Așadar, ne lăsăm sălașul cu Circe și plecăm în lumea largă. Ne-a dat instrucțiuni, vom avea grijă să îl îngropăm pe Elpenor, desigur, datorită a ceea ce am aflat în lumea subterană. Și vom fi de asemenea atenți la ce vedem când întâlnim sirenele și Scila și Caribda. Și vom avea grijă când vom da de vitele soarelui. Toate aceste lucruri sunt informații pe care Odiseu le-a cules, îl fac puțin mai capabil de a se pregăti, de a fi gata să reacționeze la lucrurile pe care le întâlnește. Sirenele, desigur, sunt un minunat scurt episod care ne oferă un punct de pornire în această următoare secvență de povești în această foarte faimoasă reprezentare pe vază de la British Museum, mulțumim British Museum pentru utilizarea acesteia. Am plătit drepturi de autor pentru tot felul de oameni pentru asta, iar unele au fost mai ușor de obținut ca altele, suntem foarte fericiți să putem avea această imagine la curs, este o imagine minunată cu Odiseu, acolo îl puteți vedea legat de catarg, oamenii săi sunt ocupați vâslind, impasibili la sunetele frumoase care vin spre ei de la aceste figuri pe care acest artist a ales să le reprezinte ca fiind poziționate de ambele părți ale vasului, iar apoi una care plonjează, cu o mulțime de pene, imediat lângă Odiseu. Și îl puteți vedea având acest uimitor sentiment de a fi lipit de catargul său, dar totuși își întinde cumva gâtul spre acest cântec frumos. Deci ce cântă aceste sirene? Ei bine, de fapt, ne spune Homer și de ce să nu facem o pauză și să vedem ce este cântecul sirenelor. Iată ce spun: „Vino mai aproape, faimosule Odiseu, mândria și gloria Ahaiei, oprește-ți vasul pe țărmul nostru ca să ne auzi cântul! Niciodată nu trecu pe lângă țărmul nostru vreun marinar fără să fi auzit vocile ca mierea curgând de pe buzele noastre, iar odată ce se satură de ascultat, pleacă mai departe mai înțelept. Știm toate suferințele grecilor și troienilor, suferite odată pe întinsa câmpie a Troiei, când zeii au voit-o, toate câte se petrec pe pământul fertil, noi le știm pe toate.” Așadar, sirenele știu totul. Odiseu ascultă acum acest cântec melodios în care aparent totul îi este cântat lui. Deci acest om care este așa de însetat de cunoaștere, care caută mereu lucruri care sunt stranii, neliniștit în curiozitatea lui, a dobândit acum, aparent, ascultând cântecul sirenelor, cunoștințe despre tot. Nu ar fi uimitor? Nimeni altcineva nu a auzit așa ceva. Nu putem verifica dacă Odiseu știe într-adevăr totul, dar a găsit o cale de a asculta cântecul sirenelor. Pentru următoarea oprire, va trebui să se strecoare cumva printre două lucruri oribile, Scila și Caribda. Aici, Scila este prezentată de Homer ca o femeie monstruoasă cu guri oribile și ca un fel de șarpe dedesubt, iar aceste guri oribile pot sfârteca oamenii, le e poftă de ei. Acum, când își croiește drum printre Scila și Caribda, Odiseu are niște sfaturi pe care se bazează de la Circe, dar se confruntă și cu o situație îngrozitoare. Sub nicio formă nu va trece pe aici fără să piardă câțiva oameni. Dacă se duce prea aproape de Caribda, își va pierde toți oamenii, așa că decide să facă lucrul opus și să ajungă puțin prea aproape de Scila, iar când ajunge prea aproape de Scila, știe că va pierde niște oameni. Asta ne aduce la legea universală numărul patru din acest curs, care este: de obicei, a lua decizii ca lider înseamnă a alege între două lucruri rele. De obicei, a lua decizii ca lider înseamnă a alege între două lucruri rele. Iar când o persoană este pusă într-o poziție de conducere trebuie să ia acele decizii. Acum puteți vedea că există o logică pentru ceea ce a decis Odiseu să facă, dar fiind factorul de decizie aici, el este cel care decide că unii dintre oamenii săi vor muri și sunt mâncați de această creatură exact acolo. Un lucru îngrozitor cu care se confruntă. După ce a aflat toate lucrurile, după ce a luat decizia grea care este necesară din partea lui pentru a-și trece nava intactă prin aceste două lucruri îngrozitoare, ajunge la ultima sa aventură, vitele soarelui. I se spune să stea departe de asta, vor să se asigure că stau departe de această îngrozitoare potențială problemă, dar oamenii lui Odiseu înving și se opresc la vitele soarelui, când vânturile bat în direcția greșită, sunt blocați și sunt blocați fără hrană. Acum trebuie să ne uităm puțin la vite și rolul pe care îl jucau în Grecia antică. Primul lucru despre care ar trebui să vorbim este sacrificiul. Vitele sunt ceea ce facem când vrem să oferim un dar zeilor. Vitele sunt cel mai delicios și cel mai potrivit tip de dar pe care o persoană îl poate oferi și prin urmare, sunt lucrul pe care tu și eu, ca ființe umane, îl putem acumula care este suficient de măreț pentru a fi dar pentru zei. Grecii sacrifică și alte lucruri, dacă sunt mai puțin proeminenți, dacă sunt mai puțin bogați, este în regulă să sacrifice un porc zeilor sau o găină sau ce au la îndemână. Nu sacrifică de obicei pește, dar sacrifică genul acesta normal de animale de mâncat, după ce zeul primește sacrificiul, ființele umane de obicei au parte de animalul ucis și pot să mănânce carnea. Iar asta este înțeles ca un fel de împărțire a mesei cu zeul. Zeii de obicei nu vor decât fumul și câteva alte lucruri; vom învăța despre asta când citim niște fragmente din Hesiod și povestea lui Prometeu. Dar în mare, ceea ce vor este fumul, iar apoi tu și eu mâncăm carnea. EI bine, dacă ești o persoană bogată, cel mai potrivit sacrificiu pe care îl poți oferi, vei putea să îți permiți cel mai potrivit sacrificiu, care sunt vitele, zeilor le place carnea de vacă și asta este ceva cu care grecii petreceau mult timp încercând să determine cum să obțină mai multă. Erau, de fapt, în anumite feluri, aproape obsedați de această creatură mică de aici. Erau fascinați de vaci, vite, boi și găsim aceste reprezentări ale vitelor în locuri proeminente. În spectrul artistic vedem, de exemplu, aceste frumoase cupe de aur care au fost recuperate la situl Vaphio din sudul Greciei, sunt reprezentative pentru o perioadă foarte veche. Cupele datează probabil în jur de 1500 î.e.n. Cu alte cuvinte, departe în trecut, suficient de departe să fie în timpul reprezentat de Homer și chiar mai devreme de asta, vedem exemple în reprezentări artistice din această perioadă, exemple ale acestor cupe Vaphio și apoi, de asemenea în insula Creta și în alte descoperiri arheologice din perioada miceniană și minoică, epocă foarte eroică, în care taurii sunt acest gen de subiect central pentru cele mai bogate, frumoase reprezentări artistice pe care le găsim. Asta este adevărat pentru fresce, în picturi murale și aici pentru aceste uimitoare cupe făcute din aur, deci deja un obiect de lux. Care este decorațiunea potrivită pentru un obiect de lux? Un tip de mâncare la fel de luxos, aici executând minunate dansuri împrejur, împungând sărace ființe umane când fac asta, dar interesul pentru aceste vite, după cum este indicat prin aceste reprezentări artistice, este vecin cu un fel de obsesie. Acum, mai există o discuție suplimentară despre rolul cultural și social al cărnii. Am discutat puțin despre semnificația sa religioasă și puțin despre reprezentările sale artistice, dar de asemenea în dimensiunea sa socială și culturală, carnea, în special carnea de vită, este extrem de importantă. A mânca carne de vită este o experiență, pentru aceia care au avut parte de ea, care oferă foarte multe proteine. Nu este nicio îndoială că ceea ce este ingerat într-un corp care consumă carne scarpină un fel de mâncărime. Acum, vegetarienii și aceia care din diverse motive nu consumă carne ar putea să spună că e o prostie și totuși există suficiente dovezi anecdotice acolo pentru genul de efect încântător pe care îl are consumul de hrană bogată în proteine asupra oamenilor pentru a recunoaște că a avea o sursă de hrană super-hiper-bogată în proteine este ceva care cel puțin uneori îl găsesc incitant. Carnea de vită este cea mai scumpă formă foarte bogată în proteine care se găsește în antichitate. Doar cei mai aristocrați și cei mai bogați oameni puteau să și-o permită. Era hrană de lux. Amintiți-vă ce se întâmplă când Telemah se duce să îl vadă pe Nestor și are loc această demonstrație de bogăție. Cum este demonstrată acea bogăție prima dată când ajungem pe țărm? 81 de tauri sunt sacrificați. Este un consum extraordinar de carne. Acum, pe lângă a vorbi despre carne în sine și experiența de a o mânca, ar trebui să ne referim și la ce este necesar pentru a crește vite. Majoritatea siturilor cu temple antice unde vitele erau măcelărite în mod regulat, aveau nevoie de asemenea de terenuri uriașe în jurul lor pentru a crește carnea de care aveau nevoie pentru a o sacrifica la templu. De exemplu, faimosul sit al templului de la Delfi necesita controlul a treisprezece kilometri pătrați pentru a oferi suficient spațiu de pășunat pentru vitele pe care aveau nevoie să le crească pentru a le măcelări la templu. Deci doar pentru a avea vite, o persoană trebuie să controleze pământ. Asta nu este adevărat pentru fiecare sursă de hrană, dar este clar adevărat pentru vite. Un alt impediment pentru a face asta în mod obișnuit cu orice persoană cu care v-ați întâlni pe stradă este pământul necesar pentru a o face. Este ceva care este specific pentru oamenii foarte bogați. Acum, când dăm de asta, această sursă foarte atractivă de proteine de pe insula vitelor soarelui, am putea să ne întrebăm, o, săracii oameni înfometați, iată aceste exemplare superbe din cel mai luxos tip de hrană pe care grecii și-l pot imagina și totuși acestor oameni le este interzis să mănânce din ele. Acum, de ce ar fi un zeu atât de crud să le interzică să mănânce din asta? Cine în lume ar putea preveni acest gen de lucru să se întâmple? Ei bine, este o declarație importantă care a fost făcută. Helios a declarat că aceste vite sunt sacre pentru el. Când Helios declară că aceste vite sunt sacre pentru el, imediat le exclude de la a fi o sursă de hrană normală, autorizată pentru ființele umane. Când le exclude de la a fi o sursă de hrană normală, autorizată pentru ființele umane, când oamenii lui Odiseu încalcă acea linie, ceea ce au făcut este mult mai mult decât să mănânce niște vaci. Ce au făcut este să mănânce ceva de care li s-a spus, de o autoritate religioasă, că nu este considerat hrană. Au depășit o linie foarte puternică și aproape de neșters în majoritatea formațiunilor culturale, între ceea ce este considerat ca fiind ceva autorizat spre a fi mâncat și ceva ce nu este autorizat spre a fi mâncat. Când fac asta, au comis o infracțiune foarte gravă, într-adevăr. Vom discuta despre câteva dintre detaliile în legătură cu această crimă în segmentul următor.