Povestea noastră a Războiului troian
este așa de puternică încât nu doar creează un impuls pentru
poeți să înceapă să vorbească despre ce s-a întâmplat înainte de el, și avem
toate aceste povești anterioare despre care am vorbit în prelegerea noastră anterioară,
ci se folosește multă energie încercându-se să se înțeleagă ce s-a întâmplat
după el și avem multe urmări la evenimentele de pe câmpiile Troiei.
Sunt seturi întregi de legende care sunt construite în jurul urmărilor și fiecare
dintre ele face referire la lucruri despre război, lucrurile care chiar s-au
întâmplat acolo și principala temă comună este că lucrurile au fost îngrozitoare
și dezgustătoare. Grecii își spun lor înșiși povestea
asta, despre un război îngrozitor și de fapt, grecii nu se prezintă
arătând așa de bine în acel război. Amintiți-vă, am vorbit despre părțile pe
care se concentrează Homer în Iliada sa, vorbește despre conflicte între greci,
nu par să lucreze bine în echipă, au o conducere proastă, există
motive neplăcute care îl motivează pe Ahile în toate lucrurile urâte pe care le face.
Ei bine, grecii nu încearcă să cosmetizeze vreunul din materialele
care s-au întâmplat în acest trecut iar asta se aplică și pentru ce
s-a întâmplat la sfârșitul războiului. Grecii păstrează în
mitologia lor povești despre ei făcând lucruri îngrozitoare.
Lucruri faimos îngrozitoare. Sunt câteva momente în particular
care se remarcă în imaginația grecilor despre ei mergând prea departe în victoria
lor în războiul grec după ce cuceresc Troia și trec peste ziduri.
Se întâmplă lucruri îngrozitoare, dar chiar și înainte, pentru a ajunge în
acea cetate a Troiei, trebuie să penetreze cu spioni într-un raid pentru a extrage
din templul Atenei o mică figurină numită Paladiu, aceasta
este o statuie care o reprezintă pe Atena și care este foarte iubită
de zeiță însăși. Acum, când grecii se furișează și scot
această figurină din templul Atenei, ceea ce fac este să îndepărteze un element
magic care avea o aură protectoare asupra cetății Troia.
Pe baza a ceea ce știau, știau că vor fi incapabili să înfrângă Troia cât timp
Paladium era în el, în templul Atenei. Îndepărtând-o, au îndepărtat această aură de protecție specială suplimentară din jurul
orașului și pot să îl cucerească singuri. Dar făcând asta o pângăresc pe Atena.
Este supărată de asta. Nu îi place că Paladium al ei
a fost scos din templul său. Deci au făcut de fapt un sacrilegiu împotriva Atenei pentru a cuceri Troia. În plus, au loc fărădelegi oribile, diferite tipuri de violență.
Grecii vorbesc despre ei drept criminali, omoară oameni
într-o furie de război oribilă. Acesta este genul de lucru
care se petrece în poezia de război, deci probabil ar fi
putut să își spună, ei bine, știi, am mers prea departe
și așa este războiul. Dar grecii nu și-au spus asta. Versiunile poveștilor pe care le păstrează
spun: am mers prea departe chiar și după standardele noastre și a fost îngrozitor.
De exemplu, l-au luat pe micul prinț Astyanax, un bebeluș la acea dată
în orașul Troia și l-au aruncat de pe ziduri, un bebeluș nevinovat,
l-au aruncat de pe ziduri și corpul bebelușului moare
zdrobindu-se de pământ, aruncat de la o distanță de
câțiva metri. Nu este ceva de care grecii sunt mândri,
și totuși, continuă să o spună în poveștile lor despre un exemplu
al propriilor lor excese. Similar și poate mai faimos,
prințesa Cassandra este violată și este violată de războinicul Ajax și
este violată pe altarul templului Atenei. Numărul de încălcări care
se petrec aici, excesele incluse în acest act sunt atât
de extreme și de infame încât violul Cassandrei se remarcă în această scurtă
listă a fărădelegilor comise de greci când cuceresc Troia.
Și din nou, totul se păstrează în tradiția greacă și o păstrează în
asemenea fel încât asta arată că nu o pun pe seama exceselor la care recurg
uneori eroii când se petrec lucruri violente, că merg pur și simplu
prea departe. Acum, când merg prea departe,
inițiază un întreg set de noi povești. Sunt povești despre urmările
războiului grecilor împotriva troienilor, că fiecare din ele se trage
din acest episod neplăcut aceste episoade neplăcute
care s-au petrecut acolo. Cantitatea de energie negativă care
este stârnită când grecii cuceresc Troia este atât de mare ca să rămână
restrânsă în acea zonă și se scurge și îi urmează pe eroii greci
în drumul spre casă. Călătoriile spre casă, în greacă se
numesc „Nostoi”, sunt faimoasa secvență de povești care vorbesc despre
eroii greci mergând spre casă. Și în fiecare caz, se confruntă cu ticăloșiile care s-au acumulat
pentru ei în Troia. În unele cazuri, călătoria spre casă
a fost puțin mai ușoară decât pentru alții. Nestor, erou grec
faimos pe care îl vom întâlni în Odisee, ajunge acasă destul de repede
fără prea multe probleme. Menelaos are o călătorie îndelungată,
eșuează în Egipt, se întâlnește cu Bătrânul mării și are aventuri acolo.
Vom învăța despre el în Odiseea. Este faimos că Agamemnon ajunge acasă,
asta nu este o problemă, dar când ajunge acasă îl așteaptă groază. Vom învăța despre asta multe
când citim Odiseea, călatoria lui Agamemnon spre casă.
Dar cea mai importantă dintre aceste nostoi este cea cu care ne vom petrece
primele săptămâni ale cursului citind-o, iar aceea este Odiseea lui Homer, care ne
oferă o poveste despre călătoria spre casă a unui anume erou grec pe care o să ne
concentrăm majoritatea timpului în primele câteva săptămâni ale cursului,
acela este acest mare om, Odiseu. Vom petrece ceva timp citind povestea lui
când ne întoarcem la Odiseea lui Homer, ne vom uita la primele câteva pagini din
asta în următorul video, dar înainte, trebuie să petrecem puțin timp
vorbind despre acest bărbat. I-am menționat deja numele, Homer.
Am vorbit despre datele lui, în jur de 750 î.Hr. Și iată un portret al lui
și s-ar putea chiar să recunoașteți asta ca
o reprezentare tradițională a lui Homer. Din nefericire, ce e asta însă,
este doar o reprezentare tradițională a lui Homer, nu avem nicio
idee cum arăta de fapt Homer. De fapt, ce știm despre
Homer supraviețuiește din Iliada și Odiseea.
Este o fereastră spre acea lume și o lume a gândurilor care este făcută
foarte bogată și explicită prin acele poeme care ne dau o idee despre ce fel de
gânduri avea persoana din spatele poemelor. Dar nu știm nimic care
coroborează cine era acest poet. De fapt, în rândurile experților din
secolul trecut, erau mulți oameni care credeau puternic că erau de fapt
Homeri, că a vorbi despre un singur poet în spatele unui poem epic ca Odiseea
sau Iliada nu e un lucru inteligent. Deoarece probabil ce s-a întâmplat a fost
că acesta era un efort comun al multor oameni care cântau cântece în public.
Aceste trupe ambulante, știm de fapt din povestea lui Homer, trupe ambulante
călătoreau și cântau cântece pentru clienți bogați.
Și când o făceau, cântau părți din legenda războiului troian și alte lucruri care aveau
de-a face cu eroi ca Odiseu și Ahile și Agamemnon.
Deci ideea care s-a dezvoltat că există un fel de grup corporatist, iar bucăți
întregi din acestea au fost cumva editate laolaltă pentru a crea
documentele Odiseei și Iliadei și nu ar avea sens să vorbim
despre o singură voce homerică. În schimb, vorbim despre multe voci homerice.
Ideea în această școală de găndire a trecut în plan secund acum.
În mare parte, ce s-a întâmplat este că coerența poveștii în sine a fost
cea mai puternică dovadă pentru domeniul academic să creadă că probabil
ceea ce avem aici este într-adevăr rezultatul unei singure mâini poetice.
Cel puțin Odiseea însăși și Iliada însăși este, s-ar putea să fi fost scrise
de poeți diferiți, dar este probabil că au fost fiecare scrise de un singur
poet și sunt toate șansele ca ei să fie identici, acei poeți erau identici. Nu știm asta sigur iar lumea academică
încă mai dezbate pe marginea acelei întrebări, dar nu mai este
o întrebare atât de urgentă pentru noi să încercăm să îi găsim
pe cei șase sau doisprezece sau, cine știe, cincisprezece sau douăzeci de voci care
ar putea fi în spatele legendei homerice și în schimb, pare, cel puțin pentru
cei mai mulți dintre noi care studiem materialul în zilele astea, că a fost
o singură mână editorială, cel puțin sau o mână editorială puternic
talentată poetic. Haideți să numim acea persoană poet,
și am putea la fel de bine să păstrăm numele Homer, merge destul
de bine să descrie pe baza asocierii tradiționale a acelei persoane. Așadar, acum avem această figură care este
în spatele acestor poeme așa cum le știm. Figura scria cu o grafie, și din fericire
nu arată deloc ca asta, probabil nu ar fi supraviețuit
până la noi în forma în care a făcut-o, dacă grecii ar fi avut o grafie
care arăta ca aceasta. Acesta este un exemplu timpuriu de scriere
greacă, care nu folosește grafie alfabetică. Este pictografică, la prima vedere
ar părea să semene cu hieroglifele egiptene sau poate să aibă
o asemănare cu un tip de text cuneiform. Veți ști că acelea sunt sisteme de scriere
timpurii dezvoltate în Egipt și Orientul apropiat antic. Acelea erau făcute să țină înregistrări despre regi și să urmărească evenimente istorice,
evenimente importante care erau relevante pentru clasele de oameni bogați
și aristocrați. Era de asemenea folosit în Egipt
și în Orientul apropiat antic pentru a înregistra dovezi literare.
Deci avem poeme epice și povești care supraviețuiesc din perioade foarte timpurii,
în aceste grafii pictografice, din Egipt și din Orientul apropiat antic.
Versiunea greacă timpurie a unei grafii pictografice, cunoscute ca liniar A și B, după cum
este ilustrat în acest slide, nu a fost folosit vreodată să înregistreze
dovezi literare. Deci e foarte posibil să fi avut barzi călători
la începutul primului mileniu î.e.n. sau chiar înainte, în mileniul al doilea î.e.n.,
probabil am avut barzi călători mergând de colo colo, spunând
povești, dar niciuna nu supraviețuiește. Din fericire, cel care a supraviețuit este Homer. Iar Homer supraviețuiește datorită
tehnologiei pe care o vedeți în spatele meu. Alfabetul sosește în Grecia cam în perioada
în care epopeile lui Homer sunt curente în societatea sa.
Din fericire pentru noi, a ajuns la timp. Inventat, din ceea ce știm, de fenicieni,
pe partea îndepărtată a Mediteranei, marginea estică îndepărtată,
să fiu sigur că am spus asta bine, a Mediteranei,
alfabetul a fost o tehnologie incredibil de folositoare.
Este scris cu diferite caractere. Sunt caractere ebraice, caractere grecești, există o grafie arabă mai târziu,
o grafie romană, dar indiferent ce grafie este folosită,
nu există decât un alfabet. Unele au mai multe vocale ca altele,
altele au moduri diferite de a trata anumite tipuri de consoane,
dar este o singură tehnologie. Și este așa de folositoare, că se răspândește
iute ca vântul în jurul Mediteranei și în Orientul apropiat antic, și slavă Domnului, datorită acestei invenții,
Homer va supraviețui. Limba specifică pe care o vorbea Homer
este una foarte interesantă. Dicția sa este o dicție epică,
care se inspiră din multe dialecte din lumea greacă, nu este
scrisă într-un anume dialect. Este de fapt scrisă într-un fel de amestec de multe dialecte diferite.
Ar fi ca și cum un poet contemporan american ar captura accentele
din nord-est, din iubita mea Philadelphia sau Boston,
laolaltă cu accente din sudul american sau accente din Chicago
sau de pe coasta de vest și ar fi avut un fel de mișmaș
cu toate laolaltă. Dialectul homeric reprezintă un fel
de agregare a unui mod grecesc corporatist de a vorbi.
Versurile din Homer sunt foarte directe. Scrie în hexametru dactilic, o linie alcătuită din șase picioare metrice, și
fiecare din acele picioare este alcătuit dintr-un dactil, unul lung și două scurte, dam, dit, dit.
Deci elementul de bază al poeziei epice homerice se reduce la
unul lung și două scurte. Pune șase din astea laolaltă cu un anceps
la sfârșit, asta înseamnă x-ul, care poate fi fie unul scurt sau unul lung,
pune șase din astea laolaltă și ai un vers homeric. Pune 15000 din ele laolaltă
și ai Iliada, 12000 laolaltă, și ai Odiseea. O realizare extraordinară pentru el,
să fie capabil să scrie poezie elegantă, frumoasă metrică pe parcursul
a zeci de mii de versuri. Se poate de asemenea, ca oricare
din acești dactili, unul lung și două scurte, să fie înlocuit
cu un spondeu, două lungi. Ocazional, această informație metrică
ne va fi de folos să o avem. Deci am vrut să mă asigur că o avem.
În cele ce urmează, o să începem. Vom deschide Odiseea și vom vedea
ce are Homer să ne spună despre acest cel mai mare erou grec,
acest personaj, Odiseu. Vom descoperi în el calități minunate
ale unei persoane care se folosește de toate
capacitățile sale umane încercând să rezolve tot felul de situații
dificile și să iasă din belele, și de asemenea
să intre în belele. Vom trece la asta în continuare.