Atena joacă aici un fel de rol al Nausicăi. Răspunsul imediat pe care îl oferă Odiseu este, ca și cu Nausicaa, imediat vine cu o minciună, corect? Odiseu produce această minciună perfectă, desăvârșită pe loc, produce un răspuns instinctiv când Atena întreabă, cine ești, ce faci aici, începe să mintă instantaneu. Răspunsul Atenei la asta este chiar fascinant. Îi place asta. Îi place când Odiseu minte. O, micul meu mincinos, îmi place când spui un neadevăr, felul în care o faci atât de abil. Iar apoi, stabilesc o legătură și Atena spune, ok, e momentul să trecem la fapte imediat. Începe să îl pună la curent cu ceea ce se petrece în casă, îl sfătuiește imediat să se ducă la Eumeu. Trebuie să facă această tranziție spre coliba lui Eumeu. Acolo poate să își stabilească un punct de ancorare și să aibă un fel de bază de operațiuni în acest tărâm nou, străin de propria sa casă și să încerce să își recapete forțele să obțină informații și să își croiască drum spre ceea ce va încerca în cele din urmă să facă, și anume, să ajungă în interiorul celui mai ascuns punct din propria casă, dar asta va necesita ceva mai mult timp. Îl vom vedea pe Odiseu fiind Odiseu în următoarele fragmente ale poveștii. Va crea legături cu oamenii, va crea conexiuni sociale, va minți pretutindeni și va fi incredibil de eficient în a-și croi drum spre următorul set de provocări.