În prelegerile noastre anterioare
am aruncat o privire la ideile despre mit. Am mers din antichitate până în
ziua de azi, cu privire la ceea ce credeau oamenii pe parcursul
a lungi perioade de timp. În această prelegere vom da timpul
înapoi și ne vom deplasa din perioada prezentă în timpurile
care vor fi prezentate în poveștile mitice spre care
ne vom îndrepta în continuare. Câteva perioade de timp sunt
importante pentru noi de ținut minte. Momentul actual, desigur, este una
importantă, ce se întâmplă în lume astăzi va colora și influența felul în care
ne însușim și citim aceste mituri și vrem să acordăm ceva atenție acestui lucru.
Perioada romană, aici am ales primul secol î.e.n., Roma clasică, deci dacă
mă auziți referindu-mă la Roma clasică, vreau să spun în acea perioadă de timp.
Roma, evident, a avut mulți ani înainte și după în timpul cărora au fost dominanți
în Mediterană, dar când vorbesc despre Roma clasică, mă voi referi
în linii mari la primul secol î.e.n., primul secol e.n., în linii mari
în acea perioadă de timp. Un alt moment important pentru noi
va fi Atena clasică, secolul cinci î.e.n. Așadar, când spun Atena clasică,
la asta mă refer. Iar apoi, când spun vremurile homerice,
mă refer la secolul opt î.e.n. Homer a scris în jur de 750, după cât putem
spune, deci să zicem că secolul al optulea este o aproximare pentru acea dată.
Iar Homer însuși a scris la mulți ani după eveniment, după cum puteți vedea
din graficul de aici, scrie de fapt la aproape 500 de ani după subiectul pe care
îl acoperă, războiul troian, care conform materialelor legendare, s-a petrecut
în jurul secolului al XIII-lea î.e.n. Trecând peste aceste perioade,
ne vom uita la Homer în prima mare parte a cursului,
concentrându-ne pe Odiseea. Când vom termina cu asta, vom trece
la alți poeți epopeici din perioade timpurii, inclusiv Hesiod.
Ne vom uita la niște imnuri homerice care apar în această perioadă homerică.
Trecând la Atena clasică, ne vom uita în special la tragediile grecești.
Dramaturgii refac povești pe care le știau de la Homer și poeți anteriori
în moduri care sunt definitorii pentru perioadele ulterioare.
Iar apoi, când trecem la romani, ne vom uita la Virgiliu și Ovidiu. Poveștile pe care le vom vedea
populând acest lung arc de timp au multe similarități dar și multe diferențe.
Atena clasică nu este la fel ca Grecia homerică, iar Grecia homerică
nu este cu siguranță la fel ca Roma clasică, așa că vom fi atenți la toate aceste
elemente particulare cum este necesar. Războiul Troian, începem și spunem,
s-a petrecut în secolul al XIII-lea î.e.n., iar motivul pentru care spunem asta
are de-a face cu acest bărbat. Înainte, dacă acest curs era predat
acum 150 de ani, presupunând că exista un internet, profesorul din acea perioadă
ar fi spus, ei bine, războiul troian este o legendă, nu avem nicio dovadă
că s-a petrecut. Heinrich Schliemann a fost curios în legătură
cu asta; datele lui sunt 1822 până în 1890. A dus o echipă pe coasta nordică
a Turciei, Asia Mică, și a descoperit că în siturile unde ar fi trebuit să fie marea
citadelă a Troiei, a descoperit de fapt că, da, într-adevăr, existau ruinele
unui oraș minunat, foarte bogat și părea că acel oraș fusese cucerit
de multe ori de-a lungul istoriei și a fost un fel de mare cucerire
cataclismică a acestei citadele care s-a petrecut în linii mari în perioada
în care legenda greacă spune că s-a petrecut războiul troian.
Deci, după Schliemann, spunem acum că, știi, probabil a fost un război troian despre
care Homer și legendele sale vorbesc. Ei bine, Schliemann nu a găsit niciodată ceva care spunea, știi, acest scut
a aparținut lui Agamemnon sau, aici zace sabia lui Ahile.
Nu avem nimic care a fost recuperat din dovezile arheologice care
verifică vreunul din detaliile incluzând caractere, personaje, evenimente, oricare
din detaliile păstrate în legendele homerice și materialele ulterioare.
Dar putem să continuăm și să spunem că a fost un război troian și versiunea lui Homer
s-ar putea să coreleze sau nu cu un eveniment istoric care chiar a avut loc.
Acum, ca să intrăm în lumea lui Homer, este ceva ce trebuie să facem probabil
cu un avertisment, este o lume întunecată și o lume construită pe energia mobilizantă
a războiului, energie mobilizantă și negativă a războiului. Este un loc foarte sumbru, în care lucrurile
care trebuie rezolvate vor fi rezolvate, uneori foarte abrupt și sumar și
adesea cu sfârșituri violente și rapide. Vorbim despre un loc
în care oamenii, în care expunerea talentelor umane
se desfășoară în mod tipic într-un spațiu unidimensional al experienței umane,
acela este spațiul conflictului. Acum, cu toții ne vom gândi dacă
epopeea lui Homer a fost o epopee anti război sau o epopee pro război.
De fapt, nu se adresează niciuneia dintre aceste categorii,
cred că plutește deasupra lor. În schimb, ce urmărește sunt experiențele
umane reale, adică experiența conflictului armat între grupuri ale
speciei noastre care decid să lanseze acel gen de lucru unul împotriva altuia și apoi încearcă
să înțeleagă care este experiența umană în asta, ce înseamnă pentru noi
în umanitatea noastră. Uitându-ne la războiul troian, vom întâlni
mulți oameni care se desfășoară pe fundalul său, mai ales
în studiul Odiseei și este important pentru noi să știm unele
din aceste personaje care apar din Iliada lui Homer, aceasta este relatarea sa
a războiului troian. Iliada este un poem despre mânie și
a gândi despre mânie,  este evident expus în această epopee
care este despre război. Dar ce este interesant e că Homer
vorbește despre mânie de un anume tip, este mânia lui Ahile de care
este cel mai interesat. Ahile, da, ca grec, are o mânie
războinică împotriva inamicilor săi troieni, dar mânia care motivează această epopee
este de fapt una interior greacă, este Ahile versus Agamemnon.
Ahile și Agamemnon au o confruntare care deschide Iliada,
iar acești doi mari războinici greci, Agamemnon, generalul mai bătrân și Ahile,
războinicul mai tânăr, extrem de talentat, își aruncă cuvinte, nu se pot
reconcilia în mod potrivit, conducerea lui Agamemnon nu este
la nivel pentru a se ocupa de această situație, așadar pierde, Agamemnon își pierde
cel mai mare războinic, deoarece decide să iasă și să îl insulte pe Ahile
în fața tuturor semenilor lui. Iar când se întâmplă asta,
Ahile decide să se retragă. Ahile stă pe margine în mare parte din acțiunea
acestei epopei, în cortul său, iar când face asta dorește moartea propriilor camarazi greci.
Mânia sa este o mânie atât de amară și atât de îngrozitoare încât îl urăște acum pe
Agamemnon, propriul conducător grec și vrea ca toți compatrioții săi să plătească
prețul stupidității lui Agamemnon. Mânia sa este apoi îndreptată spre unul
dintre ai lui și consecințele acelei mânii sunt resimțite de toți războinicii
greci care suferă sub asaltul troienilor.
Vedem mari caractere în această luptă. Din nou, Ahile e în cortul său, dar în
locul său apar alți mari războinici greci să îi ia locul dominant
printre luptători. Avem oameni ale căror nume sunt
Ajax, Diomede, de partea greacă. Vom întâlni o altă figură
numită Odiseu destul de curând. De partea troiană, prinții și regii care sunt
în fruntea forțelor acolo sunt conduși de regele Priam și fiii săi Hector și Paris,
ca lideri de cealaltă parte. Războiul este întunecat, este neplăcut, moarte
la fiecare pagină și este de asemenea o mostră incredibil de frumoasă de poezie epică.
Când încheiem povestea, Ahile își stăpânește în final mânia.
Nu se înduplecă să se împace cu bărbatul în vârstă din viața sa,
figura greacă cu autoritate, nu se reconciliază vreodată cu
Agamemnon și lucrurile îngrozitoare pe care i le-a făcut Agamemnon pentru
a-l umili public. În schimb, există un moment pe care
îl are Ahile la sfârșitul epopeei pentru a se reconcilia într-un anume fel
și să lase în urmă parte din mânia sa, iar când o face, nu este cu superiorul său,
Agamemnon, ci, în mod ciudat, Ahile are un moment de a exprima alte
dimensiuni ale umanității sale, altele decât spasmele mâniei de război cu cel mai mare
dintre troieni, Priam are un moment cu Ahile în care are o șansă să răscumpere
trupul iubitului său fiu, Hector, pe care Ahile l-a tratat cu toată răzbunarea
mâniei sale războinice. Iar Priam vine în cortul lui Ahile,
sărută mâinile care i-au ucis fiul și îl imploră pe Ahile să îi fie milă.
Ahile decide că propriii lui greci, și în particular
Agamemnon nu o merită, dar Priam, generalul troian, regele troian
de fapt, se întâmplă să fie vrednic de mila lui Ahile.
Așadar se înduplecă prin sărutul mâinii, returnează trupul, iar Priam îl poate
îngropa pe Hector și așa se încheie războiul troian conform Iliadei lui Homer.
Acum, veți vedea aici că pare că am trecut peste niște lucruri,
v-ați putea spune, ce s-a întâmplat cu calul troian, sunt povești
pe care le avem despre Odiseu și implicarea sa în război, sunt
alte tipuri de stratageme care intervin este un război de zece ani,
am vorbit doar despre o mică parte a lui. Ei bine, este adevărat, Iliada lui Homer
se concentrează doar pe o perioadă foarte scurtă de timp, mare parte din epopee are de-a face cu doar
trei zile de acțiune pe câmpul de luptă și nu vorbește despre o viziune
sinoptică a întregului război troian. În schimb, acea completare a poveștii
vine de la alți poeți epici din jurul lui Homer care intră în această poveste și încep
să spună alte părți ale ei și, de fapt, este o poveste de fundal,
vom descoperi că în mit există mereu o poveste de fundal și dacă vrei
să folosești limbajul cinematografiei contemporane, vorbim
despre povești anterioare care apar după ce apare cea principală
și este posibil să fi existat deja, existau deja versiuni ale poveștilor anterioare
care erau prezente înainte de Homer. Dar mare parte din legenda pe care o știm
începe să fie completată după ce un mare poet ca Homer își impune viziunea,
apoi ceilalți vin și completează toate detaliile
care trebuie să fie completate. De exemplu, cum
a început acest întreg război troian? Ei bine, ajungem cu o legendă care,
de fapt, îl precede pe Homer, este inclusă în epopeea sa,
dar nu este una pe care se concentrează. Există acest personaj, Paris,
îl veți ști din slide-ul anterior ca prinț și fiu al lui Priam.
Este de asemenea cam o rușine, nu este un războinic așa de mare,
este mai mult un maestru al artelor iubirii
decât al artelor războiului. Și, de fapt, se duce și decide că
ar fi lucrul corect pentru el să fure soția lui Menelaos.
Soția lui Menelaos se întâmplă să fie Elena, care este cea mai frumoasă
femeie din lume. Iar când face asta, îl supără pe
cel mai mare dintre generalii greci, Agamemnon, care se întâmplă să fie fratele
lui Menelaos. Când Paris o răpește pe Elena și o duce
înapoi în Troia, ei bine, acela este sfârșitul lucrurilor și intrăm în războiul troian.
Rușinea care este îi adusă lui Menelaos este adusă prin asociere fratelui său,
Agamemnon, iar Agamemnon în acel moment își cheamă toți copiii,
este cel mai puternic dintre regii greci ai zilei, își adună toți copiii și
le spune tuturor liderilor locali că este momentul să ne ducem
să îi tăbăcim pe troienii ăia și pleacă. Elena, în cazul în care ați auzit asta,
este, într-adevăr, fața care a lansat o mie de nave, o reprezentare medievală
a felului în care ar fi arătat una din aceste nave. Destul de bună de fapt.
Avem dovezi arheologice care confirmă felul în care arată o navă
grecească și nu este așa de rea. Așadar, Elena este fața care
lansează o mie de nave. În legendă, acela este numărul de nave
care sunt necesare să cuprindă grandoarea, imensitatea armatei lui Agamemnon.
Mulțumită unor părți ale Iliadei, detaliul, toți oamenii care sunt implicați,
faimosul catalog de nave al Iliadei, putem număra, în linii mari, numărul
de oameni implicați și este în jur de 100000. Afirmația lui Homer este că o armată de 100000
părăsește țărmurile Greciei și se duce în Troia să facă treaba murdară acolo.
Acum, unii oameni intră apoi în scenă, cei interesați de mit spun,
stai puțin, trebuie să fie o poveste pentru acesta, cum se face
că Menelaos și-a pierdut mireasa, Elena, în fața tipului acestuia, Paris?
De ce a crezut Paris că este în regulă să se ducă și să fure soția fratelui
celui mai mare dintre greci? Ei bine, povestea începe să se strecoare și
să răspundă genului acela de întrebare și avem o poveste despre mărul discordiei.
Unii dintre voi ați auzit asta, puteți vedea aici într-o minunată pictură
oferindu-ne întregul fundal. Peleu și Tetis au o nuntă.
Peleu este un mare muritor