Ca și cum am fi avut nevoie de mai multe indicații
din Cartea întâi că era timpul ca Telemah să crească puțin, auzim din gura Atenei în deghizare.
Stă lângă el, la pagina 87 și spune „nu trebuie să te mai agăți
de copilărie, este timpul să devii bărbat.” Deci Telemah realizează că este timpul
să se schimbe, ceva trebuie să cedeze, îl îndeamnă la acțiune, încercarea sa eșuată
de a-i alunga pe pețitori la începutul Cărții a doua, iar apoi
se pregătește să plece în această călătorie cu Mentor
ca ghid, Atena. Și când pleacă în această călătorie,
va învăța lucruri. Călătoria este pentru el un mod de a obține
cunoștințe și în această călătorie prin aceste mari capitale în cărțile trei și patru, ce va face de fapt
Telemah va fi să facă o călătorie în trecut, iar acest trecut este deja ceva care are un fel de grandoare asociată.
Se va uita la Pylos și această citadelă minunată, bogată, pe care
o vedem cu Nestor, iar apoi vom merge în Sparta și îi vom vedea
pe Menelaos și Elena din Troia însăși. Vom vedea mari figuri care sunt deja de proporții mitice conform felului
în care Telemah își gestionează interacțiunea cu ei.
M-am gândit că făcând această întoarcere în mărețul trecut, cum vom vedea
în trei și patru, o să prezint aici un slide cu o faimoasă, probabil
cea mai faimoasă citadelă din această perioadă, citadela din Micene, palatul lui Agamemnon.
Aceasta este așa-numita poartă a leilor și are un aer de măreție
și gândindu-ne la perioada când aceasta a fost construită,
devreme, devreme în primul mileniu î.e.n. și chiar și înainte,
aceste citadele au apărut în câmpiile din jurul nostru într-o perioadă
când erau populații agrare simple în cele mai multe părți ale lumii,
erau aceste mari citadele. Și în memoria timpului, pe măsură ce citadelele
îmbătrânesc și istoria se acumulează în jurul lor și se petrec evenimente care implică aceste locuri,
în cele din urmă, oamenii încep să se gândească, „o, cum au reușit să construiască
acele lucruri, cu acele secole în urmă?” Și când au făcut asta,
au pornit pe o cale de a-și imagina că strămoșii lor
erau mai mari decât erau. Chiar numeau aceste pietre „pietre ciclopice”,
deoarece credeau că nu era posibil ca o ființă umană să le fi putut muta
și sunt genul de lucruri pe care doar un ciclop le putea muta.
Deci era un fel de orientare mitică spre trecutul îndepărtat,
pe care grecii o aveau deja în timpul lui Homer.
Impulsul aici, de a te uita la strămoșii tăi ca fiind mult mai mari decât
ai fost tu, ne conduce la prima lege universală din curs.
Vă voi da câteva legi universale în curs, garantate să fie universale,
garanție cu banii înapoi. Și câți bani plătim pentru
Coursera, oricum? În fine, legile universale garantează
banii înapoi. Legea universală numărul unu: nostalgia
este cea mai puternică forță din univers. Când oamenii privesc înapoi spre trecutul lor,
întotdeauna își imaginează că trebuie să fi fost mai bun. Pare să fie ceva ce este manifestat de-a lungul timpului și grecii sunt de asemenea
susceptibili la această formă de nostalgie. Deci Telemah a primit indiciul,
este momentul să plece și pleacă, va vizita două
locuri uimitoare. Atena îl va lua cu ea,
va vedea orașul de coastă al lui Nestor și când face asta, se va deplasa
de la marginea insulei sale, Itaca și va călători cu barca la Pylos.
Acum, amintiți-vă, când ajunge cu barca în Pylos, ce vede acolo pe mal? Sunt nouă divizii,
fiecare de câte 500 de oameni, avem deja 4500 de oameni pe plajă,
probabil o să îți atragă atenția, iar acum, în caz că nu ți-am
captat atenția, fiecare din acele grupuri de 500,
fiecare din acele nouă grupuri de 500 măcelărește nouă tauri.
Deci avem 81 de tauri care sunt măcelăriți simultan pe plajă.
Dacă asta nu îți atrage atenția, atunci probabil ai nevoie de săruri mirositoare.
Ceea ce vede Telemah acolo este absolut extraordinar pentru el,
grandoarea acestei scene este ceva uimitor și etalarea bogăției, evidenta etalare a bogăției, 81 de tauri
în perioada lui Telemah este o avere care să ajungă, știți, echivalentul
unei averi care să ajungă o bună bucată din viață, și totuși, iată sunt irosiți în acest singur eveniment
pe mal în timp ce el trece. Deci știm că intrăm într-o lume
a grandorii, iar acum, având în minte că aceasta
este o lume a grandorii, mereu ne vom reaminti, deși îi va lua
lui Telemah ceva să își amintească, că aceasta ar trebui să fie genul
de grandoare care există în casa sa și în schimb, acești vagabonzi
o țin în haos. Din Pylos apoi mergem
pe țărm în Sparta și în acest moment îl vom întâlni
pe Menelaos, fratele lui Agamemnon și pe Elena din Troia,
fața care a lansat o mie de nave. Vom avea o audiență privată cu ea,
prin ochii lui Telemah, o vom vedea pe Elena.
Acum, această călătorie pe care o va face Telemah,
va fi o cale pentru el de a obține cunoștințe și în același timp, oglindește într-un
mod redus, mai controlat, genul de aventură în care este tatăl său.
Pentru fiecare dintre ei, cunoștințele de experiență care sunt obținute prin
călătorie sunt ceva care este profund, care este puternic, care le modelează viața,
care le oferă instrumente și care le permite să avanseze în propriile lor vieți.
Călătoria este un instrument foarte puternic potrivit scării de valori, așa că
pe măsură ce se pregătește de călătorie, își face legătura, își echipează barca,
își ia proviziile, se îndreaptă spre Pylos, îi vede grandoarea,
se așază și are o audiență cu Nestor. Când ajunge în Sparta, se va așeza
și va avea o audiență cu Menelaos și cu Elena.
Acum, de fiecare dată, bătrânii stau în spate și ascultă versiunea evenimentelor
a lui Telemah și primul lucru pe care îl fac, când aud ce se întâmplă, este să reacționeze
în felul în care, se presupune, ni se spune că o persoană ar trebui să reacționeze, nu le
pare rău pentru Telemah, nu îl mângâie pe cap și îi dau niște șervețele,
sunt mânioși. Sunt mânioși.
Manifestarea constantă a vârstnicilor lui Telemah, după ce le spune
această poveste, este să simtă mânie. Vedem asta de multe ori
când este spusă povestea, Atena a arătat asta deja, pagina 85,
ca Mentes, Mentor, este scandalizată și vorbește despre cât
de rușinoasă este această expunere. La pagina 134, auzim de la Menelaos,
auzim de la Nestor, că este rușinos ce se întâmplă.
Apare mânia când aude asta. Călătoria este parțial o educație
pentru Telemah, să fie școlit cum ar trebui să funcționeze emoțiile lui.
Emoțiile lui au nevoie de niște calibrare, trebuie să fie schimbate.
Adesea cred, credem că emoțiile sunt doar un răspuns natural
la lucruri și prin natură vei simți lucruri ca stinghereală
sau mânie sau fericire sau orice ar fi. Dar poziția pe care o ia Homer aici,
în Odiseea este puțin diferită. Se pare că Telemah are nevoie
de fapt de niște școlire în asta. Trebuie să treacă printr-o aculturalizare
pentru a ști că este în regulă să simtă mânie, acela este tipul
de răspuns emoțional pe care ar trebui să îl aibă.
Fiecare persoană cu care vorbește exprimă asta. Apoi, de asemenea,
de fiecare dată, auzim un anumit nume care este menționat.
Când vorbim cu Nestor la pagina 113, numele Oreste este menționat.
Atena se deghizează ca Mentor la pagina 115, vorbește despre Oreste.
Menelaos, pagina 141. după ce aude povestea despre
ce se întâmplă în casa lui Telemah, vorbește despre Oreste și de fapt, ne trimite
cu gândul înapoi, o secundă, la cartea unu. Zeus, în remarcile sale introductive tocmai
la început, vorbește despre Oreste, la pagina 78 din traducere.
De fiecare dată, o persoană care îl menționează pe Oreste este o figură în vârstă, cu autoritate.
Reacționează la această expresie a lipsei de putere.
În cazul lui Zeus, este ideea că oamenii își aruncă mâinile în aer și pare
că totul este sortit și este vina zeilor, în schimb,
acționați, cum a făcut Oreste. Mentor, Nestor și Menelaos,
fiecare după ce aud povestea pe care o spune Telemah
și lipsa lui patetică de putere în situație spun: ai auzit-o
pe aia despre Oreste? Acum, la ce se referă? Care este
această situație care îl implică pe Oreste? Ei bine, se întâmplă ca una dintre
faimoasele povești de întoarcere este ceva care se strecoară deja
pe fundalul Odiseei lui Homer. Când Agamemnon, în mod faimos, ajunge acasă,
ajunge acasă destul de repede. Nu este un efort pentru el
să ducă o navă înapoi la citadela lui. Dar când face asta, își vede soția.
„Bună, m-am întors acasă”, nu realizează că soția sa
are o relație cu un amant și cei doi îl ucid pe Agamemnon,
la scurt timp după ce sosește. Acum, acesta este un lucru îngrozitor,
Clitemnestra, soția lui Agamemnon, și iubitul său l-au ucis pe capul casei, Agamemnon,
soțul ei. Întâmplător, în codul etic grec, dacă cineva îți ucide
tatăl, ca fiu sau fiică este acum datoria ta să îl ucizi pe ucigașul tatălui tău.
Ei bine, ce se întâmplă în familia lui Agamemnon? Fiul și fiica lui Agamemnon sunt acum responsabili să se răzbune pe acest
ucigaș, ceea ce înseamnă pentru ei să își ucidă propria mamă.
Este o treabă nasoală. Este urât și este îngrozitor.
În versiunea lui Homer, partea care este de fapt accentuată este
partea amantului, Egist, este prezentat drept acela mai responsabil
de moartea lui Agamemnon. Deci Oreste se ocupă de problemă
și îl omoară pe Egist. Dar este o poveste încâlcită,
este deja încâlcită în perioada lui Homer și va deveni și mai încâlcită când
ne vom concentra pe ea în săptămânile următoare, când ne vom îndrepta
spre tragedia clasică Ateniană, vom vedea povestea lui Agamemnon
spusă prin ochii lui Eschil. Asta o să ne facă părul măciucă. Dar când Homer se concentrează pe ea,
ce vrea să indice este că Oreste într-o situație care era foarte urâtă și foarte neplăcută
a avut iscusința să facă ce trebuia să fie făcut, chiar și într-o situație care era o treabă neplăcută,
neplăcută, Oreste a făcut ce trebuia să fie făcut.
Oreste și povestea din jurul lui Agamemnon apar de multe
ori în Odiseea lui Homer și în legătură cu Telemah, apar mereu
ca un fel de concluzie, care este plasată la sfârșitul momentelor în care Telemah
își plânge de milă, și concluzia vine de la o persoană mai în vârstă,
mai experimentată, spunând, știi ce, chiar și în problema neplăcută de care
Oreste a trebuit să se ocupe, casa lui era dezorganizată și Oreste
a intervenit și s-a ocupat de probleme. Când Telemah este școlit
cum ar trebui să reacționeze la lume, este introdus în general în
fastuoasa și aristocratica lume care este a lui prin naștere, pe care ar trebui
să o impună spre a fi a lui pe insula Itaca, îi este prezentat un răspuns emoțional, i se induce cultural răspunsul
emoțional corect. Mânia este ceea ce persoana ar trebui
să simtă când ceva atât de rău ca aceea ce are loc în casa ta se întâmplă.
Nu compasiune, nu plâns de milă, nu lipsă de putere.
Este de asemenea școlit în lecții istorice, spunând: uite, dacă ești în situația asta, crezi că ți-e ție rău,
nu trece cu vederea ce s-a întâmplat într-o situație similară
care cu siguranță era la fel de rea ca a ta și probabil mult mai rea.
De asemenea, Oreste s-a ocupat de problemă în situația lui, iar tu,
ca fiu al unui tată care este înlocuit de oameni care mănâncă
tot din casă, va depinde de tine, sugerează constant să acționezi
tu însuți, haide, fii Oreste al propriei
tale povești și acționează. Acum, în cartea a patra este o scenă
minunată, cu care voiam să petrec puțin timp, la care ajungem după ce
am avut șansa să îl întâlnim pe Nestor și uimitoarea etalare de bogăție, avem
șansa să vedem ce se întâmplă în casa lui Menelaos, de asemenea ajungem
să o vedem pe acea frumoasă femeie, Elena din Troia.
Intră și apare în poveste. O auzim și auzim propria poveste. Când intervine în poveste, sunt niște lucruri interesante
de observat. În primul rând, frumusețea ei,
șiretenia-i fascinantă. Este extraordinar,
este evident copleșitor. Este într-adevăr chipul care
a lansat o mie de nave. Când ajungem să o vedem,
ne aduce un vas frumos din care să bem, care ne va alina durerile
sau altfel spus o băutură alcoolică. Dar mai adaugă și ceva în plus,
ceva special. Acestea sunt medicamente speciale pe care
le-a obținut în vizita sa în Egipt, când ea și Menelaos au fost abătuți de la drum, iar aceste
medicamente le poate acum amesteca în vin, care devin această poțiune minunată
prin care nimeni nu poate simți durere dacă o bea.
Efectul narcotic al vinului este un alt lucru care pare să plutească
în jurul aurei Elenei. Deci în cazul Elenei avem frumusețe,
avem putere magică, avem intoxicare, puțin pericol,
de asemenea, deoarece te poate scoate din lumea asta.
Toate aceste lucruri apar în persoana Elenei, este o aglomerare
de idei pe care o vom vedea adesea vizitată în epopeea homerică,
a femeilor care au putere, care au o dimensiune erotică
foarte clară a puterii lor, care de asemenea sunt implicate
în ideea de magie, care au frumusețe extraordinară
și care, când ajung într-o cameră, întorc multe capete.
Este o putere imensă pe care Homer o vede în această aglomerare de idei și
o vom vedea reprezentată în multe locuri pe măsură ce povestea noastră
avansează, nu în cele din urmă când părăsim povestea lui Telemah din primele patru
cărți ale Odiseei și mergem mai departe să îl întâlnim pe eroul nostru, omul însuși,
bărbatul despre care cântă această muză, Odiseu. Va apărea în prelegerea următoare.