Vom vorbi în acest segment despre ceea ce este considerat hrană și ce nu este considerat hrană. Asta ne introduce în tot felul de conversații complexe pe care tu și eu le avem cu cealaltă materie organică ce populează universul nostru, inclusiv prietenul nostru de aici, acest cățeluș. Nu ar trebui să intre în acel restaurant, de ce ar trebui să intre câinele, desigur, câinele ar trebui ținut în afara restaurantului, acolo mâncăm. Vrem să fim foarte precauți cu privire la unde tragem linia între hrană și lucruri care nu sunt hrană, vrem să fim precauți în legătură cu asta ca ființe umane. Acum, pentru episodul nostru, după cum am văzut la apogeul aventurilor noastre, avem această întrebare despre infracțiuni alimentare. Oamenii lui Odiseu sunt pedepsiți sever. Ar trebui să accepte ideea că vor muri de foame, când toată această hrană care este pe deplin autorizată de normele lor culturale stă în fața lor, strălucind, așteptându-i să o mănânce. Și ar trebui să spunem, să zicem că Homer spune, of, nu-mi vine să cred că au făcut asta, este îngrozitor, și sunt șterși de pe fața pământului. Năravurile lor nesăbuite, amintiți-vă, ne este sugerat la începutul epopeii, îi determină pe oamenii lui Odiseu să treacă linia și să mănânce vitele soarelui. Acum, pe de altă parte, am putea crede că aceasta pare un gen de divinitate absolut nemiloasă, care să-i pedepsească atât de îngrozitor pentru ceea ce fac oamenii în mod normal. Grecii normali ar mânca din cartea acestui animal pe care grecii îl considerau perfect autorizat spre a fi mâncat. Ei bine, nu este tocmai așa. Am menționat la sfârșitul prelegerii precedente, ideea aici este că zeul nostru, Helios, a declarat că aceste vaci nu pot fi hrană. Scoțându-le din această categorie a proteinelor autorizate spre a fi mâncate, ce a făcut zeul este să le elimine dintre tipurile de lucruri normale în care tu și eu ne putem înfige dinții și de care să ne bucurăm. Acum, când ajungem la această regulă despre ce este considerat hrană și ce nu, intrăm într-un gen de conversație foarte interesantă cu alte ființe umane. Unii dintre noi se vor uita la ceva ca această creatură mică din fața noastră și ne vom spune, of, sub nicio formă n-ar putea fi asta considerată hrană pentru mine, cu siguranță nu, sub nicio formă nu aș putea mânca această insectă, acest greier cu atâtea picioare și probabil e crocant și, în orice caz, ce faci cu el? Pare să provoace pentru unii dintre noi un fel de răspuns neplăcut, care ar fi chiar un răspuns de dezgust, în care am fi absolut scârbiți de ideea de a mânca acest lucru. Apoi, am putea intra în altă dimensiune culturală, în care am spune, o, uită-te la această creatură mică și vor fi unii oameni care spun, ei bine, este în regulă, asta este hrană. Și e numai bine și sănătos și este genul de lucru pe care ai vrea să îl servești oaspeților să îi faci să se simtă bine. Alți oameni se vor uita la exact aceeași creatură și își vor spune, nu, sub nicio formă. Va fi declanșat răspunsul de dezgust, chiar și cu o creatură despre care oamenii cred că este în regulă să fie mâncată. Apoi ne vom îndrepta spre acest personaj de aici, care îmbrăcat cum este în veștmântul pe care le place grecilor să îl dea animalului de sacrificiu pe care îl vor oferi zeilor. Iar zeilor le place să mănânce. Așadar, noi, grecii, știm că asta este hrană autorizată. Vor fi alte culturi acolo, contemporane și trecute, care s-ar uita la această sursă de hrană și și-ar spune „îh”, provoacă un răspuns de dezgust. Nu poate fi considerată hrană, este de cealaltă parte a liniei de demarcație de zi cu zi între ceea ce este hrană și ce nu este hrană. Alții vor vedea ceva ca asta și se vor uita la el și vor spune, ei bine, poate nu este cea mai tentantă hrană, dar cu siguranță aș putea să o mănânc și mi-ar ajunge ca masă. Alții ar fi lacomi după acest gen de lucru. Alții s-ar uita la el și ar spune, nu, uită-te la asta, este o încălcare, acest sandvici cu brânză. Pui laolaltă tipuri de mâncare ce nu ar trebui niciodată puse împreună. Așa că este provocat un răspuns de dezgust. Acum, linia dintre ceea ce este considerat hrană normală, autorizată, lucruri care sunt în regulă spre a fi mâncate și hrană care este sau lucruri cu potențial de hrană pe care le-ai putea mesteca și înghiți dar nu sunt considerate hrană, este extrem, extrem de clară pentru cei mai mulți dintre noi. În ceea ce privește claritatea, cei mai mulți dintre noi credem că este absolut naturală, dar când ne uităm la diferențele culturale în contextul istoric, cât și în contextul contemporan, este evident că această linie, indiferent cât este de clară, nu este naturală, este influențată cultural, determinată social. Cultura noastră ne spune care este linia dintre ceea ce este hrană și ce nu. Acum, această linie, această linie construită social, care trece exact prin mijloc, sper că nu sunt pe partea cu hrana, aici este hrana, iar aici este, să zicem, cu siguranță, nu hrană. Deci această linie pe mijloc, așa construită cultural cum este, doar pentru că este construită cultural nu înseamnă, așadar, că este irelevantă. Ei bine, este extrem de relevantă. Este deosebit de importantă pentru noi toți. Este unul din elementele fundamentale prin care decidem că ne vom asocia cu oameni. Mănâncă același tip de mâncare ca mine? Iar dacă nu mănâncă același tip de mâncare ca mine și îi vedem de cealaltă parte a acestei linii a hranei, ne spunem, o, este așa de ciudat. Și, de fapt, s-ar putea să avem un fel de răspuns de dezgust privind ceilalți oameni consumând această mâncare care nu este autorizată în categoriile noastre culturale. Acel răspuns de dezgust nu este negociabil. Deci linia dintre ceea ce este hrană și ceea ce nu este hrană este determinată cultural, numărul unu, și, numărul doi, este de asemenea non-negociabilă. Când cineva are acel gen de răspuns de dezgust, o, Doamne, mănânci ceva care nu este considerat hrană, nu este ca și cum îi poți face să se răzgândească și să spui, stai puțin, este o sursă de proteine perfect curată. Prăjești în ulei orice suficient de mult și devine curată. Vei fi în siguranță, a fost pregătită foarte atent, etc., etc. Nu poți fi convins să nu mai resimți răspunsul de dezgust. Ideea este că există o linie puternică, fermă între ceea ce este hrană și ceea ce nu este hrană. Acum, la capătul extrem al categoriei lucrurilor care nu sunt considerate mâncare, am sugerat deja asta când mi-am trasat linia unde am trasat-o, hrana de partea aceasta, nu hrană aici, la căpătul extrem al nu hranei este, este, corect, tu și eu. Suntem socotiți ca nu hrană pentru tine și mine, și, în general, nu voi spune că este absolut universal adevărat, dar în general este adevărat. Iar prin general, foarte larg, este adevărat că a mânca alte ființe umane este considerată o infracțiune alimentară îngrozitoare. Și cu siguranță este cazul grecilor. Ideea oamenilor care mănâncă alți oameni, îh, este cea mai rea, ideea monștrilor care mănâncă alți oameni, ideea oricărei ființe umane intrând în lanțul trofic. Vorbim despre infracțiuni alimentare când vorbim despre ființe umane intrând în lanțul trofic. Iar dacă alți oameni sunt oamenii responsabili de metabolizare, atunci devine și mai rău. Deci depășirea acelei linii dintre ceea ce este considerat hrană și nu hrană, provoacă un răspuns de dezgust. Nu este negociabil, se întâmplă. De asemenea flirtează cu, dar nu depășește întotdeauna linia, dar flirtează cu infracțiunea alimentară extremă pe care am pune-o în categoria canibalismului. A consuma ceva care nu este autorizat ca hrană ne face deja să ne gândim la așa ceva. Acum, pentru Odiseu și oamenii săi, a încălca această linie și să mănânce ce știu deja sau zeul a declarat că nu este considerat hrană, este mult mai serios decât a-și satisface foamea, deoarece întâmplător au ajuns într-un moment dificil al călătoriei. Nu, au înfăptuit o infracțiune alimentară. Acum, când au făcut asta și au acceptat să își asume să metabolizeze ceva ce nu ar trebui să metabolizeze, au înfăptuit, într-adevăr, o infracțiune îngrozitoare și, prin urmare, zeul va trebui să acționeze și să îi pedepseasă cu severitate extremă.