Eroul nostru a ajuns în Scheria,
este pe o insulă îndepărtată, începem să aflăm acum, când
se deplasează de la marginea insulei unde o întâlnește pe Nausicaa și
prietenii săi, când se deplasează de acolo în centrul acestui oraș,
vede ceva cu adevărat uimitor. Acest loc este puțin ciudat,
nu este tocmai ca o citadelă normală, despre care vom auzi mai multe
pe măsură ce Odiseu își continuă aventurile și pe care le-am văzut acum prezentate
în călătoriile lui Telemah, când merge și vede palatul lui Nestor
sau palatul lui Menelaos. Feacii au un tip de realitate ușor
diferită în care trăiesc. „Sunt departe și nu se înțeleg
prea bine cu alții”, ni se spune. „Sunt la marginea lumii,
departe de orice contact uman”, ni se spune la pagina 174,
la baza cărții șapte. Este mâncare din belșug acolo,
recoltele sunt irigate de izvoare, există un fel de sistem natural de irigare. Sunt vânturi blânde care fac plantele
să se coacă în toate anotimpurile. Deci ceea ce avem sunt aceste livezi
aproape magice care doar produc fructe, iese cumva din străfunduri, fără muncă
suplimentară care să fie făcută pentru a obține mâncarea. Vom auzi mai târziu, la sfârșitul
cărții opt, despre bărcile lor magice, au bărci care se cârmesc singure, nu au cârmaci pe bărcile lor,
bărcile lor știu cumva singure unde trebuie să meargă.
Iar apoi, poate ceva care să atragă atenția, în ceea ce privește ciudățenia, este ideea că zeii vorbeau
cu ei față în față. Auzim despre asta la pagina 186,
în cartea șapte, că feacii au abilitatea de a vorbi față în față cu zeii.
De obicei, nu se deghizează când vin și vorbesc cu feacii. Asta este cu adevărat ciudat, când
oamenii îi privesc direct pe zei, de obicei se lasă cu probleme.
Există o poveste cu Zeus și Semele, cu toții veți ști, o tânără muritoare
care are o întâlnire cu Zeus, îl convinge să i se arate în toată gloria sa, iar el spune nu, te rog nu mă face să fac asta,
când o face, este incinerată deoarece atât de uimitor de glorios este Zeus.
În mod similar, vom auzi alte tipuri de povești cu oameni intrând în belele
ajungând prea aproape de zei, pe măsură ce cursul avansează.
Apoi, amintiți-vă de asemenea că am menționat când am vorbit despre căsătoria lui
Peleus și Thetis, că în perioadele mitice timpurii, înainte de mit, mit în stadiul beta, există niște povești cu interacțiune
cumva normală între oameni și zei, mergeau la petreceri împreună,
împărțeau mese împreună, auzim despre asta în căsătoria
lui Peleus și Thetis. Mai târziu, vom vedea un episod
foarte interesant despre asta ilustrat în Teogonia lui Hesiod, aceea va fi
povestea lui Prometeu. Deci știi că lucrurile devin puțin complicate
când vine vorba și de acea interacțiune. Dar pentru feaci, par să aibă această interacțiune
simplă cu zeii, față în față, îi pun în acest spațiu mitic,
care este cumva deja mitic pentru mit, este proto-mitic, este mit beta,
sunt partea timpurie a lucrurilor. Deci au acest du-te vino ușor.
Sunt totuși, deși sunt îndepărtați de alții, sunt totuși marinari extraordinari, iar această capacitate de navigare, acest
curaj în navigare, le aduce ceea ce curajul aduce mereu, un comerț
extraordinar de bogat și cantități enorme de bogăție.
Sunt bogății fabuloase descrise când Odiseu se apropie
de palatul regelui Alcinoos. Sunt lucruri uimitoare pe care le descoperă,
o descriere detaliată și o descriere somptuoasă așa cum nu am văzut încă.
Această scenă, în care este descrisă bogăția palatului, ne oferă o șansă
să vorbim despre una din tehnicile homerice comune de a spune povestea, care sunt
foarte utile pentru a ne concentra pe ele pentru a obține cât mai mult
din acest tehnică de mit. Homer folosește o tehnică
numită compoziție circulară, iar în compoziția circulară,
un lucru specific, etichetat aici A, este articulat în poveste, iar apoi este o digresiune lungă,
reprezentată aici cu B, în care vorbim despre ceva care este
legat de acest lucru fizic de obicei specific de care am dat, iar apoi vom ști
că am terminat cu digresiunea când menționăm A din nou.
Uneori, am putea spune „iar apoi generalul a ridicat acea sabie,
acea sabie care a fost dată cu multe generații înainte bunicului său,
și bunicului acestuia, și apoi dată lui. Acea sabie este cea pe care o ridică acum.” Deci, de obicei, vom avea o articulare
a obiectului fizic, vom avea o digresiune lungă, iar apoi o altă articulare
a obiectului fizic pentru a închide inelul. Percepută ca fiind un
ajutor foarte util pentru aceia care fac prezentări de poezie
orale, cu formule, așa că dacă memorezi ceva
și încerci să îl pui în mișcare, iar apoi vrei să vorbești despre digresiune,
iar apoi vrei să îți amintești ție și audienței tale că ai terminat cu
digresiunea, menționează acel lucru de la început, îți spune că
este momentul să ieși. Acum, această tehnică
este folosită cu mare efect când Homer descrie bogățiile
din palatul regelui Alcinoos. Haideți să aruncăm o privire la un fragment
din cartea șapte folosind traducerea lui Fagles: „Când Odiseu
se apropia de faimoasa casă a lui Alcinoos, un val de sentimente
zvâcniră în inima sa, pironindu-l în loc, chiar înainte să treacă
pragul de bronz. O strălucire puternică,
ca luna sau soarele-răsare, năvăli în holurile cu acoperișuri
înalte ale generosului rege Alcinoos. Ziduri placate cu bronz, încoronate
cu o friză circulară, smălțuite albastru ca lapisul, se întindeau în stânga și în dreapta, de la
porțile exterioare până la cele mai adânci unghere ale curții și porți solide
de aur închideau palatul.” O descriere foarte izbitoare
a locului în care intră și de fapt, descrierea continuă
și multe detalii sunt scoase la lumină. Auzim despre pragul pe care stă,
este el însuși făcut din bronz, stâlpii ușii și pragul de sus sunt făcuți din argint, mânerele ușii
sunt făcute din aur, sunt statui de câini din aur și argint
de ambele părți ale ușii care erau făcute de Hefaistos însuși,
sunt perene și nu mor niciodată, sunt câini de pază făcuți din
aur și argint. Sunt multe tronuri în palat,
unul nu este suficient de bun, și fiecare din ele este decorat și
îmbrăcat în materiale frumoase, fine de calitate deosebită.
Apoi sunt statui de aur ale unor băieți, care sunt acolo ca suport de torțe,
sunt 50 de servitoare care mișună de colo-colo și sunt
livezi și podgorii magnifice care se întind pe hectare,
care se fertilizează singure. Așadar, auzim această lungă digresiune
despre povești ale extraordinarei bogății a palatului lui Alcinoos, care
este vizibilă ochilor lui Odiseu. În acel punct, la sfârșitul acestei digresiuni,
la baza paginilor 183 și 184 în Fagles, la jumătatea cărții șapte,
„Astfel erau darurile, bogățiile oferite de zei tărâmului regelui Alcinoos.
Iar acolo stătea Odiseu, holbându-se la atâta avuție, un bărbat
care trecuse prin atâtea... De îndată ce se sătură să se minuneze
la totul, trecu pragul rapid, intră în palat.” Deci, cu compoziția circulară,
avem un A și un B și un A.
A-ul este pragul nostru și digresiunea în B sunt lungile și detaliatele noastre
povești de bogăție, iar A din nou este pragul. Felul în care Homer folosește asta,
uitați-vă la ceea ce a făcut, utilitatea acestei compoziții și
este caracteristic pentru tehnica homerică, îl avem pe Odiseu intrând în palat și practic vedem prin ochii lui,
intră, lovește pragul, iar apoi este pur și simplu copleșit, iar în acele
una sau două secunde de minunare, în care Odiseu capătă impresia vizuală copleșitoare a bogăției palatului lui Alcinoos,
în acel scurt interval, Homer continuă și continuă cu descrierea narativă, iar apoi
ne amintește la sfârșit că, de fapt, ceea ce am făcut este să
facem o pauză cu Odiseu un moment în prag, dar ceea am reușit
să auzim este această explozie gigantică în mintea lui Odiseu,
înregistrând aceste elemente adânci, puternice, emoționale, elemente
de percepție pe care le primește Odiseu. Deci timpul poate așadar
să se extindă și să explodeze în aceste inele. Vom avea o mențiune a ceva,
ar putea urma o amintire lungă care revine cuiva, și o mențiune a sa la sfârșit. Acea amintire, desigur, revine
într-o clipită, dar reprezentarea sa în poezia lui Homer continuă
o perioadă generoasă de timp. Așadar, inelele îi oferă lui Homer o cale
de a dilata anumite scene foarte pregnante, pentru a face pauză un moment, de obicei
în mintea cuiva, când ceva grandios se petrece exact înaintea ochilor noștri,
iar în acest caz, nu este nimic care va fi la fel de grandios
ca palatul lui Alcinoos. Este extraordinar.
Odiseu intră într-o lume de nemaipomenită bogăție.