Acum trecem la cărțile
nouă - douăsprezece ale Odiseei. Unele din cele mai bune părți
ale Odiseei se află în acest arc al poveștii. Multe dintre lucrurile pe care vi le veți aminti
despre ciclopi, sirene, toate aceste episoade faimoase sunt cuprinse
în relatarea lui Odiseu a propriilor povești. Amintiți-vă ce s-a întâmplat, suntem
pe această insulă Scheria de câteva cărți, așa că Odiseu s-a pus pe picioare
încet și cu grijă. Și-a recăpătat puterea,
a găsit o cale să revină în societatea umană, dar identitatea sa
este încă un mister. Gazdele sale nu știu cine este
și abia după ce îi oferă ospitalitate copleșitoare se deranjează
sau chiar îndrăznesc să întrebe cum se numește.
Iar acum, din cartea nouă, Odiseu va începe să completeze
elementele acelei personalități. Amintiți-vă de la sfârșitul lui opt întrebarea
directă pentru el care vine de la regele Alcinoos: acum, spune-ne cine ești? Iar în a încerca să găsească un răspuns la
întrebarea de identitate, au fost câteva elemente pe care Alcinoos le-a solicitat:
numele tău, genealogia ta și de unde ești. Cum te numești,
cine sunt părinții tăi și de unde ești?
Odiseu răspunde la acestea încă de la început în cartea nouă,
își clarifică identitatea imediat pentru audiența sa,
dar apoi continuă să completeze ultima parte, aceasta va fi trecutul său.
Ce lucruri grozave ai făcut? Odiseu, trebuie să le știm,
pentru a ne putea da seama cine ești. Deci identitatea unui mare erou grec va fi numele, genealogia, de unde este
și, de asemenea, un șir mare și glorios de aventuri din trecutul lor, ce au făcut,
lucruri magnifice pe care le-au realizat. Odiseu, acum că s-a prezentat, va prelua de asemenea rolul
de bard în poveste. Va deveni cântărețul poveștii. Este ca și cum Homer îi cedează locul
și spune: haide, Odiseu, acum poți ține frâiele o perioadă.
Și iată-l pe Odiseu, practic în hexametru dactilic perfect,
ca un poet real, prezentându-ne propria identitate.
Acaparează povestea de la nouă până la douăsprezece,
cu o pauză scurtă în cartea unsprezece. Acum, în părțile la care ne vom uita
din cărțile următoare, fiți atenți la această structură de ansamblu.
Sunt multe episoade, care sunt rapide și violente, și multe detalii,
multe aventuri care urmează, dar există o cale să vă organizați lectura
în așa fel încât să vă concentrați pe episoadele care sunt cel mai importante. Tind să apară câte trei; în cartea nouă,
avem un grup de trei, aventura cu ciconienii, apoi lotofagii, apoi ciclopul. În cartea zece, avem alte trei:
Eol, lestrigonii și Circe, apoi în cartea unsprezece,
o lungă călătorie în lumea subterană, iar în cartea douăsprezece, un alt grup
de trei: sirenele, Scila și Caribda și vitele soarelui. Le puteți vedea
pe prietenele noastre, sirenele, aici. Cu grijă!
Feriți-vă dacă le auziți cântecul, vă va vrăji.
Deci avem în fiecare din aceste grupări două scurte și una lungă.
În primul grup de trei, din cartea nouă, ciconienii și lotofagii sunt ambele foarte
scurte, apoi ciclopul este mult mai lungă și ocupă aproape jumătate din carte.
În grupul doi, îl avem pe Eol și lestrigonii, acelea sunt două
episoade scurte, apoi Circe, care este episodul mult mai lung,
episodul mai substanțial din cartea zece, cartea unsprezece, digresiune mai lungă
în lumea subterană, aceleași tipare revin în cartea douăsprezece, scurt, scurt, lung,
sirenele, Scila și Caribda și vitele soarelui. Urmăriți câteva teme importante. Vă voi indica doar două,
sunt mai multe pe care le veți identifica singuri citind.
Urmăriți ideea de tentație, vă așteaptă plăceri, dar acele
plăceri au uneori un preț asociat cu ele.
De asemenea, curiozitatea însoțește tentația, a fi tentat să apuci ceva
este asociat în acest set de povești cu ideea de curiozitate
și de a dobândi cunoștințe. Insistența și determinarea lui Odiseu este
mereu în sensul: o, ce este acolo? Ar putea fi ceva uimitor și trebuie
să petrec ceva timp încercând să îl înțeleg.
De asemenea, căutați „xenia”, această idee de a-ți trata oaspeții într-un mod corespunzător
apare în poveștile noastre, adesea, într-un mod denaturat; avem exemple despre cum
să nu aplici xenia, cum să nu îți tratezi oaspeții. Fiți atenți la infracțiuni legate de mâncare
de toate felurile; există lucruri în aceste povești care sunt tratate ca și cum ar fi
mâncare, dar nu ar trebui să fie mâncate și când vedeți asta,
fiți atenți. Vor exista multe schimbări de formă,
oamenii vor lua forma animalelor și se vor ivi creaturi
ciudate care sunt oarecum umane, dar nu tocmai.
Acum, de-a lungul acestei călătorii, Odiseu încearcă în mod constant să afle lucruri noi.
Mare parte din ce se întâmplă în explorările sale este prezentat specific
ca o căutare a cunoștințelor. Ajunge în lumea subterană, scuze,
când ajunge la Circe, i se sugerează ideea conform căreia
ceea ce ar trebui să faci este să afli un secret important.
Există un motiv pentru care toate aceste lucruri teribile ți se întâmplă,
aceste aventuri minunate pe care le ai și explorările pe care le faci,
îți sunt impuse din cauza a ceva.
Du-te în lumea subterană pentru a afla. Este o căutare specifică a cunoașterii,
care este ancorată începând cu Circe. Dar, de fapt, toate episoadele
conțin acest gen de tentație față un lucru necunoscut,
curiozitatea acționând. Nu cel din urmă, în spatele nostru sunt sirenele.
Ele au acest uimitor, minunat cântec care îl va aduce pe Odiseu la noi profunzimi
ale înțelegerii, după cum vom vedea. Pentru a înțelege pe deplin
despre ce este vorba în aceste episoade, faceți un efort să vi le întipăriți în minte.
Memorați grupurile de trei. Va fi un test care vă apărea în slide-ul
următor, treceți prin el rapid să vă asigurați că v-ați întipărit
episoadele în minte și apoi vom continua cu restul
acestei prelegeri. În timpul aventurilor lui Odiseu, cu cât mergem
mai departe, cu atât mai ciudate devin lucrurile. Aproape de început am avut câteva aventuri
care păreau a fi lucruri destul de standard pentru eroi.
Ajunge pe țărm, îi întâlnește pe ciconieni, i-au bătut,
le-au luat comoara și au plecat, tipul standard
de comportament de erou prăduitor. Apoi ajungem la lotofagi; par
în linii mari oameni normali, putem conversa cu ei, există niște interacțiuni
sociale între ei, dar au această fixație ciudată cu un anumit
tip de mâncare, le place să mănânce frunzele de lotus.
Ciudat, neclar ce este așa de minunat în legătură cu ele,
îi fac să se simtă minunat. Trebuie să fie un fel de efect
farmacologic. Oamenilor lui Odiseu le plăcea asta,
iar Odiseu realizează că o-o, trebuie să plecăm, nu are niciun sens să rămânem aici.
Ca erou, nu vrei să stai și să te relaxezi, pensionare timpurie
ca să poți juca golf nu este genul de lucru
pe care vrea sa îl facă un erou. Apoi ajungem la ciclop.
Cu ciclopul, lucrurile devin foarte ciudate. Cu siguranță ne aflăm în lumea
ciudățeniei când ajungem acolo. Abordarea pe care Odiseu o are
față de ciclop este tipică pentru abordările pe care le vom vedea în aceste episoade.
Vasul va ajunge pe țărm, un grup de bărbați iese, investighează
orizontul, caută locuri unde să se ducă,
văd semne de viață. Ar putea fi fum în depărtare,
ar putea fi un izvor unde să vrea să se ducă, o sursă de hrană
undeva și încep să exploreze. Când o fac, urcă pe o cărare,
poate pe un deal, un loc stâncos, un loc păduros
și ajung la ceva care este minunat și
ceva care este fantastic, în acest caz, ceva incredibil
de ciudat și înfricoșător. Ajung în zona ciclopului, uitându-se să vadă ce ar putea găsi
și ce găsesc în această ciudată aglomerare de animale,
aglomerare de creaturi este că sunt multe lucruri care lipsesc. Nu sunt ca mine și ca tine
acești ciclopi. Le lipsește cultivarea,
nu știu nimic despre agricultură, așa că nu au
uneltele și resursele pentru a subzista cu o dietă bazată
pe cereale, nu au tehnologia agricolă sedentară.
Nu au nici genul de supliment în dietă pe care l-ar obține
din cereale, o pâine constantă pe care ar avea-o
să o mănânce și să le ofere nutriție.
Vor trebui să își obțină nutriția de altundeva.
Aveți grijă! Nu au consilii, ciclopii
nu se reunesc pentru a rezolva probleme, nu muncesc împreună pentru
a face lucruri, nu formează alianțe. De asemenea nu au case, locuiesc
în peșteri, complet rustic. Le lipsește fiecare indicator al civilizației, 
cel mai proeminent printre acestea sau cel puțin ceva ce am putea indica
este faptul că nu au nave. Acești ciclopi nu știu
cum să construiască nave și cum nu știu, nu vor avea
contact cu lumea din afară, nu vor întâlni mulți oameni care sunt
diferiți de ei, ceea ce, pentru noi, mari eroi greci care suntem,
comercianți de-a lungul Mării Mediterane, acesta este un semn
al unei mari lipse de civilizație, a nu fi în contact cu, a crea rețele
cu oameni care nu sunt ca tine. Este foarte ciudat că
ciclopii nu au asta, în viziunea lor culturală.
Le lipsește de asemenea, iar asta este evident la Polifem,
le lipsește complet ideea de xenia. Amintiți-vă afirmația noastră despre
ospitalitate și cât de importantă este, o vedem prin majoritatea cărților Odiseei,
cu siguranță apare în formă negativă în aceste episoade, vedem oameni
care nu îndeplinesc tipul potrivit de xenia sau ospitalitate.
Ciclopii sunt cel mai proeminent exemplu de acest gen.
Nu înțeleg relația de bază oaspete gazdă. Ciclopul, Polifem, nu înțelege că ar trebui să ofere un cadou
oamenilor care sosesc în casa lui. Nu știe cum s-o facă.
Nu este generos, nu le oferă lui Odiseu și oamenilor săi
genul de ospitalitate copleșitoare pe care o gazdă bună ar trebui să o ofere.
Ați putea crede că Odiseu și oamenii săi sunt puțin nepoliticoși, pentru că tot
cotrobăie de unii singuri, căutând și cerând.
Direct în fața ciclopului cer un cadou, asta ar putea părea îndrăzneț
sau puțin arogant, dar de fapt, Homer nu pare să își facă griji
în legătură cu asta, iar motivul este că el crede, probabil, că acesta este
un mare erou, desigur că ar trebui să aibă parte de un dar,
însă, desigur, nu are parte de nimic. Darurile din acest episod
apar în moduri interesante. Odiseu cere în mod repetat unul
când sosește aici, hei, unde mi-e darul, sunt oaspete în casa ta, unde mi-e darul?
Ciclopul nu îl oferă, iar apoi este și acel vin pe care Odiseu îl aduce
de la nava sa când își croiesc drum spre centrul insulei
pentru a căuta această civilizație și apucă vinul și îl iau cu ei. Odiseu și-l amintește ca pe un dar,
un dar de oaspete pe care l-a primit de la un erou numit Maron.
Odiseu îi salvase familia, așa cum pot face uneori eroii, Maron i-a dat
apoi vinul în dar. Odiseu va folosi asta acum.
Mai târziu în episod, devine darul său pervers către ciclop.
Spune, iată, de ce nu iei din vinul acesta?
Ce va face este nu să-l facă pe ciclop să se bucure de vin, așa cum fac oamenii
în circumstanțe normale, ci să-l debiliteze complet încât Odiseu și tovarășii săi
să facă niște lucruri oribile și să scoată singurul ochi pe care îl are săracul ciclop.
Tot spun săracul ciclop, nu sunt sigur de ce îmi pare rău de el.
Îmi pare rău puțin, în orice caz. Ei vâră acest țăruș încălzit
îngrozitor în ochiul ciclopului, creatura este acum orbită și mutilată complet,
după ce a eșuat în a da daruri oamenilor lui Odiseu, i se petrece această nasoală.
Acum, oferirea de daruri și legile xeniei sunt constant încălcate în scenă,
când sunt încălcate cel mai rău este când ciclopul decide nu să servească mâncare
oamenilor lui Odiseu, ci să îi folosească pe oamenii lui Odiseu ca pe propria hrană.
Înșfacă doi dintre compatrioții lui Odiseu, când îi vede,
le zdrobește capetele de pământ și le mănâncă creierele.
Acestea sunt maniere foarte proaste. Nu ar trebui să faci genul acesta de lucruri,
în schimb, o gazdă bună ar trebui să își hrănească oaspeții nu cu oaspeții.
Ciclopul face asta. Cea mai rea încălcare dintre toate pe care
și-o poate imagina cineva pentru regulile xeniei nu este doar că ciclopul ignoră
regulile xeniei, ci că ciclopul le pervertește,
întorcându-le cu susul în jos în moduri absolut îngrozitoare.
Aceasta ne aduce la regula universală numărul trei, recunoscută
de bună în întreaga societate umană. Toate legile mele universale sunt așa. Legea univesală numărul trei este:
nu este bine să te mănânce pe tine. Nu este bine să te mănânce pe tine.
Ființelor umane nu le place ideea de a deveni hrană pentru alte creaturi.
Este o sursă de repulsie pentru noi. Este atât de îngrozitor încât ne face
să avem un răspuns de dezgust îngrozitor. Îh!
Nu este doar terifiant sau înfricoșător, este de fapt complet dezgustător.
Violența care este implicată în a omorî pe cineva este dusă aici un pas mai departe,
o ființă umană sfârtecată fiind mestecată acum, înghițită și metabolizată.
Anihilarea completă care survine prin metabolism pare esența pentru cât de îngrozitor
este să îți imaginezi o ființă umană devenind hrană.
Apoi mai este și problema care ne amintește că orice lucru viu din lume
supraviețuiește, este adevărat, mâncând alte ființe vii. Este un lucru trist în legătură
cu lumea organică, dar este într-adevăr aproape universal adevărat că lucrurile vii
supraviețuiesc mâncând alte lucruri vii. Când tu și eu începem să ne gândim la noi
ca la mâncare ne plasăm în acest foarte larg spectru al lucrurilor vii
care sunt parte din lanțul trofic. Cred că există o parte din noi căreia îi place
să gândească despre noi ca mult mai mult decât asta și nu doar ca membru
al lanțului trofic. Este îngrozitor să ne gândim la noi
ca aparținând acelei părți, ce înseamnă să fii înăuntru,
să fii de asemenea un organism viu. Acum, pentru a ieși din această situație,
Odiseu are această idee uimitor de șireată de a-l debilita
pe ciclop, în loc să îl omoare. Omorându-l pe ciclop, ar rămâne blocați
în peșteră, așa că îl debilitează, iar asta îi oferă apoi lui Odiseu
un mijloc de a ieși din peșteră, se leagă de burta unui berbec și
îi pune pe tovarășii săi să se lege de burta celorlaltor animale din turmă
și scapă prin ușa deschisă sub aceste animale. Când ciclopul încearcă să verifice animalele,
pentru a se asigura că nu se petrece nimic dubios, Odiseu și oamenii lui
se strecoară și ies, nu înainte ca Odiseu, într-o altă dovadă
a șireteniei, să introducă un alt truc faimos din acest episod.
Când îl chinuie pe ciclop, ciclopul îl întreabă cum îl cheamă.
Odiseu spune numele meu este Niciun Om. Acum, Polifem fiind sigur că persoana
care a săvârșit toate aceste fapte, în propria sa peșteră,
se numește Niciun Om, când vecinii săi vin să îl întrebe
care este problema, Polifem le spune tovarășilor săi ciclopi „Ei bine, Niciun Om
mă rănește, Niciun Om mă rănește”, moment în care, tipul nu e prea deștept, ok, nu te rănește niciun om,
noi o să ne întoarcem la treburile noastre. Așa că pleacă pur și simplu.
Odiseu adoptă apoi acest anonimat pur, numele de niciun nume,
într-un fel, își pierde numele în episodul cu ciclopul, nu suficient de bine,
marchează intrarea sa într-un anume fel de anonimat, într-o lume ciudată,
dar Odiseu își croiește drum spre ieșire, ca un mare erou, care nu poate suporta
ideea ca ciclopul ar putea să își continue restul vieții fără să știe
cine este acela care l-a învins. Așadar, în timp ce el și oamenii lui scapă,
Odiseu îi strigă înapoi, o, și apropo, în caz că vrea careva să știe, cel care
te-a orbit și te-a învins în această competiție este Odiseu.
Acum, când face asta, Odiseu nu face decât să își dea numele, în așa fel încât faima sa
să se poată răspândi și gloria sa să se poată răspândi pentru că l-a învins pe Polifem.
Dar ce face este să îi dea lui Polifem un mijloc de a arunca un blestem asupra lui Odiseu.
Odiseu ar fi fost complet anonim dacă nu i-ar fi spus lui Polifem. Strigându-și numele la sfârșit îi oferă
gloria de a-l fi înfrânt pe Polifem, dar îi oferă acum lui Polifem mijlocul
de a arunca un blestem teribil asupra lui Odiseu. Fără nume, Polifem nu ar fi avut
vreo putere să o facă. Numele îi oferă o cale de acces, este ca
adresa sa, identitatea sa specială. Acum că Polifem știe identitatea
lui Odiseu, îi poate spune tatălul său, care întâmplător este Poseidon,
scuze Odiseu, mare greșeală, întâmplător este Poseidon, tată,
ocupă-te de omul acela îngrozitor, Odiseu, care s-a ocupat de mine, iar când face asta,
Poseidon cu siguranță îi va răspunde și lucruri neplăcute
i se vor întâmpla lui Odiseu. Acum, dacă am vrea să facem jumătate de pas
înapoi și am încerca să ne gândim la acest episod în ansamblu, ciclopul reprezintă, conform
unuia din instrumentele pe care le-am văzut deja în cursul nostru, un exemplu minunat
al unui fel de lecție socială despre importanța xeniei. În cazul lui Polifem, acesta este genul
de interpretare pe care v-am pregătit-o, în cazul lui Polifem, acest exemplu
de Xenia este de fapt un exemplu pervertit.
El reprezintă exemplul negativ perfect a ceea ce să nu faci,
iar cu această poveste, toți grecii care citesc pot să stea și să asculte
un mit care subliniază și întărește importanța tratării corecte a oaspeților,
importanța tratării corespunzătoare a oaspeților.
Fără a face asta, o persoană riscă să fie comparată cu unul dintre acești
îngrozitori criminali, ciclopul însuși. Așa că asigurați-vă că respectați xenia,
voi greci, altfel unii oameni ar putea să înceapă să creadă că vă comportați ca un ciclop,
iar aceasta ar fi un lucru oribil pe care oamenii să îl creadă despre voi.