Ajungând la cartea cinci, îl vedem acum pe Odiseu,
facem cunoștință cu el și facem cunoștință cu el expunându-și eroismul, nu de la început
în cartea cinci, dar cu siguranță de pe la mijlocul cărții cinci și mai departe.
Acum, după toate caracterizările pe care i le-am făcut lui Telemah până acum,
ca o persoană care pierde timpul, își plânge de milă, nu acționează, fiind ne-eroic, ei bine, când îl întâlnim pe Odiseu,
se potrivește cu brio acelei descrieri nu-i așa?
Doar stă pe plajă și o are pe Calipso, care îl ține captiv, această zeiță nimfă îl are în ghearele ei, nu îl lasă să plece,
își plânge de milă și plânge la propriu pe plajă.
Nu poate face prea multe. Însă acea situație în care se află,
de lipsă de putere, se va schimba în curând, iar daca stați
pe spate întrebându-vă, știi, de ce stă Odiseu așa de mult pe insulă, de ce nu evadează și scapă de acolo, apoi cealaltă parte din voi începe
să vă spună, ei bine, nu pare să o ducă așa de rău, este pe o insulă
cu această nimfă frumoasă, ea îl dorește,
iar el pare să fie într-un cuib al fericirii,
normal că nu pleacă. Dacă porniți pe acea cale, ei bine,
mulți oameni au pornit pe acea cale, de asemenea în trecut,
anticii înșiși când citeau această epopee se întrebau de ce a petrecut
Odiseu așa de mult timp cu acea zeiță, dar în orice caz, este acolo
și este blocat și nu este nicio cale pentru el să plece.
Asta este destul de clar. Nu este pe cale să poată
să scape de o zeiță, iar faptul că este captiv la începutul
epopeii este pe cale să se schimbe. Cartea cinci, dacă vă amintiți,
ne introduce într-o context nou pe care
îl vom examina în această epopee. Schimbăm cursul.
De la unu la patru, îl avem pe Telemah, iar de la cinci la opt, vom începe
să învățăm despre Odiseu și un fel de călătorie paralelă pe care o va face
într-un loc unde poate învăța și să se reclădească.
Dar pentru el, va fi un tip de poveste ușor diferită.
Pentru a marca această tranziție, avem, așa cum am avut la începutul
cărții unu, avem o audiență cu Zeus, ne întoarcem în vârful universului, avem audiența cu Zeus. Este un indicator puternic al tranziției acolo, iar când îi este dat mesajul lui Hermes,
du-te și spune-i lui Calipso că este vremea să îl elibereze pe Odiseu,
când mesajul îi este dat lui Calipso, Hermes îl înflorește cu un lucru interesant,
pe care nu ar trebui să îl lăsăm să ne scape. Practic zice, știi, nu îl supăra pe Zeus, dacă nu faci ce spune Zeus,
o să îți facă viața un infern, înseamnă că Zeus o să te zdrobească, fizic. Puterea lui Zeus în univers vine din violență și oamenilor le este frică de el.
Acesta este genul de rigiditate a lumii homerice,
de sus în jos, care este construită din structurile de putere până sus.
Este de asemenea genul de lucru pe care îl vedem manifestat când bătrânii
marii părți aristocratice îi spun lui Telemah, este vremea să devii violent împotriva
acelor pețitori, toți se așteaptă ca acela să fie următorul pas.
Ei bine, Zeus ne arată că acel gen de lucru se întâmplă și la scara mai mare
a universului. Deci Hermes coboară și îi aduce mesajul
lui Calipso, este timpul să îl lași să plece. Calipso se înduplecă. Această zeiță, al cărui nume, Calipso,
provine dintr-un verb care înseamnă „a ascunde”, Odiseu dispare cumva, este retras
din viață și din lumea greacă mai largă în acei șapte ani,
este tras și scos, iar în acel moment când Calipso primește
mesajul, îi dă drumul și când face asta, tot ce trebuie să facă este să îi dea niște unelte.
Cu unelte, Odiseu poate repara orice. Își ia toporul, taie niște copaci
cu niște mișcări elegante, este extrem de eficient,
îi curăță, îi nivelează, îi aliniază perfect, îi leagă împreună,
ridică un catarg, pune laolaltă toate tipurile diferite de legături necesare 
pentru a-i face vasul trainic și are, cât ai zice pește, în câteva zile,
are o navă perfectă pregătită să plece. Și odată ce se apucă de acea ambarcațiune, construcția, nu poate fi oprit.
Odiseu este un mare constructor. Această folosire a mâinilor și introducerea
lui Odiseu în scena construcției plutei îi arată eroismul pe deplin. Eroii sunt pur și simplu buni la lucruri.
Au abilitățile să rezolve lucruri. Sunt buni, da, adică într-un fel
de mod moral abstract, dar sunt foarte eficace, sunt eficienți, rezolvă lucrurile, au parte de acțiune, acționează și pot să o facă
rapid și eficient. Deci Odiseu recapătă acum ceva
din ceea ce a pierdut în ultimii șapte ani în care a fost dispărut sub Calipso.
Își recapătă meșteșugul. Îi revine cumva mintea la cap și este
capabil să își construiască pluta, paginile 159 și 60 din traducerea noastră.
Apoi Odiseu sare pe această barcă cu pânze și reușește
să o navigheze ca un marinar desăvârșit. Nu este doar bun la a construi o plută,
este bun și la a naviga o ambarcațiune. Și acum, observați,
devine în mâinile sale un vas perfect pentru mare,
este doar o plută primitivă pe care a construit-o din ce era în jurul lui,
de unul singur, în câteva zile. Dar tot reușește să o facă
un vas de mare puternic. Dar, desigur, Poseidon apare exact acolo. Vom afla multe despre Poseidon,
de ce este așa de supărat pe Odiseu? Vom afla. Poseidon îl zdrobește când
încearcă să plece, iar Odiseu, în acel punct, încearcă
să găsească unde poate ajunge pe țărm, după ce a călătorit ceva timp, încearcă
să găsească unde poate ajunge pe țărm. Acum caută un loc în care
să fie la adăpost. Acum, dacă ești marinar,
vei ști că a vedea un țărm, dacă te afli într-o situație proastă, cu vreme proastă, a vedea
linia țărmului nu este neapărat bine. Dacă este un țărm blând sau dacă are un canal sau un port,
atunci este perfect în regulă. Poți intra și ieși din furtună,
dar dacă este un țărm care nu are niciun loc bun unde să te oprești,
un țărm înseamnă moarte sigură, iar Odiseu se confruntă cu genul acela
de lucru când este aruncat de valuri și încearcă să își croiască drum până la
țărmul care este în apropierea lui după ce Poseidon îi distruge pluta.
Acum reușește să simtă când ajunge în apropierea curentului unui râu care
curge dinspre țărm; asta este pentru el semnul că da, este adăpost aici,
poate simți în corp nimfa râului, este ca și cum e o a doua natură
pentru el să știe de unde va veni siguranța. Așa că își croiește drum,
iar acolo unde este un râu, trebuie să existe o cale pentru el
să înoate și să scape de zbuciumul violent al valurilor mării lovindu-se de linia
țărmului, să intre în râu, să ajungă în interior și din acel punct să se târăscă
fără nicio problemă afară. Când ajunge în acel canal,
iese din râu, ajunge pe țărm, Odiseu iese dezbrăcat la propriu din marea
învolburată și se prăbușește pe mal. Nu mai este prea multă viață în el. De fapt, tot ce mai are sunt bătăile inimii,
singurul lucru care mai funcționează. La pagina 167 însă, încă mai are suficientă
putere cerebrală să înceapă un calcul. Se întreabă dacă va fi înțelept
pentru el să stea în apropierea râului peste noapte, iar dacă face asta,
dă de pericol, înțelege, calculează. Acel pericol este că ar putea fi expus,
deoarece își amintește că un vânt rece bate dinspre râu spre dimineață, așa că deși ar putea să pară în regulă acum,
de dimineață va bate un vânt rece peste el și ar putea muri datorită expunerii.
Așa că se decide, poate ar trebui să mă duc mai spre interior, dar dacă
merge spre interior, va deveni vulnerabil la a deveni pradă pentru
animalele care îl vor vâna și îl vor mânca. Deci este prins într-o situație în care trebuie să aleagă între a muri de
expunere, stând pe țărm, sau a muri fiind mâncat ajungând
la adăpostul pădurii. Iar ceea ce face este să aleagă o cale
de mijloc, s-a îndreptat spre pădure, nu departe de apă, și ajunge într-o situație în care poate să își facă
un adăpost rudimentar. Și aici, încă o dată, vedem latura
de meșteșugar a lui Odiseu ieșind în evidență și manifestându-se.
Odiseu merge mai departe, iar aici avem un măslin pentru a ajuta
să ilustrăm ce ajunge să vadă. „a găsit o pădurice cu un luminiș
împrejur și s-a târât sub doi lăstari deși de măslin din aceeași rădăcină,
un măslin sălbatic, celălalt de rasă. Nicio rafală de vânt nu îi putea
străpunge, nici razele ascuțite ale soarelui
nu puteau ajunge în străfundurile lor, nici o ploaie nu îi putea
uda pe deplin, atât de deși creșteau laolaltă,
încâlciți unul lângă altul.” Acum, Odiseu folosindu-și meșteșugul,
începe să adune ce găsește. De fapt, găsește frunze.
Găsește multe frunze, o abundență de frunze, iar reacția lui
este să se simtă foarte încântat de abundența de frunze,
crede că sunt frunze suplimentare, grozav, am atât de multe frunze încât
ar fi adăpost pentru mulți tipi și totuși, am toate aceste frunze pentru mine.
Este nerăbdător după ceea ce poate să facă
din situația din jurul său. Se gândește la lucrurile pozitive,
se concentrează la ceea ce poate face. Nu stă pe spate și își plânge de milă, o, trebuie să dorm 
în frunze moarte toată noaptea. În schimb, se gândește, o, este grozav,
am această abundență minunată de frunze. Este cam înduioșător când te gândești la săracul Odiseu.
Iar apoi este blocat la sfârșitul cărții cinci, frunzele în jurul său, și-a încropit un tip special
de pat din frunze de măslin care, sperăm, îl vor ține
în viață pe parcursul serii, când Homer încheie cu o comparație
minunat de pătrunzătoare despre situația în care se găsește eroul nostru.
„La fel cum un om își îngroapă fierul în cenușa neagră la o fermă singuratică,
fără vreun vecin în apropiere să țină flacăra vie, fără nevoia să aprindă focul de altundeva, așa marele Odiseu
s-a îngropat în frunze, iar Atena i-a presărat somn pe ochi,
somn într-un val rapid, scăpându-l de dureri și munci, binecuvântat somn,
care i-a închis ochii în sfârșit.” Deci Odiseu ajunge să se odihnească
la sfârșitul cărții  a cincea, după o carte lungă de zbateri,
după o lungă carte în care scapă de Calipso, în care scapă de pericolele
pe care le găsește pe mare, ajunge în interior, scapă
de pericolul zdrobirii de țărm, scapă de pericolul morții prin expunere,
scapă, sperăm, de pericolul morții prin expunere, scapă, sperăm, de pericolul de a fi mâncat de un animal sălbatic,
îngropat ca un fier de marcat, o bucată strălucitoare de metal, sub
cenușă ca și cum el însuși este acum îngropat, cenușa fiind asociată cu un rit funerar,
ca și cum el însuși este îngropat și acum tot ce speră este să poată
rezista până dimineață. Vom afla la începutul cărții a șasea
dacă reușește și vom vorbi despre asta în prelegerea următoare.